Gospodării inundate la Susleni şi promisiuni din partea autorităţilor

inundatii cahul site (8)La Susleni, de ani buni, cum dă o ploaie, gospodarii de pe vatra satului se trezesc cu apa în ogrăzi, la uşa casei şi prin beciuri.

Raisa Evstafiev, locuitoare a satului care a avut de suferit de pe urma inundaţiilor recente, ne roagă să mediem cazul. Primarul din localitate, Ilie Boldurat, ne spune că are promisiunea autorităţilor cu privire la urgentarea lucrărilor de renovare a canalului de scurgere, iar funcţionarii de la Direcţia relații funciare şi protecţia solurilor asigură că vor face tot posibilul să soluţioneze problema.

„Sunt şi indignată şi disperată!”, şi-a început tirada doamna Raisa Evstafiev, locuitoare a satului Susleni, r-nul Orhei, telefonând la redacţia JURNALULUI în după-amiaza zilei de 3 iunie.

„Nu se mai poate aşa ceva!”

„De ani de zile, cum vine o ploaie mai mare, nouă, oamenilor care stăm pe vatra satului, ne inundă gospodăriile, apa ne intră prin beciuri şi prin case. Nu se mai poate aşa ceva! Ne ia groaza numai când vedem nori de ploaie. Am tot scris autorităţilor să ne ajute să scăpăm de nevoie şi, în anul 2011, a început construcţia unui canal de evacuare a apelor, care nu a mai fost dus la bun sfârşit şi nu ştim când îl vom vedea. Ne spun că nu sunt bani, dar sunt sigură că ei, aceşti bani, merg în buzunarul cuiva!”

Lucrările decurg foarte anevoios

Ilie Boldurat, primarul de Susleni, contactat de JURNAL, a confirmat că o parte din gospodăriile satului au de suferit de pe urma inundaţiilor cauzate de ploi. „Avem un râuleţ care trece prin sat, el n-a fost curăţat de vreo 45 de ani şi, când vine câte o ploaie mai mare, sunt inundate câte 24-27 de gospodării. Am adresat mai multe scrisori instanţelor de resort, parlamentului, preşedinţiei şi guvernului, au început lucrările de curăţare în 2011, dar ele decurg foarte anevoios”, ne-a comunicat primarul localităţii.

Din 20 de milioane promise, s-au alocat doar 10

În context, Ilie Boldurat, intrând în amănuntele legate de renovarea canalului, ne-a spus că el costă aproximativ 6 milioane. „Proiectul prevede construcţia a şapte poduri, două punţi de trecere şi curăţarea a 3,5 km de canal în albia râuleţului Ţiganca. Pe o porţiune de 650 de metri, în centrul satului, canalul e îmbrăcat în beton. Casa de cultură se află şi ea pe malul acestui pârâu şi, când suntem inundaţi, apa intră şi acolo. Anul curent ni s-au alocat bani pentru reparaţia lăcaşului de cultură şi nu putem începe reparaţia lui din cauza lucrărilor la canalul respectiv.

Direcţia protecţiei solurilor şi îmbunătăţirii lor din cadrul Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru ne-a alocat până acum când 100, când 200 de mii de lei anual. În 2014, instituţiei date i s-au promis 20 de milioane de lei, dintre care a primit doar 10, ele fiind repartizate pentru întreaga republică. Ca rezultat, abia peste vreo 15 ani am putea beneficia de acest proiect”.

Corman ne-a promis rectificarea bugetului

„Sâmbătă, am convocat conducerea organizaţiei care se ocupă de aceste lucrări, au ieşit toţi locuitorii afectaţi de inundaţii şi am obţinut promisiunea că se vor urgenta lucrările de renovare a canalului.

Pe 2 iunie la Orhei a fost într-o vizită preşedintele Parlamentului, Igor Corman, la întrevederea pe care am avut-o cu el, ni s-a promis că la rectificarea bugetului pentru a doua jumătate a anului 2014 o să fie alocate surse suplimentare pentru curăţarea canalului existent.

Dacă iniţial s-ar fi dat bani primăriei de Susleni şi s-ar fi organizat o licitaţie publică pentru a identifica firma care să se ocupe de renovarea canalului, ar fi fost altă poveste. Dar aşa, ce vreţi? Organizaţia de stat ce dispune de o sumă mică, alocată anual pentru întreaga ţară, cu o tehnică învechită, lucrează încet şi cu pauze la acest canal”, susţine primarul de Susleni.

Vom face tot posibilul să soluţionăm problema

Contactat telefonic de JURNAL, Alexei Negrescu, şeful Direcţiei relații funciare şi protecţia solurilor, ne-a confirmat că lucrările la construcţia canalului de evacuare a apelor decurg cu reţineri din cauza lipsei de fonduri. „Mi-au telefonat şi mie locuitorii satului Susleni. Ne ocupăm pe moment de această problema, vom face tot posibilul să o soluţionăm. Canalul se construieşte din bani publici. Am avut o întâlnire cu sătenii la faţa locului, proiectul urmează să fie modificat puţin. Chiar dacă nu vom putea duce, în timpul cel mai apropiat, la bun sfârşit lucrările de renovare a respectivului canal la Susleni, se vor lua măsuri suplimentare pentru a asigura locuitorii satului de alte posibile cazuri de inundaţie”.

La rândul său, Vladimir Rotaru, şeful Întreprinderii de Stat Protecţia Solurilor şi Îmbunătăţiri Funciare, ne-a oferit mai multe detalii. „Am întocmit adresări, împreună cu administraţia publică locală, către Agenţia Cadastru, guvern şi parlament pentru a susţine suplimentarea bugetului de la 600 la 800 de mii de lei în vederea executării lucrărilor până în octombrie-noiembrie curent. Lucrările nu vor fi stopate până când nu vor fi scoase din zona de risc cele 24 de case, afectate de inundaţii”, ne-a asigurat funcţionarul de la Protecţia Solurilor.