Grija şi promisiunea lui Chirtoacă // MEMORIE

Comerţul cu „suflete moarte” al guvernului Tarlev continuă

Campania pentru reabilitarea Cimitirului Eroilor din Chişinău, iniţiată de JURNAL Trust Media, a luat proporţii. Colegi de breaslă şi societatea civilă s-au mobilizat şi au făcut marele boom al comunicării pe majoritatea instituţiilor de presă din RM şi din România.

Marele progres mediatic ţine trează atenţia opiniei publice în privinţa stagnării chestiunii fostului Cimitir de Onoare din capitala basarabeană care, potrivit arhivelor, a fost „adevărată operă de artă şi o înaltă realizare urbanistică”.

La doi ani de zile de la publicarea unei ample anchete jurnalistice referitoare la tranzacţia ilegală a guvernului Tarlev, cimitirul rămâne în continuare proprietatea unui cetăţean francez, iar miniştrii vinovaţi de „comerţul cu suflete moarte” nu au fost traşi la răspundere. Până nu vom face front comun, investigaţiile noastre nu vor avea niciun impact asupra mai-marilor zilei.

Dovadă a fost recentul eveniment de amploare în memoria eroilor celor şapte armate beligerante înhumaţi pe colina de la Botanica organizat de Grupul de iniţiativă al Proiectului „Cimitirul Eroilor din Chişinău: Recviem sau Renaissance?!”. Grupul este condus de Neculai Popa, secretar general al Consiliului Mondial Român. Marele succes al organizatorilor a fost că au reuşit să-l convingă pe IPS Petru, mitropolit al Basarabiei şi exarh al plaiurilor, să se solidarizeze cu ei şi, în premieră, sub oblăduirea Sa, un grup de preoţi să oficieze un parastas în chiar fostul Cimitir de Onoare. Şi preoţi romano-catolici au fost prezenţi la eveniment. Menţionăm că Mitropolia Basarabiei şi Episcopia Romano-Catolică din RM s-au solidarizat în acţiunile de renaştere a cimitirului, pe când Mitropolia Moldovei nu s-a arătat interesată de această chestiune.

Primarul Chirtoacă şi raiul boschetarilor

Marele „eşec” al activiştilor grupului de iniţiativă – intelectuali, participanţi la războaie etc. – e că nu au reuşit să-l aducă pe primarul Dorin Chirtoacă pe teritoriul fostului cimitir nici la 20 ani de la iniţierea acţiunii de reabilitare a fostei necropole internaţionale de chiar regretatul unchi al acestuia, Gheorghe Ghimpu.

Tristeţea mare e că actualul edil nici nu şi-a pus problema menţinerii ordinii publice şi îngrijirii mormintelor eroilor ce rămân a fi „raiul” boschetarilor şi drogaţilor. Ne bucură totuşi că primarul face mari promisiuni referitoare la rezolvarea problemei ce ar putea fi materializate abia după invalidarea actului de proprietate a investitorului francez, care şi-ar dori un teren de business pe acel loc.

El a spus într-o discuţie privată că ar putea oferi cumpărătorului străin un teren într-o altă zonă a oraşului, în schimbul cimitirului vândut. Totuşi Curtea Constituţională încă nu s-a pronunţat în privinţa ilegalităţii tranzacţiei şi nimeni la nivel de stat nu a dispus acest lucru.

Şi Ambasada Franţei ar putea să se implice activ în rezolvarea problemei, mai ales, că zeci de eroi francezi au fost înhumaţi în cimitirul dezafectat.

RM va garanta protejarea mormintelor de război (?)

Danicu Tanasă, ataşatul militar al Ambasadei României la Chişinău, şi-a anunţat sprijinul pentru remedierea grabnică a problemei, mai ales că la fosta întâlnire a preşedinţilor Traian Băsescu şi Nicolae Timofti aceasta a fost discutată. „Statul Român a acordat, acordă şi va acorda respectul necesar tuturor ostaşilor, indiferent de naţionalitate şi religie căzuţi pe câmpurile de luptă”, a afirmat Danicu Tanasă.

Neculai Popa consideră Acordul privind regimul juridic al mormintelor româneşti de război situate pe teritoriile ambelor state, semnat de Vladimir Filat şi Mihai-Răzvan Ungureanu în luna martie, un act de mare perspectivă. În baza documentului în cauză, partea română s-a angajat să amenajeze, întreţină şi îngrijească pe cont propriu, mormintele eroilor români situate pe teritoriul RM.

Partea moldoveană va garanta protejarea mormintelor de război româneşti aflate pe teritoriul său. În acest context, părţile se vor informa reciproc cu privire la acţiunile neconforme normelor de drept faţă de mormintele de război şi vor lua măsuri în vederea readucerii acestora într-o stare corespunzătoare. Guvernul RM garantează protejarea mormintelor eroilor români şi dreptul la odihnă veşnică al militarilor români căzuţi în luptă.

Angelina Olaru

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău