Gazeta de perete a casei de nebuni: Cebanaş la oi m-aş duce

Ieri am discutat despre Chirtoacă şi Filat, cât de educaţi, cât de stăpâniţi şi cumpătaţi, cât de responsabili şi serioşi, cât de profunzi, cât de flexibili şi generoşi, cât de toleranţi şi indulgenţi sunt ambii, încât stai şi te miri cum de o patrie atât de moale, sărăţică, slăjită, aflată în calea tuturor instituţiilor europene a putut să producă asemenea lideri pe cap de locuitor.

Cât de gingaşi, cât de pufoşi şi politicoşi sunt ei în relaţii reciproc avantajoase, unul faţă de altul! Cât de educaţi, moderni, cât de inteligenţi, cât de civilizaţi arată când se ceartă sau îşi dau ghionturi, cât de elegant se scuipă de ai putea crede că au nu câte 7, ci câte 14 sau chiar 21 de ani de acasă. Cu cât rafinament se înjură, cu cât respect şi stimă se îmbrâncesc, cu câtă înaltă consideraţiune îşi adresează acuze reciproce grave la televiziuni proteice!

Acuma stau şi mă gândesc: Voronin a pierdut puterea neaşteptat, chiar prosteşte, dar asta după opt ani şi ceva de preşedinţie bahică, luxurioasă din punct de vedere politic. Pentru Filat şi Chirtoacă, Ghimpu şi Lupu ar fi prea devreme să fie proşti, nu-i aşa? Dă-i, Doamne, moldoveanului partidul de pe urmă!

Al vostru transhuman, apropop, huligaieţ, Ion Buraga

P.S. Propun atenţiei cititorilor gazetei noastre de perete un fragment din textul apelului PCRM către cetăţenii normali ai Republicii Moldova, din 16 iunie 2010:

„Declaraţiile de astăzi a Preşedintelui Intermar, liderului Alianţei pentru Integrare Europeană, nu mai lasă nici un dubiu asupra faptului că regimul aflat la putere totuşi a decis să lichideze definitiv rămăşiţile demcoraţiei moldoveneşti şi să sugrume bazele constituţionale ale statului nostru. Prin cuvintele lui Mihai Ghimpu, pe data de 16 iunie 2010, societăţii moldoveneşti i s-a refuzat în cel mai josnic şi bădăran mod dreptul de a şti cînd totuşi această pseudo-guvernare are de gînd să desfăşoare alegerile parlamentare anticipate şi dacă în general are [intenţii are] asemenea intenţii. În acest fel, Alianţa pentru Integrare Europeană nu numai că a ofensat cetăţenii Republicii Moldova, democraţia noastră, dar şi a recunoscut de facto că realizează o crimă gravă împotriva poporului său, a suveranităţii statului şi anume – uzurparea puterii în stat.

În situaţia creată, Partidul Comuniştilor se adresează tuturor alegătorilor Republicii Moldova, către toţi cei care sînt patrioţi şi cărora le pasă de ţara noastră.

Partidul Comuniştilor consideră că începînd cu ziua de astăzi, 16 iunie 2010, în Republica Moldova se instaurează un regim anti-constituţional, fără drept de a reprezenta Republica Moldova atît în interiorul ţării, cît şi în afară acesteia. … PCRM apreciază aşa numitul referendum cu privire la modificarea Constituţiei drept un instrument de prostire a societăţii, o modalitate de renunţare la desfăşurarea alegerilor parlamentare anticipate şi tentativă de menţinere a fără termen a actualei guvernări la putere.” (I.B.)

The following two tabs change content below.
Ion Buraga

Ion Buraga