Germania recomandă Chişinăului să recunoască numerele de înmatriculare transnitrene

Frank-Walter-Steinmeier-e1453136881672

Ministrul Afacerilor Externe a Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, preşedinte în exerciţiu al OSCE, a avut astăzi o întrevedere cu premierul Pavel Filip. Cei doi au discutat despre posibilitatea recunoaşterii diplomelor universitare şi a altor documente ştiinţifice obţinute în Transnistria, precum şi despre posibilitatea recunoaşterii plăcuţelor de înmatriclare a automobilelor din Transnistria în plan internaţional.

Frank-Walter Steinmeier a declarat că a discutat cu premierul Filip „despre unele probleme şi soluţiile acestora”. „E vorba de recunoaşterea şi apostilarea diplomelor universitare şi a altor documente ştiinţifice obţinute în Transnistria şi recunoaşterea în plan internaţional a plăcuţelor de înmatriculare a automobilelor din Transnistria. Sunt sigur că discuţiile se vor solda cu succes. Sperăm că vom putea contribui în continuare la detensionarea acestui conflict”, a spus Steinmeier.

Potrivit oficialului, reluarea negocierilor în formatul 5+2, după o pauză de doi ani, şi semnarea protocolului la Berlin, document care are la bază o foaie de parcurs, în viziunea sa, reprezintă o realizare. „Trebuie să începem cu măsuri mici, cum ar fi, deschiderea podului peste Nistru, din apropierea satului Gura Bâcului, recunoaşterea diplomelor universitare. Aceste acţiuni vor contribui la creşterea încrederii şi la soluţionarea unor chestiuni mai dificile”, a mai spus ministrul de Externe german.

Recunoașterea plăcuțelor de înmatriculare transnistrene, a prefixului telefonic şi a instituțiilor de învățământ reprezintă pași mici care, în cele din urmă, pot duce la recunoașterea existenței separate a Transnistriei, a spus Vladimir Socor de la Fundaţia Jamestown şi Eurasia Daily Monitor

Şi premierul Pavel Filip a declarat că politica actualului Guvern este cea a paşilor mici care are drept scop „bunăstarea şi confortul cetăţeanului”. „Este în interesul nostru să găsim soluţii pentru accesul proprietarilor de terenuri din raionul Dubăsari la pământurile de dincolo de drumul Tiraspol – Râbniţa. Dorim să găsim soluţii pentru buna funcţionare a instituţiilor de învăţământ cu predare în grafie latină, dorim să iniţiem descuţiile pe marginea statutului acestei regiuni, căreia să i se acorde un statut special în cadrul R. Moldova. Din punct de vedere tehnic, soluţiile pot fi găsite uşor, dar există şi dimensiunea politică care frânează soluţionarea acestora. Rămânem însă hotărâţi şi am toată încrederea că, în viitorul apropiat, vom găsi soluţii pentru acestea”, a spus Filip.

Solicitat să comenteze criticile aduse acestei iniţiative care, potrivit mai multor experţi de la Chişinău, ar reprezenta nişte cedări din partea Chişinăului ce ar duce la recunoaşterea „pas cu pas” a entităţii separatiste, preşedintele în exerciţiu al OSCE a declarat că din discuţia cu premierul nu a avut impresia că se fac concesii. „Faptul că încă nu am ajuns la o soluţie, nu înseamnă că noi cedăm. Sunt convins şi cred că aşa consideră şi reprezentanţii Guvernului din R. Moldova, că fiecare pas nu doar este favorabil ambelor părţi, ci este util pentru integrarea teritorială şi suveranitatea R. Moldova”.

Amintim că, la începutul lunii iunie, la finele rundei de negocieri pentru reglementarea conflictului transnistrean în formatul „5+2”, de la Berlin a fost semnat un protocol. În document sunt indicate şapte puncte asupra cărora trebuie să se lucreze, printre care recunoașterea plăcuțelor de înmatriculare transnistrene și a diplomelor de studii. Unii experți consideră însă ca Tiraspolul își fortifică astfel statalitatea nerecunoscută.

Potrivit analistului american Vladimir Socor de la Fundaţia Jamestown şi Eurasia Daily Monitor, recunoașterea plăcuțelor de înmatriculare transnistrene, a prefixului telefonic şi a instituțiilor de învățământ reprezintă pași mici care, în cele din urmă, pot duce la recunoașterea existenței separate a Transnistriei. Acesta a declarat într-un interviu pentru Europa Liberă că dorința Germaniei are două motivații. Pe termen scurt, să arate niște rezultate la sfârșitul anului. Iar pe termen mai lung să ducă la o rezolvare politică în termeni acceptabili Moscovei și Tiraspolului.

Iar termenii acceptabili Moscovei și Tiraspolului ar însemna de fapt, poate nu juridic, recunoașterea existenței separate a Transnistriei, într-o formulă oarecare. O formulă care poate că ar recunoaște pe hârtie integritatea și suveranitatea Republicii Moldova, dar în practică ar consacra o existență a Transnistriei separată de restul Republicii Moldova.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)