Gândirea proletară a unui editor „aristocrat”

SCANDAL // Nici în acest an, deşi comuniştii nu mai sunt la putere, şcolile nu vor avea manuale şcolare noi

Toate semnele care ne vin acum dinspre şi din jurul Ministerului Educaţiei şi Comisiei pentru Achiziţii de Stat ne sugerează trista concluzie că nici în acest an (deşi comuniştii nu mai sunt la putere şi nici Stepaniuc nu mai dirijează sistemul educaţional) şcolile nu vor avea manuale şcolare noi. Asta, în pofida faptului că a fost organizat (într-un termen-record) concursul-licitaţie şi că autorii, împreună cu editorii, au făcut imposibilul. Cauza? Un moft personal şi… criminal, în esenţă.

Un blog particular (nu merită să-i facem publicitate) ne pune la dispoziţie nişte scrisori ale unor autori şi ale unui editor, adresate Ministerului Educaţiei, care autori (bănuim noi) nu s-au gândit că cineva le va da publicităţii. Anticipând, vom spune că editorul respectiv şi autorii respectivi s-au descalificat moral în faţa (tuturor!) colegilor, pe care îi tratează cu dispreţ şi aroganţă, contestându-le tuturor profesionalismul şi etalându-şi-l pe al lor.

Nu e chiar o noutate absolută, dacă ne referim la editorul cu pricina… Intermitent (când îi vine şi, mai ales, când nu-i convine ceva), Anatol Vidraşcu, cel care se (auto)consideră cel mai important editor basarabean şi… „printre primii trei în România” (Polirom, Humanitas, RAO, Paralela 45, Curtea Veche, All, Art, Adevărul etc… pe unde o fi rămas?), vine să bulverseze/ să răscolească mediul/ domeniul în care activează. „Să facă poreadkă”, cum s-ar zice. Fără drept de apel, pronunţă verdicte, născute din varii frustrări personale, ridicate la gradul paroxistic de revoltă absolută, proletară.

Incapabil să accepte orice formă de concurenţă, atunci când nu este declarat învingător într-un concurs oarecare, el face răscoală. El, care, ca argument al propriei infailibilităţi, afirmă că vinde lunar cărţi de un milion (de lei? exemplare de carte?), se bate ca la uşa cortului pentru nişte proiecte insignifiante, în raport cu potenţialul „imperiului” său editorial (dacă e să deducem din imaginea pe care şi-o afişează).

Obişnuit să câştige exact atât cât a ofertat

În pornirile sale vindicative (aici chiar fierbe în el mânia unui gangster), el nu se mai gândeşte la consecinţele dezastruoase pentru întreaga societate (despre colegi – editori şi autori de cărţi – nu mai vorbim: această categorie nu mai contează pentru el). Singura „calitate” care-i poate fi definită ca „aristocratică” este gândirea în cheia suveranului egoist: „După mine – fie (măcar) şi potopul!”. Este uimitoare capacitatea acestui individ de a înşela toată lumea: colaboratori, autori şi alţi angajaţi neremuneraţi de el ani de zile, editori ofensaţi şi dispreţuiţi, parteneri înşelaţi… Lumea „de pe ambele maluri ale Prutului” fuge ca necuratul de tămâie la auzul numelui acestuia! E uimitor că îşi mai găseşte adepţi (de moment, pentru că – fiţi siguri – nu va trece mult timp şi îşi va şterge picioarele şi de aceştia!).

Anatol Vidraşcu, obişnuit să câştige la concursul-licitaţie de manuale şcolare exact atâtea titluri câte a ofertat (cei care participă ştiu – cam jumătate din oferte se pierd… altfel, despre ce concurs poate fi vorba?), s-a declanşat cu toată furia, aflând că a câştigat mai puţine titluri decât alţii. Nu se poate! Unul din argumentele revoltei (expusă şi în scrisorile-adresările către minister şi/sau plasate pe bloguri) este că aşa ceva nu se poate întâmpla cu „cea mai importantă editură” din RM. Răspunsul nostru (cuminte!) e că… se poate. Edituri importante ca RAO sau Polirom nici nu participă la concursurile de manuale. Humanitas şi All nu au câştigat nici pe departe toate concursurile la care au participat şi azi, practic, au abandonat această activitate. Performanţele cantitative ale editurii încă nu-s un argument. Şi fiindcă veni vorba, presa de specialitate din România (revistele literare şi de cultură) iau cel mai adesea în vizor calitatea deosebită a altor cărţi/ edituri de la noi: Cartier, Arc ş.a.

Toţi editorii să conteste toate rezultatele la titlurile pierdute?!

