Grădiniţile nu vor fi închise în timpul verii: Vacanţa de 42 de zile a fost exclusă

Grădiniţile nu vor fi închise în timpul verii: Vacanţa de 42 de zile, exclusă

Grădiniţele vor funcţiona pe durata întregului an. Regulamentul-tip de organizare şi funcţionare a instituţiei de educaţie timpurie pe timp de vară a fost modificat în urma consultărilor cu părinţii, autorităţile publice şi membrii societăţii civile. Potrivit Ministerului Educaţiei, noile modificări în Regulament stipulează că instituţiile de educaţie timpurie vor funcţiona pe durata întregului an, cu o vacanţă pentru realizarea lucrărilor de igienizare, dezinsecţie, reparaţiilor curente sau capitale şi acordarea concediilor personalului instituţiei conform Codului Muncii, scrie jurnal.md.

Perioada vacanţei va fi stabilită de către autoritatea publică locală, cu consultarea prealabilă a administraţiei instituţiei, părinţilor sau reprezentanţilor legali ai copiilor sau a comitetului de părinţi, până la 1 decembrie a anului în curs. Despre aceasta vor fi anunţaţi părinţii cu cel puţin 30 de zile înainte de începerea vacanţei.

Totodată, în această perioadă, autoritatea publică locală şi conducerea instituţiei, la necesitate, vor întreprinde acţiuni de instituţionalizare a copiilor prin contactarea instituţiilor apropiate, care funcţionează în perioada respectivă, cum ar fi: centre comunitare, tabere cu sejur de zi, grupe de serviciu.