Gunoiştea din parcul „Valea Trandafirilor”

În parcul „Valea Trandafirilor”, care se întinde pe o suprafaţă de peste 146 hectare şi este locul de odihnă pentru o mare parte din chişinăueni, la sfârşitul lunii august curent, a apărut o groapă care, în timp scurt, s-a transformat într-o gunoişte. Solicitaţi de JURNAL, responsabili de la ÎM „Asociaţia de gospodărire a spaţiilor verzi” au motivat că locul era amenajat pentru compost.

Victoria POPA  

„Primăria Chişinău nu mai are nevoie de gunoiştea de la Ţânţăreni. În parcul „Valea Trandafirilor” au fost tăiaţi copacii pe o suprafaţă de aproximativ un hectar.                                                                                                       Au săpat cu buldozerul o groapă tot aşa de mare unde se transportă cu camioane gunoi, frunze, resturi industriale şi deşeuri. Cineva are grijă să dea foc la tot ce arde, restul se acoperă cu pământ ca să putrezească. Pentru cei interesaţi: parcul „Valea Trandafirilor”, în apropiere de „Centrul Tineretului”, după Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”, scrie un chişinăuean, Valentin M., într-un mesaj expediat pe adresa redacţiei.

Plantarea şi smulgerea copacilor

Potrivit acestuia, cândva, locul respectiv era unul pitoresc, unde lumea se odihnea. La un moment dat, au fost tăiaţi copacii şi nivelat terenul, parcă se pregătea construcţia unui teren de sport. Peste puţin timp, după nivelare, au fost sădiţi copaci. Apoi, organizat şi în mod demonstrativ, cineva a scos toţi copacii care se prinseseră deja. Teritoriul era curat, dar parcă cineva voia mereu să facă schimbări pe bucata asta de pământ. Peste un an, s-au plantat iar copaci, după care au fost scoşi din nou.

„Ştiu despre toate aceste schimbări pentru că locuiesc în apropiere şi merg zilnic prin acest parc. Anul acesta, pe la sfârşitul lunii august, a apărut groapa. Credeam că vor să construiască ceva”, a spus pentru JURNAL Valentin M.

Odată cu căderea frunzelor, groapa a început a se umple cu frunze, resturi de flori, deşeuri menajere. Pe la jumătate de septembrie, cineva dădea foc regulat la frunze. Chişinăueanul a încercat să afle de ce s-a făcut o groapă într-un parc. După multe apeluri, a vorbit cu o doamnă de la ÎM „Asociaţia de gospodărire a spaţiilor verzi” care, după ce l-a ascultat, i-a spus să scrie o plângere şi a închis telefonul.

Bărbatul este de părerea că „dacă a dorit să se facă compost în groapa dată, lumea ar trebui informată, pentru că unii, din nepăsare şi lipsă de educaţie, au dus gunoiul în groapa respectivă, formând o gunoişte într-un parc extraordinar”.

„O gunoişte într-un parc extraordinar”

Fiind la faţa locului, ne-am convins că nemulţumirea bărbatului este întemeiată. Urmele buldozerului pot fi observate pe pământul negru, pe marginile căruia se mai păstrează deşeuri şi frunze aruncate.

Solicitată de JURNAL, şefa adjunctă a ÎM „Asociaţia de gospodărire a spaţiilor verzi”, Galina Leahu, a spus că nu vrea să comenteze până nu vede teritoriul. „Groapa ar fi putut fi  săpată pentru compostul frunzelor, ca să nu impurificăm atmosfera cu arderea lor… Dacă vreţi să ne învinuiţi… Multă lume aruncă gunoi cu nepăsare”, a declarat funcţionara, promiţându-ne că ne va da un răspuns a doua zi, după ce va vizita parcul.

Din lipsă de timp, Galina Leahu nu a fost la locul cu pricina, dar, după convorbirea avută cu responsabila de parc, Iulia Zamuleanschi, ne-a comunicat că într-adevăr în acest parc există o groapă care era destinată compostului frunzelor. „Când am văzut că lumea duce acolo gunoi, groapa a fost astupată. Ieri, 3 noiembrie, acolo a fost trimisă o maşină cu apă care a stins focul”, ne-a convins funcţionara.