Gimnastele au redeschis „fabrica de medalii”

Cu 74 de zile înaintea debutului Jocurilor Olimpice de la Londra, gimnastica românească n-are adversari pe Bătrânul Continent. Elevele antrenorilor Mariana Bitang şi Octavian Bellu au defilat la Europenele de la Bruxelles, cucerind patru titluri continentale, cu o dublă aur-argint la bârnă şi sol. Performanţă trasă la indigo cu cea reuşită în urmă cu opt ani, exact înainte de Atena 2004, de un alt Dream Team (Ponor / Roşu / Eremia / Ban / Stroescu).

6 titluri continentale a cucerit până acum România pe echipe: 1994, 1996, 1998, 2004, 2008 şi 2012

Ne-a bucurat mult faptul că am făcut românii fericiţi şi am fost impresionaţi de atmosfera creată de suporterii noştri în tribune. Unii au venit din Luxemburg şi din alte ţări. Râdem la sfârşit, dacă avem de ce. Rezultatele sunt bune, dar trebuie să ne trezim repede, avem puţin timp de relaş, pentru că obiectivul cel mai important – Jocurile Olimpice – e din ce în ce mai aproape.

Mariana Bitang, antrenor lot naţional

Am avut o satisfacţie când le‑am văzut pe Cătălina şi Larisa în spaţiul de competiţie, îmbrăţisându‑se cu Sandra, care era în afara zonei, pentru că nu concura. S-a văzut un transfer de responsabilitate. Au căpătat şi fetele roşu în obraji, cum se spune, suport moral înaintea  JO, şi am încredere că va ieşi onorabil la Londra. Fetele au văzut că se poate, a fost un balon de oxigen pentru ele şi au fost ca o familie.

Octavian Bellu, antrenor lot naţional