Cum explică Leancă de ce l-a susţinut pe Ponta

_DSC8372

Foto: Nadea Roşcovanu

Subiectul privind susţinerea acordată de către Iurie Leancă lui Victor Ponta în scrutinul prezidenţial din România a revenit subit pe tapet. Astăzi, a fost făcută publică o scrisoare din 16 septembrie 2014 a liderului Partidului Popular European (PPE), Joseph Daul, adresată premierului de atunci Iurie Leancă şi liderului PLDM Vlad Filat în care îşi exprima nemulţumirea privind intenţia oficialului moldovean de a participa la lansarea campaniei electorale a lui Ponta. Amintim că Leancă nu a respectat recomandarea PPE. El şi-a explicat gestul de atunci în cadrul emisiunii “Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV.

La 16 septembrie 2014, Joseph Daul, președinte al Partidului Popular European, într-o scrisoare adresată lui Iurie Leancă, prim-ministru de atunci al RM, şi lui Vlad Filat, preşedinte al PLDM, formaţiune ce face parte din Partidul Popular European, a criticat dur intenţia premierului moldovean de a participa la lansarea campaniei electorale a lui Ponta: „Am fost profund decepționat la aflarea acestui fapt. Este absolut inacceptabil ca vicepreședintele unui partid membru al PPE să susțină campania electorală a unui candidat socialist, care, în plus, este unul care a lansat recent exprimări dintre cele mai deplasate despre președintele Băsescu”. Leancă nu a ținut cont de recomandarea PPE și a mers la București, ba mai mult, i-a făcut lui Ponta campanie în Republica Moldova.

În cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră” de la JURNAL TV, Iurie Leancă şi-a explicat gestul în acest caz. „L-am susţinut pe dl Ponta pentru că a înţeles cât este de important să susţii RM nu doar prin cuvinte, ci şi prin fapte. Şi mă bucur că el spune la Bucureşti că Leancă nu a furat niciun ban din cei pe care România i-a oferit Republicii Moldova. Eu îl apreciez pe dl Ponta pentru faptul că, după douăzeci şi ceva de ani de relaţii frăţeşti, a trecut de la cuvinte la acţiuni. Astfel avem cele 800 de grădiniţe. Dacă aş fi fost premier, cred că aş fi reparat toate grădiniţele din RM. Sper, cel puţin, că, acolo unde a demarat acest proces, lucrurile să continue. Programul SMURD. S-au făcut atâtea lucruri în această perioadă. Cum nu vă imaginaţi ca eu să nu merg la Bucureşti să-i spun un mare mulţumesc dlui Ponta?!”, a explicat Leancă.