Gorilele

Ilie

3 aprilie, Iaşi, Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie. Ora 5 dimineaţa. Un rând din circa 100 de basarabeni. Se calcă în picioare, se înjură ruseşte. Cei care vin la urmă, inclusiv femei, sar peste balustrada de la intrare. „Ei, da’ nii îni trebu’ cetăţenii româneascî ca-s ma duc în Europa.” „Moldovenii noştri se prişep la tăt”, spune un alt tânăr. „Românii au introdus de astăzi examen, pentru basarabeni, la istoria românilor şi limba română, după exemplul Rusiei”, fac eu. Unii dintre ei încep a face mutre pocite. (Nu au de unde să ştie e adevărat sau nu, căci privesc doar posturi ruseşti.) „Ei, nu-i drept, uăi!”„Asta e capitala adevărată a Moldovei!”, se aude o voce de bărbat de vârstă mijlocie. „Ei, iaca, românii iştia ne-au ocupat o parte din Moldova noastră!”, spune o tânără de vreo 20 de ani, de la care am aflat că îi e interzis accesul în Rusia, la muncă. „Vom petrece Paştile aici.” „Da’ românii îs catolici? Aşă-i?!”, se aude aceeaşi voce ce vorbea despre capitala Moldovei.