În toată campania organizată împotriva concursului de manuale, A.V. contestă (de-a valma!) rezultatele la toate titlurile pe care le-a pierdut la concursul-licitaţie! Repetăm: TOATE! Niciun cuvânt, de altfel, despre cele câştigate. Acolo-i O.K. Bine, o logică „şcolărească” i-ar îndemna pe toţi editorii să conteste toate rezultatele la titlurile pierdute! Pentru că nici un editor nu se apucă să elaboreze un manual şi să-l prezinte la concurs dacă nu e bun manuscrisul, dacă nu s-a reuşit în timp, dacă nu ai echipa potrivită. În această logică, TOATE MANUSCRISELE RESPINSE SUNT BUNE! În consecinţă, trebuie contestate la nesfârşit rezultatele tuturor concursurilor!

Pentru că, trebuie să adăugăm, Ministerul Educaţiei, făcând într-un fel jocul lui A.V. (caz fără precedent!), a reevaluat câteva titluri. Normal, autorul contestaţiei trebuia să se resemneze! Dar de unde? Doar alte comisii, reexaminând probele prezentate, au ajuns la aceeaşi concluzie ca şi primele. Indirect spus, au confirmat rezultatele iniţiale. Ei nu, aşa nu merge. A contesta şi a reexamina, în opinia lui A.V., înseamnă A DESEMNA (numaidecât!) ALŢI ÎNVINGĂTORI!

Şi acum, lupta proletară continuă! Faptul că nici în acest an nu vom avea manuale noi în şcoli nu-l interesează deloc pe A.V. Vom re-re-contesta PÂNĂ NU VA ÎNVINGE CEL CARE TREBUIE! Asta-i lozinca zilei. Apropo, am trăit recent o experienţă dezastruoasă pentru sistemul nostru educaţional. Profitând de câteva plângeri (toţi autorii care pierd pentru prima dată, de regulă, se plâng), dar şi de câteva aranjamente din umbră cu editurile obediente, fostul viceprim-ministru Victor Stepaniuc a anulat rezultatele unor concursuri, a organizat altele după bunul său plac. Aceste concursuri IMPOSIBIL DE REALIZAT s-au prăbuşit cu succes (după cum era de aşteptat) şi şcolile au rămas deja de doi ani fără manuale.

Ori îi sperie pe toţi şi câştigă ceva, ori altă dată i se va da mai mult

„Revoluţia”, la fel de „proletară”, în esenţă, a „aristocratului” Vidraşcu deja pune în pericol tipărirea manualelor în acest an. Credeţi că-i pasă? Deloc. Pentru că-i o miză cu succesul asigurat: ori îi sperie pe toţi şi câştigă ceva, ori altă dată i se va da mai mult „să nu (se) plângă”, sau… de ce i-ar păsa de blocarea sistemului? Un sabotor chiar asta îşi propune! După mine… vorba lui madame Pompadour. Şi acum, închipuiţi-vă că cineva, declarat învingător, va afla că reevaluarea (a nu ştiu câta!) l-a declarat învingător pe cel de la „Litera!” Cine îl va lipsi de dreptul (la rându-i) la contestare? Şi aşa, un ping-pong la nesfârşit. Pentru că orice apreciere are doza ei de subiectivism, dar asta nu înseamnă renunţarea la ceea ce se cheamă evaluare!

Ministerul trebuie „dezarmat”

Enumerând lista de manuscrise „pierdute” (adică, tot atâtea contestări), A.V. uită uneori de la mână până la gură. În primul rând, nu se poate înţelege din text cui îi este adresată scrisoarea (deşi e scris clar: Min. Educaţiei), odată ce (zice el) „cei care organizează licitaţia” (adică, ME, nu?) „dispun de o armă şi mai teribilă – Comisia Naţională de Evaluare” (sic!). În logica lui Vidraşcu, ministerul trebuie „dezarmat”, astfel încât, în luarea deciziei, să nu mai fie implicată o nu ştiu care… Comisie Naţională de Evaluare. (Din experienţa anterioară, deducem din corespondenţa de pe blogul respectiv – dacă ar fi ştiut A.V. ce deserviciu i-a făcut bloggerul… lasându-l pe editor la cheremul marelui public mic al bloggeriştilor – editorul de la Litera ar fi preferat să negocieze direct cu miniştrii… fără amestecul nu ştiu căror comisii de evaluare!

Argumentul privind matematica se ţine exclusiv pe enumerarea calităţilor profesorului Victor Raischi. Tot respectul, dar… De unde ştie A.V. ce este în CELĂLALT manual? Şi dacă respectabilul profesor Raischi e unic, de ce ministerul se mai cheltuie anunţând concurs la proba respectivă?

„Argumentul” cu manualul de geografie… pur şi simplu nu există! O poveste despre colective adunate şi destrămate (în tradiţia editurii, probabil), o deducţie-nedumerire: într-adevăr, „cu ce ar putea fi un autor superior celuilalt”?… Şi o deducţie care dă de înţeles că – în acest caz! – ar fi trebuit să conteze doar preţul. Plângând de mila părinţilor care vor achita „diferenţa de preţ de 117760 lei”, A.V. „uită” cu cât a prejudiciat EL bugetul contribuabililor, câştigând adesea (foarte… adesea!) cu diferenţe (mai mari!) de sute de mii de lei!

