Gigantul politicii mondiale

TALIE ŞI POLITICĂ // „O ţară mică trebuie să aibă ceva mare”

Marian Lupu este gigantul politicii mondiale. „Foarte şi foarte” înaltul preşedinte interimar al Republicii Moldova poate vorbi „de la egal la egal” cu asemenea şefi de state ca Barack Obama, preşedintele SUA (187 cm), Aleksandr Lukaşenko, preşedintele Belarusului (188 cm), şi Victor Ianukovici (192 cm), preşedintele Ucrainei.

În acelaşi timp, datorită staturii sale, şeful statului moldovenesc poate „vorbi de sus” unor asemenea „pitici” ca Hu Jintao, preşedintele Chinei, desemnat recent de „Forbes” drept cel mai puternic om al planetei, Dmitri Medvedev, preşedintele Federaţiei Ruse (162 cm), cel care deţine ultimul cuvânt în puterea declarată nucleară, şi Nicolas Sarkozy, preşedintele Franţei (168 cm), al 14-lea în lista celor mai puternici oameni ai planetei, potrivit „Forbes”.

Gentil cu spicherii pitici

Marian Lupu însă nu vede în statura sa de 201 cm niciun avantaj în activitatea profesională, nu pune accent pe înălţimea sa în domeniul politicului. „Nu cred că statura mea este un avantaj sau dezavantaj în politică, este ceva obişnuit pentru mine, sunt deprins, fiindcă acesta sunt eu”.

Întrebat cum se simte în compania unor asemenea preşedinţi ca Dmitri Medvedev sau Nicolas Sarkozy, dacă diferenţa de mărime îi creează incomodităţi, Lupu ne-a declarat că acestea sunt înlăturate prin etichetă şi protocol. „Totuşi trebuie să vă spun că am avut mai multe situaţii când mă întâlneam cu preşedinţi de parlamente de statură foarte mică, din Europa, nu o să numesc ţările respective. Şi atunci când mergeam la conferinţe de presă, din bun-simţ, le propuneam să facem conferinţele aşezaţi. E un lucru firesc din punctul meu de vedere, ca să nu incomodăm persoanele”, ne relatează Lupu.

Statura lui Lupu creează fisuri în AIE

Gentil cu omologii săi din afară, Marian Lupu „îi intimidează” pe colegii săi din alianţă. Acesta, după instalarea sa în funcţia de preşedinte al Parlamentului, a dispus să fie schimbată tribuna parlamentului, ceea ce a provocat nemulţumirea unor deputaţi care s-au plâns că nu-i văd pe jurnalişti de după microfoane. Unul dintre deputaţii supăraţi a fost chiar ex-preşedintele Parlamentului, Mihai Ghimpu, care are o înălţime de 170 cm. „Am observat eu că este o tribună nouă, uneori rog presa să dea microfoanele mai jos. Trebuie să dau dispoziţie să-mi aducă tribuna veche. E vinovat serviciul de presă al Parlamentului”, s-a plâns presei Ghimpu.

Tribuna a fost schimbată. Noul pupitru al Parlamentului are 125 de centimetri, cel vechi avea 150 de centimetri.

Lupu nu este complexat de înălţimea sa

Deoarece statura membrilor Partidului Democrat – evident, în afară de vicespicherul Parlamentului, Vlad Plahotniuc, şi ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, care sunt mai scunzi, deşi şi aceştia ar vrea să fie înalţi, arătând aceasta prin mersul lor – este relativ înaltă (de exemplu, Valentina Buliga, ministru al Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Igor Corman, președinte al Comisiei Politică Externă și Integrare Europeană a Parlamentului Republicii Moldova, Andrei Popov, vicepreşedintele Afacerilor Externe şi Integrării Europene ş.a.), am încercat să aflăm dacă aceasta este o strategie a PD de a atrage electoratul. „Poate că există o tendinţă involuntară. Probabil, oamenii se uită la lider şi zic: «Bă, vin în partidul acesta, fiindcă sunt de aceeaşi statură»”, spune Marian Lupu.

Se ştie că preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, este foarte complexat de înălţimea sa. Se vehiculează că acesta îşi angajează persoane în aparatul său în funcţie de talie, ca acestea să nu fie mai înalte decât el. Pentru a camufla acest „defect”, Sarkozy poartă pantofi cu toc şi atunci când se fotografiază stă în vârful degetelor.

Înălţimea lui Lupu, medie pe ţară

Şi dacă Marian Lupu are probleme cu încălţămintea, hainele, maşinile, avioanele, nu are cu Republica Moldova, aceasta, deşi este un stat mic, e destul de încăpătoare pentru el, cu alte cuvinte, acesta nu ar vrea să fie preşedinte al unei ţări mai mari. Omologii preşedintelui moldovean au diferite reacţii când îl văd pe Lupu. Una din acestea ne-a relatat-o chiar preşedintele: „Recent, când am vizitat Italia, la invitaţia preşedintelui Italiei, dl Giorgio Napolitano, în timpul recepţiei, când am transmis salutări din partea poporului moldovenesc, dumnealui a remarcat înălţimea mea şi m-a întrebat: «În Moldova cam toată lumea este aşa?». I-am răspuns: «Dle preşedinte, o ţară mică trebuie să aibă ceva mare, inclusiv ca statură. Avem suficienţi (asemenea oameni – n.a.), înălţime mea este medie pe ţară». Şi l-am invitat să vină să vadă acest lucru cu ochii săi”.

Cel mai scund dintre şefii de state ar putea fi preşedintele Iranului, Mahmoud Ahmadinejad, care are 157 cm.