George Michael, arestat

Cântăreţul britanic George Michael a fost arestat de poliţia londoneză după ce autoturismul pe care îl conducea s-a izbit frontal, luni dimineaţa, de faţada unui magazin din Londra, informează dailymail.co.uk.

Cântăreţul a fost surprins de camerele de supraveghere ale poliţiei rutiere londoneze în timp ce s-a izbit frontal cu autoturismul său, Range Rover, de faţada magazinului foto „Snappy Snaps” din Hampstead, un cartier din nordul capitalei britanice, luni, la primele ore ale dimineţii. După coliziune, cântăreţul britanic a ieşit din automobil şi a aşteptat sosirea echipajelor de poliţie. George Michael nu a trebuit să se supună unui test de alcoolemie la locul producerii accidentului şi le-a declarat poliţiştilor că nu a consumat alcool. Potrivit publicaţiei „Daily Mirror”, cântăreţul britanic a fost însă testat pentru consum de droguri şi de alcool la o secţie de poliţie din nordul Londrei. Poliţia nu a descoperit droguri în automobilul starului britanic în vârstă de 47 de ani, iar acesta a fost eliberat pe cauţiune, urmând să se prezinte în faţa unui tribunal londonez pentru a fi judecat, pe data de 13 august.