Germania: Noua Constituţie a Ungariei este incompatibilă cu valorile UE // Lumi paralele

Germania avertizează Guvernul de la Budapesta că noua Constituţie a Ungariei, adoptată luni, nu este compatibilă cu valorile Uniunii Europene, informează publicaţia electronică EUObserver.

“Urmărim evoluţiile din Ungaria cu mare atenţie şi cu oarecare preocupare”, a declarat Werner Hoyer, adjunctul ministrului german de Externe.

“Legea presei adoptată la începutul anului evidenţiază o atitudine faţă de drepturile fundamentale care este cu greu compatibilă cu valorile Uniunii Europene. Preocupările noastre privind legea presei au sporit odată cu adoptarea noii Constituţii”, adaugă Hoyer.

Mai mulţi politicieni de opoziţie au protestat faţă de adoptarea noii Constituţii ungare, acuzând partidul de guvernământ, Fidesz, de subminarea democraţiei.

Noua Constituţie a Ungariei a fost adoptată luni de Parlamentul de la Budapesta.

Preambulul face referire la Dumnezeu şi la creştinism ca fiind factori pentru coeziunea naţiunii. Criticii susţin că acest lucru este discriminatoriu faţă de atei şi de adepţii altor religii.

De asemenea, preambulul stipulează conceptele de naţiune politică şi naţiune etnică: fac parte din naţiunea ungară cetăţenii ungari care trăiesc în Ungaria, dar aparţin altor minorităţi nonungare, dar şi etnicii maghiari din alte ţări care nu sunt cetăţeni ungari. Constituţia prevede păstrarea “unităţii spirituale şi intelectuale a naţiunii ungare”.

Noua Constituţie permite acordarea dreptului de vot etnicilor maghiari din ţările vecine, ceea ce riscă să creeze disensiuni cu ţări vecine precum Slovacia şi România. În plus, Constituţia permite adoptarea de legi privind interzicerea avortului: “Viaţa fătului trebuie protejată din momentul concepţiei”.

Noua Constituţie restrânge aria de competenţe a Curţii Constituţionale, în special în domeniile economic şi social. (mediafax.ro)

 

Lumi paralele