Autorii celorlalte oferte sunt nişte diletanţi şi neisprăviţi?

Limba română clasa a noua reia „argumentul” profesionalismului şi experienţei autorilor… sugerând că autorii celorlalte două oferte sunt, probabil, nişte diletanţi şi neisprăviţi, nu? Există şi aici „argumentul preţului” (ca şi cum), dar mai ales revolta pe comisie: chiar nu puteau ei să pună acelaşi (sic!) coeficient de calitate (în acest caz!) tuturor manualelor?
În cazul manualului de Limba şi literatura română, cl. a XII-a, argumentul „preţ” trebuie ignorat, sugerează autorul, deoarece, recunoaşte el, „preţul nostru este mai mare”. Şi dacă preţul este mai mare, iar calitatea este şi ea în favoarea altui manual, care ar mai fi argumentul? El se află, ca şi cum, ascuns în „scrisoarea autorilor”. Adică: manualul este în şcoală de opt ani, autorii sunt (bineînţeles) cei mai buni etc. Adevărat, în cazul altor manuale (d.e., cel de L.rom. cl. 9), argumentul că el este în şcoală de multă vreme şi este bine apreciat… nu mai este valabil pentru A.V. Şi toţi ceilalţi autori sunt, bineînţeles, nişte impostori pe piaţa de manuale.

Fizica (cl. a 9-a) nu are argumente (cel puţin nu se expune niciunul), dar trebuie şi el contestat, probabil, pentru întregirea casetei ori… poate pică de undeva… nu?

De unde erau autorii manualului de artă plastică pentru clasele 5-6?

În cazul descrierii (pe larg) a manualului de Educaţia plastică, argumentul preţului (favorabil părinţilor) este total ignorat, pentru că, în acest caz, TREBUIE să conteze (pentru Vidraşcu) doar argumentul formatul cărţii. În realitate, lucrurile sunt mai simple. Făcând un manual de format mic (mai ieftin, în consecinţă, tolerând bugetul părinţilor, dle V.!) rişti să pierzi la punctajul calităţii. Deşi, dacă ştii să faci o machetă funcţională, ai putea să impresionezi comisia prin calitatea didactic-funcţională. Iar argumentul cu cea mai bună echipă din România (la arta plastică!) chiar nu ţine. „Constatarea” că „Republica Moldova nu are deloc (sic!) specialişti la această disciplină” ofensează o breaslă întreagă şi provoacă multe nedumeriri, de exemplu: de unde erau autorii cu care Vidraşcu a câştigat manualul de artă plastică pentru clasele 5-6? Şi încă, fie vorba între noi, CU UN PREŢ… CU VREO 700 000 LEI MAI MULT DECÂT CONCURENTUL SĂU!

Dl Vidraşcu se face a uita cum cea mai bună echipă de autori de limba română (!) din România a pierdut (de două ori!) în faţa unui manual de limba română, scris de autori „autohtoni” (împreună cu editura LITERA). Nu ştiu de ce atunci nici editorul Vidraşcu, nici apărătorii săi nu s-au gândit la integrare şi la ideea de românism. Iar acum putem paria că, în scurt timp, acest manual se va reedita… pentru că Vidraşcu va veni cu argumentul y sau z (uitând sau ignorând „argumentul x”).

Războiul va continua la nesfârşit

Având în vedere faptul (demonstrat deja) că A.V. nu se va opri până când „evaluarea” nu va fi favorabilă lui, iar autorii şi editurile care vor fi respinse (după ce au fost declarate învingătoare) NU SE VOR PUTEA ÎMPĂCA ŞI VOR RECONTESTA DECIZIILE PROBABILE, războiul va continua la nesfârşit. Apropo, dacă la această fază concursul se mai află ca şi cum pe rol, manualele prezentate de Editura Litera trebuie eliminate din concurs pentru că editorul a divulgat (în public!) numele autorilor. Înţelegeţi că orice reexaminare a manuscriselor nu mai poate fi făcută obiectiv, odată ce toată lumea ştie cine sunt autorii unei oferte (ceilalţi păstrându-şi, conform regulilor de joc, anonimatul).

Iar în toamnă, aproape cu siguranţă, şcolile vor rămâne pentru încă un an fără manuale. Chiar dacă sistemul nu mai este condus de comunişti şi Stepaniuc. Poate doar, din umbră, de un alt avatar al lor, proletar „de lux”.

Mircea V. Ciobanu

Nota redacţiei. Am publicat opinia editorului şi scriitorului Mircea V. Ciobanu în ideea de a porni o discuţie pe marginea acestui subiect controversat – editarea manualelor şcolare. Îl invităm la discuţie pe Anatol Vidraşcu, pe alţi editori, reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, într-un cuvânt, ar fi corect să se pronunţe toate părţile interesate.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău