Groaznica poveste a Mădălinei

MĂRTURISIRE // „Nu am avut remuşcări că trimit la moarte o copilă nevinovată de 18 ani”

Mădălina a plecat în Canada prin 1994. Avea 21 de ani. Situaţia  tensionată de acasă, plus dorinţa de a-şi câştiga banul singură au făcut-o să plece. După certuri îndelungate, taică-său o părăsise pe mamă-sa, mutându-se cu o femeie care închega apele de urâtă ce era. Supărată că a schimbat-o cu urâta pământului, mama Mădălinei vreo câteva luni la rând se trezea şi se culca cu cuvintele: „Curva dracului! Cum de a îndrăznit să-mi ia bărbatul? Ce i-o fi dat de băut de i-a luat minţile?! Am să o omor!”.

 

Văzând că nu-i de şagă, Mădălina a încercat să o ogoiască: „Las’o, mamă, să trăiască! Te rog, nu o omorî că oricât de iscusit nu ai face-o, până la urmă, tot în puşcărie ai să ajungi”. Trezită ca dintr-un coşmar la auzul acestor vorbe, mama i-a dat dreptate fiicei şi i-a promis că va lăsa lucrurile aşa cum sunt.

La Toronto

 

Din fericire, femeia aşa a făcut, iar Mădălina a plecat cu inima împăcată în Canada. La Toronto o aştepta verişoara care i-a cedat locul de muncă, la un butic elegant, îşi găsise o muncă mai plătită. Aici, la butic veneau numai clienţi bogaţi. La început, relaţia sa cu clienţii era rece din cauza necunoaşterii limbii. Dar, cu timpul, dialogul a început să funcţioneze şi basarabeanca noastră făcea tot ce se putea să atragă cât mai mulţi clienţi. Mulţumit de ea, proprietarul buticului, un tânăr trecut de treizeci de ani, i-a spus că îi poate sta la dispoziţie oricând va avea nevoie să plece undeva cu maşina.

Mădălina nu abuza de bunătatea lui, dar din când în când îi solicita ajutorul, fie când vroia să meargă la prietena sa, ce locuia într-un alt capăt al oraşului, fie când dorea să facă o excursie prin împrejurimi. Astfel s-a legat o strânsă prietenie între ei, nimic mai mult – o prietenie frumoasă, care îi făcea fetei zilele mai uşoare departe de casă, unde trebuie să depui de şapte mii de ori mai mult efort şi să fii mereu în priză dacă vrei să te menţii la locul de muncă.

 

În zilele libere, mergea cu verişoara prin galeriile de artă, iar câteodată, şi la restaurant. În Toronto, hoteluri şi restaurante, câte vrei, iar galerii de artă – peste tot. Mădălina spera să-şi întâlnească dragostea adevărată. Dar anii treceau şi fiorul ce mişcă soare şi stele nu-şi mai găsea loc în inima ei. Împlinise 28 de ani şi era disperată că n-o să-şi mai întâlnească niciodată prinţul.

Cunoştinţa cu Dan

 

Dar aşa cum se ştie, surprizele vin atunci când cel mai puţin le aştepţi. Într-o seară a fost invitată la restaurant de patronul buticului. S-a îmbrăcat într-o rochie verde de mătase, foarte elegantă pe care o cumpărase de la un magazin. Cele pe care le vindea la butic erau prea scumpe şi nu o lăsa inima să-şi cumpere o rochie care valora cât o maşină. Tocmai la petrecerea din seara aceea l-a cunoscut pe Dan din Bucureşti. Arăta foarte bine. Înalt, blond, cu ochi albaştri, dinţi frumoşi.

 

Veseli şi optimişti amândoi, mai întâi, s-au mirat că sunt născuţi  în aceeaşi lună şi acelaşi an. Apoi au descoperit că la amândoi le plac la nebunie sarmalele, berea, romanele de dragoste, revistele de psihanaliză, iar duminică dimineaţa le place să meargă la biserică.

 

Bucuroasă, Mădălina a luat legătura cu mama şi i-a spus că, în sfârşit, şi-a întâlnit iubirea mult visată. Ore în şir i-a vorbit despre cât de drăguţ şi de firesc este Dan şi despre toate lucrurile comune care îi apropie. Mama i-a zis să nu-şi facă prea multe iluzii că nu are nimic special, iar când l-a cunoscut pe Skype i-a spus fiicei că este cu adevărat fermecător şi a sfătuit-o cum să-l ţină lângă ea. Zilele treceau una mai frumoasă decât alta.

 

Mădălina se înţelegea foarte bine cu Dan. Erau foarte fericiţi împreună. Avea fiecare trecutul său, dar niciunul nu iubise pe nimeni până atunci. Se credeau născuţi unul pentru altul şi se vedeau împreună până la adânci bătrâneţi. Dusă pe gânduri, Mădălina povesteşte: „Făcusem şi o înţelegere. Dacă, ferească Dumnezeu, unul dintre noi încetează să mai iubească sau întâlneşte pe altcineva, să nu ne minţim, să ne spunem adevărul. La acea vreme, părea imposibil aşa ceva”.

