Grigore Vieru în limba italiană

Răsfoind zilele trecute nişte ziare în sala de lectură a Bibliotecii municipale „B.P. Hasdeu”, am fost surprins de articolul „Poezia lui Grigore Vieru, tradusă în italiană de imigranţi moldoveni”. Din material am aflat că, după decesul subit al poetului, au apărut mai multe iniţiative privind editarea integrală a operei sale şi traducerea acesteia în diferite limbi. Una din iniţiative, citesc în continuare, a fost realizată prin apariţia la editura „Reclama” a unui volum de poezii ale lui Gr. Vieru, intitulat „Il Nimbo di Rugiada” („Nimbul de Rouă”).

Cartea cuprinde o postfaţă semnată de academicianul Mihai Cimpoi, câteva referinţe biografice, axa centrală constituind-o peste o sută din cele mai cunoscute poeme ale poetului, traduse de Valentina Corcodel, Tatiana Ciobanu şi Claudia Lupaşcu – trei profesoare din Moldova pe care fostele guverne, care ne-a fost dat să le avem în ultimii ani, le-au forţat, ca pe alte mii de moldoveni, să emigreze în Italia. Traducerile au apărut în redacţia scriitorului italian Francesco Baldassi.

Încă o surpriză la fel de frumoasă pentru mine a fost că editorul noii apariţii este scriitoarea Ana Manole. Domnia sa este, de asemenea, autoarea copertei şi a ilustraţiilor, precum şi a concepţiei întregului volum, apărut în colecţia„Meşterul Manole”.

Ana Manole… Această îmbinare de baladă a numelui şi prenumelui, pe care i-a prescris-o destinul, a fost de bun augur, inoculându-i în suflet o dragoste nemărginită pentru cartea pe care, de câţiva ani buni, o scoate la lumina zilei. Domnia sa editează câteva colecţii: „Poesis” (culegeri de versuri ale autorilor altor popoare), „Şipote” (folclor şi tradiţii populare), „Părinţi şi copii” (cărţi cu temă educaţională), „Rămurele” (literatură pentru copii), „Meşterul Manole” (opere semnate de autori consacraţi).

Meditând asupra acestor aspecte şi imaginându-mi câte forţe şi câtă străduinţă trebuie să depui pentru a găsi şi a aduna cele necesare întru editarea unei opere ca cea a lui Grigore Vieru într-o limbă străină, mă gândeam că, dacă aş întâlni-o cumva, i-aş spune, în loc de bineţe, mulţumesc pentru Vieru în italiană! Aş felicita-o pentru ingenioasa-i iniţiativă de a prezenta lumii capodoperele autohtone.

Deodată, cineva îmi trage uşurel de pe masă ziarul cu informaţia pe care încă nu o terminasem de citit. Întrerup lectura şi ridic capul să mă uit. Cine credeţi că era? Ana Manole! Am rămas şocat în sensul cel mai bun al cuvântului. Doamne, mă gândeam, uite că se întâmplă şi minuni: mi s-a împlinit gândul! O mai mare satisfacţie nu am trăit de mult…

Chiar atunci am felicitat-o din toată inima, i-am mulţumit din suflet pentru faptul că a apărut ca din pământ în faţa mea, realizându-mi astfel ideea pe care o aveam în acel moment. Privindu-mă cu recunoştinţă, Ana Manole, blajină şi modestă din fire, rosti aproape în şoaptă un mersi, ducându-şi, pe neobservate, mâna spre ochiul stâng de unde, pare-mi-se, a cules o lacrimă.

Alexadru DONOS