Google versus iPhone

Google a anunţat lansarea unui nou terminal de referinţă, modelul Nexus S, care va concura cu iPhone, cel mai de succes gadget produs de Apple. Telefonul, coprodus cu Samsung, va beneficia de cel mai nou sistem de operare Android 2.3 şi va ajunge pe piaţă, la liber, de săptămâna viitoare în SUA.

Android 2.3 este cea mai performantă versiune a platformei Android de până acum. Este dotat cu tehnologia Near Field Communication (va fi suficient să apropiaţi telefonul de obiecte dotate cu un cip NFC pentru a afla toate detaliile despre ele), cu o nouă tastatură multi-touch îmbunătăţită, apeluri prin Internet (VoIP/SIP) şi o interfaţă nouă. Dispozitivul vine cu un ecran touchscreen de 4 inchi Super Amoled, cu o rezoluţie de 800×480 megapixeli şi o cameră pe partea din spate de 5 megapixeli (2560×1920) şi una în faţă VGA (640×480).

Capacitatea de stocare este una singură, de 16 GB, ceea ce ar putea constitui un mic dezavantaj, având în vedere că nu dispune de un slot pentru card care să ajute la extinderea memoriei. Procesorul este un Cortex A8 (Hummingbird) de 1 GHz, în timp ce RAM-ul ajunge la 512 MB.

În ceea ce priveşte conectivitatea, noul telefon Google are 3G+ HSPA de mare viteză, Bluetooth 2.1, USB 2.0 şi va suporta cel mai nou protocol WiFI N, cu o viteză teoretică de transfer de până la 150 mbps. Designul Google Nexus S vine cu îmbunătăţiri faţă de modelul anterior, fiind mai uşor şi mai subţire. Dimensiunile sunt 63mm x 123.9mm x 10.88mm (lăţime, lungime, grosime). În ceea ce priveşte autonomia bateriei, conform datelor oficiale, telefonul va avea o durată de 360 de minute şi o perioadă de aşteptare de până la 428 ore. Concluzia jurnaliştilor de la TechCrunch, unul dintre cele mai importante site-uri de teste, ştiri şi analize în domeniul IT&C.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău