Gülsada, frumoasa din Soroca

„Dacă nu o iei în Moldova, o vând. Câte mame îşi vând copiii în zilele noastre!…” (1)

La 18 ani, Gülsada visează să devină actriţă. Intenţionează să urmeze facultatea după ce va absolvi colegiul, fiind convinsă că s-a născut ca să învingă şi să fie admirată. Are un vino-ncoa ce o deosebeşte de alte tinere. Ochi pătrunzători, sprâncene arcuite, părul bogat năvăleşte în bucle negre strălucitoare pe umeri şi pe spate. Zice că a moştenit de la cea care i-a dat viaţă doar buzele şi nasul, restul vine de la tatăl biologic. Şi unul, şi celălalt au dispărut de multă vreme din viaţa ei.

S-a născut în cămaşă

Încurcată e povestea Gülsadei. Buneii săi pe linia mamei, soţii Şipulin, s-au tras din regiunea Tula. În timpul URSS, s-au stabilit la Soroca. Aveau să rămână aici până în ultimele clipe ale vieţii. Aici şi-au făcut noi prieteni, aici li s-au născut şi crescut doi copii. Când aceştia au atins majoratul, gospodarul casei a decedat. Dar viaţa a mers mai departe. Au venit anii ’90 cu criza interminabilă. Olga şi Vasile, aşa se numesc copiii soţilor Şipulin, au plecat să-şi caute rostul în Rusia. Fata a plecat la Moscova, iar băiatul – la Tula. Olga, o blondă frumoasă, cu priviri fierbinţi, i-a furat inima azerului Aiaz, un bărbat de vreo 27 de ani foarte muncitor.

Petreceau momente romantice prin restaurante, mâncau, beau mult. Olgăi îi plăceau chefurile, dar mai tare a început să-i placă păhăruţul. Atunci când a rămas însărcinată nu s-a bucurat. Nu-şi dorea un copil. Aiaz însă nu i-a permis să întrerupă sarcina. După unul din frumoasele lor momente romantice, au hotărât să se stabilească cu traiul la Soroca. Păreau să aibă suflete pline de speranţe şi aspiraţii. Fetiţa a deschis poarta vieţii, ieşind la lumină cu tot cu placentă. „O să aibă noroc în viaţă”, a zis bunica Irina.

La alegerea prenumelui, lupta s-a dat între Ala şi Gülsada. A învins Aiaz care a decis ca micuţa să poarte numele mamei sale. Nu au botezat-o. Tinerii părinţi au hotărât să-i lase libertatea de a alege Gülsadei. Când va creşte, va alege însăşi între creştinism şi islam.

Abandonată de părinţi la trei luni

Cum vă spuneam, Olga nu şi-a dorit acest copil. La scurt timp după naştere, a început s-o neglijeze pe fetiţă. Se ţinea de chefuri, fără să-i pese de bani şi de micuţă. Aiaz devenise nervos. Deşi era un om bun, comportamentul soţiei îl făcea să acţioneze dur. Uitase şi el de obligaţiile de părinte. Cazul a ajuns în judecată şi omul a fost lipsit de drepturile părinteşti. Nu au divorţat. Olga a plecat din nou la Moscova, lăsând fetiţa de numai trei luni în braţele bunicăi.

Aiaz a plecat în Azerbaidjan şi nu s-a mai întors niciodată la soţie. Acolo şi-a întemeiat o altă familie. Gülsada creştea cu bunica. Se descurcau foarte greu. De la Moscova sau Azerbaidjan niciun ban. Mai vindeau un lucru din casă, le mai ajutau vecinii. Într-o dimineaţă, bunica şi-a trezit nepoţica şi i-a spus să se pregătească de drum, căci pleacă la Moscova. Micuţa avea doi ani şi şase luni. Ţine minte destul de bine cum făcea bunica bagajele, cum erau amenajate lucrurile în casă, cum au ieşit din casă şi au plecat la gară. Era o zi friguroasă. Au aşteptat mult sosirea trenului. Micuţei i se făcuse somn. Bunica o luase în braţe şi, când era gata-gata să aţipească, a sosit şi trenul.

Călătoria până la Moscova a fost lungă şi obositoare. Gülsada povesteşte: „Nu aveam cum s-o ţin minte pe mama, dar am cunoscut-o printre mulţimea de oameni de pe peron. Parcă o văd şi acum, îmbrăcată în fustă mini, machiată, părul blond, manichiură. Era frumoasă. O fi fiind frumoasă şi acum, căci e încă tânără, are aproximativ 40 de ani. Mama nu m-a sărutat, nu m-a îmbrăţişat, dar mi-a arătat bărbatul cu care trăia în concubinaj şi mi-a zis: ‘Acela e Gleb. Du-te la el şi spune-i să-ţi dea o ciocolată’. Deşi îmi era ruşine, m-am dus şi am cerut. El însă mi-a răspuns aspru: ‘Nu-ţi dau!’. Din acel moment am început să-l urăsc şi să-l detest”.

Şi deoarece mama era mai mult preocupată de concubinul său, a dus-o pe fiica nedorită la o prietenă la care a stat trei luni. Doar bunica, ce şi-a asumat mereu sarcina să o crească, trecea şi îi aducea câte ceva de mâncare. După aceea, au închiriat un apartament unde stăteau toţi. Bunica Irina făcea pateuri, ieşea în stradă şi le vindea, iar Olga vindea lenjerie într-un butic.

„Mama continua să fie rece cu mine. Trăiam împreună, dar parcă eram rude îndepărtate. N-am simţit niciodată căldură din partea ei. A ales să stea tot timpul deoparte ca o străină. De la bunica ştiu că tata a iubit-o pe mama, dar ea n-a meritat iubirea lui”, spune Gülsada.

Întoarcerea la Soroca

Mama nu se mai schimbase, continua să petreacă prin restaurante şi baruri. Din această cauză, Olga se certa mereu cu maică-sa. Se certa urât de tot şi cu concubinul său. În fiecare seară se încingeau scandaluri zgomotoase. În acele clipe, toată vesela se făcea în cioburi.

Cuprinsă de furie, Olga le trântea de podea. Fetiţa adormea tristă pe un pat pliant şi se trezea în zori cu gândul la Soroca. Cea mai luminoasă amintire din aflarea sa de un an şi jumătate la Moscova este legată de călătoria pe care a făcut-o cu concubinul mamei în patria acestuia, Daghestan. Părinţii lui Gleb locuiau aproape de mare. Gülsada mergea în fiecare zi pe plajă. Toţi o tratau destul de bine. A fost prima întâlnire cu marea, a simţit în acele clipe o strânsă legătură cu nemărginirea ce i-a dat puteri şi speranţe.

După zece zile raiul s-a terminat. Gülsada s-a întors la Moscova, în lumea urâtă a mamei. Era mică şi nu ştia că bunica se îmbolnăvise de cancer. Venise la Moscova pentru a o lăsa pentru totdeauna cu mama. În noaptea din ajunul întoarcerii la Soroca, Gülsada a prins frânturi din discuţia pe care bunica o întreţinea cu Olga: „Îndeplineşte-mi ultima dorinţă. Poartă de grijă acestei copile şi mulţumeşte Domnului că ţi-a dăruit un înger”.

După mai multe şoapte nedesluşite, Gülsada a auzit vocea tăioasă a mamei: „Dacă nu o iei în Moldova, o vând! Câte mame îşi vând copiii în zilele noastre! Doar ştii că e un copil nedorit”. A doua zi, bunica şi nepoţica au luat trenul spre Moldova.

Nina Neculce

The following two tabs change content below.