„Golos Rossii”: „Moartea tânărului le-a venit la ţanc”

Postul de radio „Golos Rossii” a difuzat pe 10 ianuarie un program intitulat „Moldova şi-a găsit inamicul”, în care e reluată poziţia ambasadorului rus la Chişinău, Valeri Kuzmin, privind moartea tânărului Vadim Pisari.

„Într-o atmosferă intolerantă venind dinspre autorităţi, mult îţi trebuie să te simţi erou? Ceva băutură, mintea necoaptă a unui şofer beat la volanul unui automobil de furat, fără permis de conducere, încălcând regulile de trecere a frontierei”, conchide în programul său comentatorul Mihail Şeinkman.

Vadim VASILIU 

Jurnalistul rus se întreabă de ce moartea tânărului a servit drept pretext pentru aţâţarea sentimentelor antiruseşti, deşi pacificatorul rus, care „răbdase mult înainte de a-şi fi făcut datoria”, a acţionat conform legii, pe care cei doi tineri moldoveni din „Jiguli” o încălcaseră. „Marşurile de protest, pichetările, retorica agresivă – toate acestea sunt îndreptate împotriva prezenţei ruseşti. Acum, după ce a trecut câtva timp, avem impresia că această moarte i-a picat cuiva la ţanc.  Moldovenii radicali s-au însufleţit atât de mult de parcă tocmai această împuşcătură fatală le lipsise”, accentuează Şeinkman.

„Ştrengarul de 18 ani”

În aceeaşi emisiune jurnalistul afirmă că moartea tânărului a fost întâmplătoare, cu toate acestea, întreaga atmosferă existentă azi în R. Moldova l-a determinat pe Vadim Pisari să ignore avertismentele pacificatorilor. „Acum ştrengarul niciodată nu va mai spune cine dracu’ l-a trimis acolo. Desigur, nimeni nu afirmă că cineva l-ar fi împins special într-acolo, pentru ca ulterior să provoace acest val de ură împotriva prezenţei ruseşti. Însă întregii ţări i s-a impus în mod deliberat o atitudine negativă faţă de pacificatori”, afirmă Şeinkman.

„Moldova, un Saakaşvili colectiv”

În acelaşi program al „Golos Rossii”, UE şi Washingtonul sunt învinuiţi că cer înlocuirea pacificatorilor ruşi cu observatori internaţionali, deşi, potrivit autorului, misiunea rusească este „cea mai eficientă”. Şeinkman ameninţă de la microfon că acest scenariu poate duce la repetarea războiului din 2008 din Georgia. „Această iniţiativă s-a soldat cu un război în 2008 când, odată cu implicarea Occidentului, Georgia a luat cu asalt Ţhinvali. Tbilisi, înainte de a trage în spatele pacificatorilor, îi discredita în mod constant şi intenţionat. Chişinăul, probabil, a uitat cum s-a terminat acea aventură”. Totodată, autorul face diferenţa dintre cazul georgian şi cel moldovenesc. „Politicienii moldoveni caută un inamic pentru a consolida naţiunea. Aceasta e calea lui Saakaşvili, doar că Moldova este un Saakaşvili colectiv”, a declarat Şeinkman.

„Tiraspolul nu îşi schimbă principiile”

Noul lider al rmn, Evgheni Şevciuk, este apreciat în emisiune pentru faptul că nu  face jocul autorităţilor constituţionale, nu va permite înlocuirea pacificatorilor şi că aceste încercări de înlocuire se fac de către „partidul războiului”. „Chişinăul, cu isteria sa antirusească, îl pune la încercare pe Şevciuk. Însă Tiraspolul a dat de înţeles că are principii care nu se schimbă odată cu schimbarea preşedintelui. Siguranţa cetăţenilor din stânga Nistrului este asigurată de prezenţa rusă. Este clar că în Chişinău s-a activizat partidul războiului”, conchide postul oficial rusesc.

 

Observatorul politic Denis Cenuşă ne-a explicat de ce cazul Georgiei din 2008 şi incidentul de pe Nistru din 1 ianuarie sunt distincte.

„Incidentul soldat cu moartea tânărului nu poate fi comparat cu acțiunea organizată de Saakașvili pentru restabilirea constituționalității în regiunile separatiste, pentru că tragedia de pe Nistru nu a fost provocată de forțele militare moldovenești sau alte structuri de stat din dreapta Nistrului.

Pe teritoriul RM activează misiunea EUBAM (Misiunea Uniunii Europene de Asistenţă la Frontieră în Moldova şi Ucraina), fapt ce creează o siguranță adițională. În condițiile unei tensionări reale a situației, am fi observat o reacție corespunzătoare din partea oficialilor europeni.

În al treilea rând, autoritățile de la Chișinău au avut o atitudine calmă, spre deosebire de reacţia emoțională a lui Saakașvili”, ne-a relatat Denis Cenuşă.

Vitali Catană: „Aceşti soldaţi sunt inutili”

Comentatorul politic Vitali Catană a relevat pentru JURNAL de ce nu aveau dreptul să tragă pacificatorii ruşi: „Nu este treaba acestor trupe de pacificare să menţină ordinea publică. Ei trebuia să sune poliţia şi tânărul să fie reţinut. În niciun caz nu trebuia să tragă. Nici preventiv, în niciun fel. Chiar dacă acel băiat şi-ar fi făcut de cap, nu cred că ar fi pus în pericol viaţa cuiva. Faptul că glontele a intrat prin spate demonstrează că nu prezenta niciun pericol.

Moscova – campioană la fabricat duşmani

Dacă e să căutăm campioni la fabricat duşmani pentru opinia publică, ajungem tot la cei de la Moscova, fiindcă sunt specialişti în această materie. Trebuie să pornim de la un fapt: suntem pe teritoriul RM, în care a fost omorât un cetăţean al RM de către un soldat rus. Sensul problemei este că Rusia trebuie să se retragă de acolo. Soldaţii ruşi sunt inutili, fiindcă nu contribuie la securitate, ci creează disconfort. Acest tip de emisiuni se înscriu în linia declaraţiilor pe care le-a făcut Kuzmin, pentru a face presiuni asupra autorităţilor noastre.

Rezolvarea diferendului, peste vreo cinci ani?

De fapt, e nevoie să ştim că avem de partea noastră dreptul internaţional. Autorităţile noastre trebuie să aibă răbdare. Unii analişti economici internaţionali prognozează că, în 2015-2017, resursele alternative de energie vor apărea în cantităţi mai mari şi preţul la petrol va scădea până la 15-20 de dolari. Atunci Rusia va fi nevoită să discute altfel.”

The following two tabs change content below.