Gazeta de perete a casei de nebuni: Ghimpu înecat şi Voronin fără o mână

Mihai Ghimpu a declarat, în cadrul unei întâlniri cu studenţii, că, decât să cedeze scaunul de preşedinte al Parlamentului lui Voronin, mai curând se duce să se înece. Vladimir Voronin, la rândul său, a declarat într-o conferinţă de presă că, dacă ar fi veteran, mai degrabă şi-ar tăia o mână decât să ia medalia comemorativă dedicată încheierii celui de-al doilea război mondial.

Acuma stau şi mă gândesc: ce ar fi mai bine pentru pentru casa de nebuni: Ghimpu înecat ori Voronin fără mâini. Sau poate şi una, şi alta?

De la oligarhii gândaci la oligarhii ghiocei

Ex-premierul Ion Sturza ne-a adus o veste bună: avem şi noi oligarhii noştri. Până nu demult, ei au stat în spatele comuniştilor, iar acum s-au aciuat pe spatele guvernării democratice, consideră el. Vlad Filat a confirmat politicos spusele lui Sturza. Aşa că ne putem felicita reciproc avantajos: în sfârşit am ajuns şi noi în rând cu lumea. Dacă Rusia şi Ucraina au oligarhi, dacă România are moguli, noi, ca stat suveran şi independent, de ce să nu avem oligarhii sau mogulii noştri?

Însă bucuria a căzut în scârbă când ne-am pornit să-i identificăm. Poporul trebuie să-şi cunoască eroii, dar Sturza a refuzat şmechereşte să dea vreun nume. Mai mult decât atât, el a spus că Oleg Voronin nu este oligarh, deoarece este fostul lui partener de Fincombanc. Prin urmare, dacă nu este oligarh Oleg Voronin, nu este oligarh nici Ion Sturza. Şi asta e trist, căci ne puneam mari speranţe în aceste două persoane. Acuma iese că nu poate fi oligarh nici Vladimir Plahotniuc, despre care presa noastră a scris vrute şi nevrute. Nu poate fi, căci e şi el prieten cu Oleg Voronin. Şi e greu să ne imaginăm că un prieten al fiului preşedintelui PCRM a stat mai aproape de treuca guvernării comuniste decât fiul preşedintelui PCRM.

Acuma stau şi mă gândesc: oare de ce oligarhii noştri sunt atât de timizi şi de modeşti şi stau mereu în umbra puterii, ca nişte gândaci de bucătătie? De ce nu ies la soare ca ghiceii, ca să ne mândrim cu ei? Căci o patrie fără oligarhi e ca o zeamă fără pete de grăsime, a spus al vostru kuchenmaister, oligofrat, mogulizator, Ion Buraga

The following two tabs change content below.
Ion Buraga

Ion Buraga