Oamenii se împart categoric în șoferi și pasageri, sub toate aspectele. Eu mă aliniez la a doua categorie. În Spania, fără transport personal, esti mai imobil decât în scaunul cu rotile, în special dacă stai într-un sătuc fără conexiune la rețeaua publică de transport. Așa că m-am înscris la scoala auto. Peste o lună de condus, am început să am coșmaruri cu mașina, peste două am renunțat cu totul la şofat, de dragul liniștii și păcii în familie. Anul acesta l-am înscris la fotbal pe Mihăieș, stadionul se află la vreo doi kilometri, aşa că mi-am luat inima-n dinți să-mi demonstrez că nu sunt mai bleagă decât băbuțele care nu pot băga ața în ac, dar se încumetă să zboare cu 120 la oră. Peste vreo două luni m-am învrednicit de o mașinuță mică, ieftină, veche și puțin fugărită. Pentru alde mine am și câteva sfaturi practice: Impresia că toate mașinile din trafic vin peste tine e falsă; nici pietonii n-au intenția să rămânătocaţi sub roțile tale, îți poți lipi un apțibild de începător și lumea o să se țină la jumătate de km de tine; şofatul e un exercițiu destul de dificil, absolut adevărat!, dar nu imposibil.
Liliana Ganga-Rostea
Jurnal de Chișinău
