„Gloria nu are ce căuta în casa poeţilor”

margareta curtescu fotoInterviu cu poeta şi criticul literar Margareta Curtescu

– Dragă Margareta Curtescu, ai publicat de curând la Editura „Cartier” un nou volum de poezie, „Iubirea altfel”. E un titlu ales din alte câteva sau e singurul potrivit pentru această carte? În general, cum îți vin titlurile?

Dragă Irina Nechit, succesiv, manuscrisul meu s-a intitulat diferit, dar, în final, am considerat că sintagma „Iubirea altfel” circumscrie un sens unitar, îmi sintetizează raportul cu realităţile abordate, cu toate câte m-au inspirat. Să fiu sinceră, deseori titlurile îmi par parţiale şi incapabile să exprime cu exactitate un concept, de aceea îmi este dificil să le definesc din prima.

– Poemul „Ploaie de weekend” începe cu versurile „Între lucruri şi scrierea lor există un drum învăluit de o ceaţă lăptoasă din care ies mereu alta”. În ce momente dispare distanța dintre lucruri și cuvinte? Crezi în inspirație? Cum o aștepți?

Când scriu, toate se confundă inexplicabil, se suprimă, încât nu sesizez relaţia dintre lucruri şi cuvintele prin care le exprim. Doar atunci când textul stă în faţa mea, se conturează clar această distanţă şi am impresia că toate, pe câte le-am închis în cuvinte, sunt atât de îndepărtate şi străine, încât nu aş greşi, dacă aş declara că, în realitate, nu au existat. Ştii prea bine că, în orice timp, scrisul a decurs din inspiraţie, că oricine e contaminat de ea devine captivul, pentru o vreme, al unei stări aidoma unei scurte paralizii, de aceea nu cred că, astăzi, aceasta ar constitui un handicap sau indiciul unei sensibilităţi vetuste.

– Cum arată masa ta de scris?

Cu un laptop înconjurat de mape şi cărţi. Şi cu o veioză, confecţionată dintr-un bloc roz de sare. Toate se află într-o vecinătate necesară.

– Ce locuri din Bălți îți par cele mai poetice?

Simplele străzi, cu noroi şi ochiuri de apă pe timp de ploaie, pe unde trec zilnic, dar pe care, uneori, am senzaţia că le văd pentru prima oară…

– Există la Bălți cenacluri, cluburi literare unde se citește poezie? Ai avut și tu un recital?

În acest sens, oraşul în care locuiesc nu ne oferă nouă, poeţilor, un asemenea deliciu. Aici, viaţa se desfăşoară conform unui scenariu prea obişnuit, spectacolele şi protagoniştii nu se disting prin nimic, lumea se grăbeşte la piaţă, la serviciu. Doar în spaţiul universitar se mai întâmplă lansări de carte, la care se citează şi se citeşte poezie sau proză. Ultimul meu recital, la Bălţi, s-a produs în cadrul Festivalului Primăvara poeţilor 2012, când i-am găzduit pe participanţii de la Chişinău.

– Cum a decurs lansarea cărții tale la Libraria din Centru din capitală? Ce părere ai despre viața literară din Chișinău?

Memorabil, cu valuri de emoţii. La Chişinău, cred, există mulţi animatori ai vieţii literare, care reuşesc să-i menţină ritmul.

– Mai citez din alt poem al tău: „Între pământ şi cer neputinţa îşi scoate puii să-mi smulgă / hulpav din carne cu ghearele lor umede”. Neputința e o temă fertilă în poezie? Cum lupți cu neputința? O poetă cu mai multe volume editate este, de fapt, ceea ce se cheamă o femeie activă?

Pentru mine, sentimentul neputinţei e ca un generator de poezie, e însuşi drumul ce duce spre ea, de aceea, conştientizând-o, nu lupt cu această stare, ci încerc să profit de ea, să o valorific. În fine, deşi cotidianul meu se compune din mai multe activităţi, nu mă consider o femeie activă. Mai exact, mai puţină activă în câmpul poeziei.

– Cum au apărut versurile „de aici până la capătul foii e o criză de nervi, e un mers de somnambul printre lucruri”? Ții minte cum ai scris un poem sau altul? Sau nu contează împrejurările în care îți scrii textele?

Noaptea târziu, în momentul când parcurgeam cu ochii o foaie imaculată, fapt ce-mi provoca, îmi amintesc, o mică depresie. De obicei, reţin cu exactitate doar unele circumstanţe, când au apărut poemele. Pe cele cu mai mult relief.

– Ce crezi despre glorie? Poeții au nevoie de glorie?

Nu simt nimic în raport cu această noţiune foarte abstractă şi relativă, pentru mine, dar mai mult decât concretă, pentru unii. Gloria, consider, nu are ce căuta în casa poeţilor. Pentru precizare, confruntaţi definiţia pe care i-a dat-o Mihai Eminescu în Scrisoarea II.

– Într-un poem al tău eroina mărturisește că o obsedează amintirile despre cum cânta colinde pe la geamuri, de Crăciun. Ai cântat colinde cu-adevărat? În ce sat ai umblat cu colindatul? Ai un colind preferat?

E o amintire care nu încetează să mă fascineze. Am cântat colinde, „noaptea, pe la cântători”, cu sora-mea mai mare, pe la geamurile vecinilor, ale rudelor, în satul meu natal, Hânceşti, de pe malul Prutului. Nu pot să uit emoţia trăită atunci, când conştientizam că, după geamul, în aparenţă, calm, ne ascultau cei pe care îi calificam drept „boieri mari”.

– Ce le dorești cititorilor JURNALULUI de Chișinău cu ocazia sărbătorilor de iarnă?

Să trăiască din plin inconfundabila stare de magie, care, iată, a şi început să ne împresoare.

– Îți mulțumim și la mulți ani!

The following two tabs change content below.
Irina Nechit

Irina Nechit

Irina Nechit

Ultimele articole de Irina Nechit (vezi toate)