Gura lumii, de-ar fi petică, s-ar rupe

PROSTIE //  Cât de răi suntem uneori! Dă-ne prilej de vorbă, de bârfă mai bine zis, şi gura turuie, turuie ca o nebună… fără să ne gândim că spunem vorbe alandala care rănesc pe cineva

Şi iată că auzi că cel despre care am bârfit atâta şi-a luat zilele. Credeţi că ne astâmpărăm? De unde, dacă nu ne schimbăm năravul?! În moara asta de vorbe a încăput şi Carolina, o tânără din localitate, frumuşică şi isteaţă, dar care a călcat strâmb – sarcina i se cunoştea bine.

Dar fata, mâlc
Fata creştea fără mamă. La 12 ani, mamă-sa a plecat de acasă după cumpărături la Căuşeni şi nu s-a mai întors nici moartă şi nici vie. A căutat-o şi poliţia, însă nici la şapte ani de la dispariţie n-au dat de urmele ei. Tată-său şi-a luat grija, a trecut cu traiul la o văduvă din sat, iar Carolina a rămas de una singură în casa părintească. Satul se întreba doar atât: „Cine-i tatăl copilului?”. N-au văzut-o niciodată să se plimbe cu cineva. Dar fata, mâlc.
I-a venit sorocul şi a născut o fetiţă pe care a numit-o Sanda, ca pe maică-sa. Lucra bibliotecară la şcoală şi – pentru că nu avea cu cine o lăsa – lua fata cu ea la serviciu. Elevele din clasele mari treceau des pe la bibliotecă şi, când una, când alta, purtau în braţe fetiţa cât era repaosul de mare. Lumea în sat zicea: „Uite, curva are şi noroc!”. Lume rea, ce vreţi dumneavoastră…
Se mira satul şi de altă ciudăţenie. Directorul şcolii, un bărbat de 50 de ani, trăgea şi el cu piciorul pe la bibliotecă. Şi, dacă era Carolina ocupată cu treburi de serviciu, lua copiliţa ceea în braţe şi se plimba cu ea pe coridoarele şcolii. Devenise un lucru obişnuit încât satul nu se mai mira că toată lumea o jeleşte.

Cuminte, harnică, frumoasă şi uite că un derbedeu a lăsat-o cu burta la gură să se descurce de una singură cu un salariu de nimic. Alt ajutor, de nicăieri. Mama ei vitregă a venit o singură dată la maternitate şi cu asta şi-a făcut datoria. Taică-său însă i-a bătut pragul mai multe zile la rând pentru a scoate de la ea numele potlogarului. „A vrut să te iubească, dar acum îi este frică să recunoască copilul! Spune-mi cine-i şi îi fac capătul până în seară!”. Carolina zicea că se descurcă singură, să nu aibă acesta grijă de ea…

Directorul, ţap ispăşitor

Toate bune, dar gura lumii? Aceasta nu avea frâu. Din presupuneri în presupuneri, au ajuns la concluzia că directorul şcolii o fi tatăl fetiţei. „Nu vezi, dragă, că n-o lasă din braţe? Nevastă-sa e tocmai neagră de supărare…” Directorul şcolii era bunic deja, avea trei nepoţi, cu nevastă-sa trăia bine, nu s-a auzit să se fi uitat la alta pe toată durata căsniciei lor. Dar uite că satul l-a ales pe el ţap ispăşitor. Gura lumii, dacă a pornit să turuie, nu o mai opreşti! Nevasta, oricât de mult ţinea la bărbatu-său, a început de la un timp să se întrebe: „Dar dacă e adevărat?”. Se pusese pe lângă el s-o dea afară de la lucru. „Găseşte-i un motiv. Dacă n-o faci, mai spunea ea, atunci ceea ce se vorbeşte în sat e adevărat…” Directorul însă nu putea, nu-i permitea obrazul să facă lucrul acesta. Ce motiv să-i găsească ca s-o dea afară? Şi-apoi o compătimea, ştia el cum sunt bărbaţii. Le este dragă femeia până se lasă sedusă. După aceea, le piere interesul, de parcă nici n-ar fi fost. Era şi el curios să ştie cine e tatăl copiliţei. Dar nevasta lui o ţinea morţiş: „Dă-o afară dacă vrei să trăim mai departe în linişte şi pace!”.

Plecarea din sat, portiţa de scăpare

Într-o zi, Ivan Matveevici o chemase pe Carolina la cancelarie şi îi vorbise omeneşte despre problema sa familială. „O cunoşti pe nebuna mea de nevastă, ţine morţiş că aş fi tatăl fetiţei tale. Insistă să te alung de la lucru. N-am motiv s-o fac, dar mă ameninţă că mă lasă şi se duce la copii la Chişinău. La vestea asta, Carolina a ameţit. Atâta doar l-a întrebat pe director: „Şi eu ce mă fac? Am copil, trebuie să-l cresc…” „Am o idee”, îi răspunde acesta. „Un prieten de-al meu, coleg de facultate, e director de şcoală în nordul republicii. I-am telefonat ieri şi l-am întrebat dacă nu are vreun loc pentru tine. Mi-a răspuns că te poate ajuta şi chiar ai şi unde sta – casa mamei sale e pustie. Bătrâna a murit un an în urmă. Rămâne doar să accepţi.”
Carolina n-a stat mult pe gânduri. Oricum, avea de gând odată şi odată să plece din sat. Aştepta doar să-i mai crească fata. În localitatea asta, nu avea şanse să se mărite după atâtea bârfe şi presupuneri de tot soiul. Femeile măritate se uitau la ea cu suspiciune, învăţătoarele o scrutau şi ele cu privirea ori de câte ori le ieşea în cale. Deci şi-a anunţat tatăl şi a plecat din sat.

Cine-i derbedeul?

La despărţire, directorul a îndrăznit s-o întrebe totuşi: „E din colectivul nostru derbedeul?”. „Da”, a şoptit fata. La jumătate de an, s-a auzit că a plecat din sat şi profesorul de chimie cu nevastă-sa. Erau tineri şi nu reuşiseră să prindă rădăcini aici. Nimeni n-a bănuit însă că motivul era cu totul altul: directorul şcolii l-a obligat să scrie cerere de eliberare, ameninţându-l că altfel o să anunţe colectivul. Nimeni, în afară de el şi Carolina, nu cunoştea adevărul, nici chiar nevasta directorului, care se mai liniştise de când tânăra nu era în sat.

În şcoala nouă, Carolina se simţea mai în largul ei. Nimeni nu mai şuşotea despre ea, pentru că, pur şi simplu, n-o cunoşteau. Despre fiica ei spunea doar atât: „Am vrut să am un copil şi mi l-am făcut”. Harnică cum era, făcuse din căsuţa în care locuia o jucărie. O vopsise pe dinafară în culori vii, în faţa casei a sădit flori, grădina era verde şi curată încât directorul i-a propus să o cumpere, să-i dea banii pe părţi.
Când a împlinit Sanda trei anişori, un flăcău din sat a cerut-o de nevastă. Nu s-a dus Carolina după el. Nu-i era drag şi se temea femeia că ar fi putut să-i jignească fata. Abia hăt târziu, când fiica ei a plecat la facultate, Carolina s-a măritat cu un coleg, rămas văduv cu doi copii. Trecuse de 40 de ani, dar încă mai era frumoasă. Gurile rele spuneau că o îndrăgise bărbatul acela mult de tot. În satul ei, nu a mai revenit niciodată. Nu vroia să intre din nou în gura lumii…

Lidia BOBÂNĂ

The following two tabs change content below.
Lidia Bobână

Lidia Bobână