Grăsana din cartier (1)

 

Nimeni nu mai ține minte când s-a mutat în blocul lor femeia asta. Dar au remarcat-o de la bun început – era atât de grasă încât dacă urca în lift, altcineva nu mai încăpea. Când se întâlneau cu ea pe scări, se făceau mici de tot, să poată trece Tanea.

Tanea, simpatizată de toată lumea

Și cu toate că era o femeie deosebit de plină, un monstru la vedere, nu știu de ce era dragă la toată lumea. Orice bărbat din bloc nu trecea pe alături, fără să schimbe o vorbă cu dânsa, orice femeie era interesată să afle cum o mai duce maică-sa, care de ani de zile era ţintuită la pat. Și dacă aveau nevoie de ceva vecinele, alergau întâi de toate la Tanea. Ea nu refuza să facă bine nimănui. Unora cu bani, altora cu produse alimentare, stătea cu copiii lor, dacă aveau nevoie părinţii să se ducă undeva. Zic, toată lumea o simpatiza. Dacă i-ai fi întrebat câţi ani are Tanea, nu știu dacă s-ar fi găsit cineva să-ți spună cu precizie. Pentru că putea să aibă peste 20 de ani, dar putea să pună mâna și pe 40. Greu e să precizezi vârsta unui supraponderal.

Uneori se întrebau vecinii cum se descurcă femeia asta cu trebile casnice, că nevoie e să te mai întinzi, să te mai apleci, să speli o podea, să baţi o ţintă, câte nu ai de făcut la o casă când eşti acolo şi bărbat, şi femeie?!  Dar pesemne că se descurca singură, căci niciodată n-a rugat pe nimeni de ajutor. Nu era angajată nicăieri Tanea pentru că avea grijă de maică-sa și primea pentru atâta lucru o indemnizaţie de la asistenţa socială. Mai avea și pensia mamei și din banii aceștia plătea serviciile, cumpăra medicamente și se hrăneau. Nu duceau o viață ușoară cele două femei, dar n-au auzit niciodată vecinii să se fi plâns ele.

Fiică de pădurar

Dar iată că, într-o primăvară, mama Tanei a murit. Vecinii au sărit în ajutor, bărbaţii erau cu alergătura pe la toate instituţiile care eliberau actele necesare înmormântării, cu cimitirul tot ei au clarificat socotelile, iar nevestele lor porăiau cu mâncarea pentru praznic. Au înmormântat femeia cam sărăcuţ, dar cine avea s-o judece pe Tanea, care era unica rudă rămasă în viaţă? Iată abia atunci au aflat vecinii ca Tanea avea 32 de ani și că o disfuncţie hormonală legată de un stres a adus-o în halul în care au cunoscut-o ei.

Tanea locuise împreună cu părinţii ei departe de Chișinău. Tatăl ei, Vadim îi zicea, lucra atunci pădurar și locuiau toți împreună la canton. Casa, care aparţinea Agenţiei de stat „Moldsilva”, era destul de încăpătoare și chiar construită bine, cu ornamente la uși, ferestre, avea un cerdac, atât de larg încât puteai face și o petrecere acolo, zic, frumoasă casă aveau, deși vremelnică pentru familia lor. Dacă-l scoteau pe Vadim din pădurari, ei nu aveau unde se duce.

Tata, omorât de braconieri

Aşa că omul lucra cu sârg, să nu aibă vreo pretenţie șefii lui. De aceea mulţi tipi dubioşi de prin satele din împrejurimi nu aveau ochi să-l vadă. Ba pe unul l-a prins că a împușcat o căprioară, ba pe altul că tăia copaci și-i vindea celor care-și ridicau case, pe celălalt l-a prins că a arat o poiană în pădure și a semănat acolo cartofi pentru vânzare. Nu se dumirea însă Vadim când a făcut netrebnicul treaba asta, dacă el în fiecare zi colinda călare toate sectoarele?

Zic, casă frumoasă era la cantonul acela, pentru că funcționarii din silvicultură de multe ori îl vizitau și petreceau acolo evenimente însemnate din viaţa lor. Nastea, nevasta pădurarului, avea de toate în beci și niciodată n-au prins-o pe nepregătite. Nenorocirea s-a întâmplat tocmai după o asemenea petrecere. Era duminică seara, oaspeţii se porniseră spre Chișinău, iar Vadim, care în ziua aceea nu colindase pădurea, a hotărât să tragă o fugă până la iazul din apropierea cantonului, să vadă dacă nu are oaspeţi nepoftiţi la pește.

Era mândria lui acel iaz. De fapt, el a adâncit locul cu un tractor, a întărit malurile lângă izvor și a făcut canale ca toată apa care inunda o vâlcică să se scurgă în iazul improvizat. Apoi a cumpărat mai multe specii de pești și urmărea cum cresc. Era un loc plăcut lui și oaspeților care veneau în vizită la canton. Nu știu de unde și până unde au aflat contrabandiştii de iaz, căci așa le zicea el infractorilor, și de multe ori îi prindea pe acolo. Pesemne că și în seara aceea braconierii erau prezenți.

Soţia a paralizat, fiica a început să se îngraşe

Ce s-a întâmplat acolo, doar se poate presupune, atât vă spun că l-au găsit femeile lui, Tanea și Nastea, lângă iaz a doua zi dimineaţă cu mâinile tăiate de la cot, cu ochii scoşi și burta sfârtecată. Atâta cruzime și bătaie de joc de un trup omenesc n-au mai întâlnit polițiștii din raion și nici cei veniți din capitală. Mama Tanei, Nastea adică, și-a pierdut cunoștința. Când și-a venit în fire, jumătate din corpul ei era mort.

Iar Tanea a pornit să se îngraşe din acel an și niciun medic nu ştia cum să oprească procesul. Au încercat s-o trateze într-un spital neurologic, s-au antrenat și endocrinologii în a oferi variate tratamente. Totul a fost în zadar. La moartea mamei, Tanea cântărea 160 de kilograme…

The following two tabs change content below.
Lidia Bobână

Lidia Bobână