Furat de ţigani

NĂDEJDE // Povestea unei mame care şi-a găsit copilul peste zece ani

Vine o zi când toate se învălmăşesc în capul omului şi în vârtejul acela nu îţi mai dai seama ce se întâmplă. Aşa a fost şi cu Aglaia B. din Rezina. Fără bani de o săptămână, cu copilul bolnav şi fără soţ, iată că i s-a mai întâmplat una – vecina de bloc a inundat-o. Ei, spuneţi şi dumneavoastră, cum naiba să rezişti la atâtea necazuri adunate grămadă?

S-a dus în cameră, a înfăşat copilul şi a pornit spre mama ei ca să-l lase pentru câteva ore. Avea nevoie de timp ca să facă ordine în casă, să cheme meşterii să-i repare maşina de spălat, să se descurce cu băltoacele de apă care îi umpleau apartamentul. Ce să mai vorbim, îşi făcuse planuri şi voia să le realizeze.

„Cu cine ai lăsat, Aglae, băiatul?”

Nu ştia însă ce o aşteaptă. Aproape de casa mamei sale, o motocicletă i-a ieşit în cale în mare viteză şi a lovit-o din plin. Când au dat de ea, zăcea într-o baltă de sânge, fără cunoştinţă. Şi-a revenit la spital, câteva ore mai târziu. La căpătâi stătea mamă-sa îngrijorată, cu ochii roşii de plâns. „Cu cine ai lăsat, Aglae, băiatul, că n-am găsit pe nimeni la tine? Abia atunci, pentru prima dată, s-au gândit că s-a întâmplat ceva cu copilul. Mama Aglaei s-a dus imediat la medic să întrebe la cine e pruncul ca să îl ia acasă. De copil însă nu a auzit nimeni. În momentul când a venit ambulanţa, lângă femeia accidentată erau doar câţiva gură-cască. Poliţia a deschis un dosar în cauza dispariţiei pruncului. S-au scurs luni, ani, Aglaia B. a angajat un poliţist ieşit la pensie să se ocupe de cazul ei, dar rezultatul a fost acelaşi – niciun semn că băiatul ar mai fi în viaţă.

„Vă dăm un copil, nu un ţânc!”

Cu timpul, i s-a mai domolit durerea, a mai născut doi copii, căci era încă tânără. Însă după acea nenorocire, avea periodic crize de depresie. Şi atunci toţi ai familiei, de la mic la mare, îi intrau în voie, oricare i-ar fi fost gusturile. Ca tot omul deznădăjduit, Aglăiţa a pornit a umbla pe la babe şi uite că, peste tot unde a fost, i s-a spus că copilul e viu şi că, la zece ani, o să-l ţină în braţe. Să creadă, să nu creadă femeia?! Mai ales că, peste câteva luni, băiatul trebuia să împlinească zece ani.
Într-o zi, mama Aglăiţei, ca s-o mai scoată din deprimare, i-a zis: „Ia hai cu mine la neamurile noastre din Ucraina, că poate ţi-a mai trece din durere. Vei uita de necazuri şi ţi se va mai descreţi fruntea. Arăţi, fata mamei, ca bunică-ta la cei 80 de ani!”.

Aglaia spera că îşi va găsi băiatul

Trebuie să vă spun că Aglaiţa credea că îşi va găsi băiatul, în timp ce maică-sa nu mai avea nicio nădejde. În drum spre Ucraina, în compartimentul lor mai era o pereche de oameni. Şi s-a încins între ei o discuţie despre toate. S-a ajuns şi la întâmplări de tot soiul. Aşa au aflat ucrainenii cum s-a pierdut copilul Aglăiţei şi câte a făcut ea ca să îi dea de urmă. Din vorbă în vorbă, şi-au adus şi ei aminte de o păţanie de prin părţile lor. Cu ani în urmă, o familie din localitatea lor a cumpărat un copil de la nişte ţigani. Cioroii întrebau din om în om dacă ştiu vreo familie fără copii. „Ne-a lăsat cineva în grijă un prunc şi a dispărut fără urmă. Nu ştim ce să facem cu el. L-am lăsa într-o gospodărie, dar cine o să ne întoarcă cheltuielile?”
Băieţaşul era frumos, bălănuţ, cu ochi albaştri, parcă ar fi fost al lor. Şi vecinii aceia s-au gândit să-l ia. „Şi cât vreţi pe copil?” „Păi, o mie de dolari.” „Nu e cam scump?” „O fi, dar vă dăm un copil, nu un ţânc!”

Au făcut o procură prin care au lăsat, chipurile, copilul în grija lor. Şi uite că, peste ani, în baza acelui document, acei oameni au devenit tutorii legali ai copilului. Poveşti… Despre câte vorbesc oamenii când drumul e lung şi vrei să-l scurtezi! La despărţire, femeile noastre le-au cerut ucrainenilor adresa şi numele localităţii lor, telefonul, mă rog, mai ştii cum vine vremea şi se mai întâlnesc.

La întoarcerea din Ucraina, Aglăiţa a luat legătura cu poliţistul care îi căuta copilul şi i-a furnizat informaţia despre pruncul vândut de ţigani. Peste câteva săptămâni, s-a trezit că e căutată de o familie străină. Erau tocmai ucrainenii care luaseră copilul de la ţigani. Bieţii oameni povesteau că au fost hărţuiţi de autorităţi toţi aceşti zece ani de când îl aveau. Se interesau de unde e copilul? În ce relaţii se aflau cu cei care l-au lăsat? Cine sunt părinţii, are rude sau nu? Întrebări la care nu aveau niciun răspuns.

O nouă familie pentru băiat

După ce i-a vizitat poliţistul angajat de Aglăiţa, au venit în Moldova să se clarifice la faţa locului al cui e copilul. Ar fi vrut ca băiatul să rămână în familia lor. Îl iubeau şi îl corcoleau de parcă ar fi fost din sângele lor. Aglăiţa zicea că e al ei şi că îl vrea casă. Şi au hotărât să se judece, dacă nu cedează niciunul. După testul genetic s-a confirmat ceea ce bănuia Aglăiţa – copilul era al ei. N-a fost bucurie mai mare în casa ei! A trebuit să treacă timp ca să se obişnuiască cu propriul lor copil, iar el, care de zece ani le-a spus mamă şi tată altor oameni, să se obişnuiască cu noua familie. Ca să îi împace şi pe cei care le-a crescut odrasla, au hotărât să se ia fraţi de cruce, iar pe timp de vară, an de an, fiul lor să-şi petreacă vacanţa în Ucraina. Uite aşa întâmplare! Mai cunoaşteţi vreuna?

The following two tabs change content below.
Lidia Bobână

Lidia Bobână