Marea fericire n-a durat decât doi ani

 

Dar într-o zi imposibilul s-a făcut posibil. După o noapte de nesomn, tot aşteptându-l pe Dan, dimineaţa, Mădălina a plecat grăbită la butic. Era ziua când se împlineau doi ani de când s-au cunoscut. În suflet – linişte şi pace. Convinsă că iubitul ei a avut mult de lucru la birou, îşi imagina cum va veni cu flori la butic şi cum îi va face o invitaţie  pentru seară undeva. Peste o oră, Dan a apărut la butic, dar fără flori. Şi în loc de invitaţie i-a spus: „Vreau să mă ţin de cuvânt. Aşa cum am promis şi ne-am înţeles să nu ascundem nimic unul de celălalt, îţi mărturisesc că ieri am cunoscut o fată de 18 ani care m-a fermecat. Simt ceva pentru ea mai altfel decât simţeam pentru tine”.

 

Mădălina, parcă lovită de trăsnet, s-a forţat să zâmbească şi, păstrându-şi calmul, i-a replicat: „Eşti sigur de ceea ce simţi? Doar o cunoşti puţin de tot. Ar trebui să te culci cu ea ca să te lămureşti mai bine în sentimente”. „Noaptea trecută deja m-am culcat”, i-a răspuns foarte firesc Dan. Mădălina nu s-a aşteptat. Şi-a stăpânit lacrimile şi, păstrând un ton liniştit, a rostit: „Bine, dacă-i aşa… Asta e, dragul meu. Sper din suflet că tu şi fata pe care o cunoşti de câteva zeci de ore să fiţi fericiţi”.

 

Cu toate că lumea se prăbuşea în jurul ei, s-a străduit să fie drăguţă cu clienţii, iar când s-a încheiat ziua de lucru s-a dus într-un parc din apropiere, s-a aşezat pe o bancă şi a plâns în hohote. În Mădălina cea minunată şi plină de bunătate s-a trezit o altă Mădălină plină de gelozie şi ură. Exact ca maică-sa în momentul când a părăsit-o taică-său, era gata să o omoare pe fata care i-a furat iubitul. Acest gând i s-a părut cel mai firesc şi, ca scoasă din minţi, până nu l-a realizat nu s-a lăsat. A făcut-o atât de deştept încât nimeni nu a aflat cine şi cum a otrăvit-o pe biata fată.

 

Nu va fi niciodată fericită

 

A trecut de atunci jumătate de an. Zguduit de cele întâmplate, Dan s-a întors la Mădălina. O iubeşte din nou, însă nu-l mai poate iubi. L-a alungat. De cum a comis crima, vede în fiecare noapte acelaşi vis groaznic. Cum închide ochii pe câteva clipe şi în faţă îi apare bobocul de fată. Vine după ea, i se agaţă cu mâinile de gât. Mădălina o îmbrânceşte, iar ea se ridică şi e gata să o spintece cu un cuţit mare, ce apare noapte de noapte ca prin miracol în mâna ei. O chinuie îngrozitor cu acest cuţit. Când e gata să i-l înfigă în inimă, se trezeşte tremurând toată, cuprinsă de o cumplită spaimă. Aprinde lumina şi stă aşa până la ziuă.

 

Nu mai poate. E gata să se predea organelor de drept. A fost pentru câteva săptămâni în Moldova, a trecut pe la câteva mănăstiri şi s-a mărturisit, după care a plecat înapoi în Canada, gata să-şi ispăşească pedeapsa. Povestea a încheiat-o aşa: „În acele momente când simţeam că înnebunesc la gândul că nu o să-l mai am lângă mine pe Dan, planul mi s-a părut perfect, nu m-am gândit la urmări. Cât n-ar părea de straniu, atât cât am clocit planul, nu am avut remuşcări că trimit la moarte o copilă nevinovată de 18 ani.

 

Acum mă întreb la ce bun? Ce folos că Dan s-a întors la mine, dacă nu-l mai pot iubi şi de acum încolo nu voi mai putea fi fericită cu el?! Ce folos că a fost atât de generos în dragoste, dacă odată cu această iubire mi-a luat întrega viaţă?! Poate dacă era mama lângă mine, mă oprea la timp, aşa cum am oprit-o eu  cu 13 ani în urmă. Sper să nu-i provoc prea multă durere atunci când va afla că sunt la închisoare. Sunt conştientă de faptul că pedeapsa trebuie ispăşită. Altfel nu voi avea loc nici în mormânt”.

Nina Neculce

The following two tabs change content below.
Nina Neculce

Nina Neculce