Fundaţia Orange Moldova le-a dăruit copiilor defavorizaţi o surpriză de Crăciun, spectacolul „Elixirul dragostei”

Sâmbătă, 4 decembrie, la Teatrul Naţional de Operă şi Balet, a avut loc prezentarea spectacolului de operă „Elixirul dragostei”. Această acţiune este parte a proiectului “Opera şi baletul – mai aproape de copiii defavorizaţi”. Proiectul este implementat de către Fundaţia Orange Moldova în parteneriat cu Teatrul Naţional de Operă şi Balet.

Zâmbete şi voci zglobii de copii înviorau atmosfera din incinta Teatrului Naţional de Operă şi Balet, care şi-a deschis larg uşile pentru oaspeţii săi. Cu chipuri vesele copiii păşeau în grabă scările teatrului ca să se ascundă de frigul şi ploaia monotonă de afară. Conduşi de educatori şi profesori, copiii stăteau cuminţi pe lângă aceştia, aşteptând începerea spectacolului. Sute de priviri erau aţintite pe standurile cu pozele marilor artişti ai Teatrului Naţional de Operă şi Balet. Printre aceste priviri, am observat-o şi pe cea a lui Cristian Zagorneanu, un tânăr de 16 ani din Şcoala de tip internat din satul Cărpineni, raionul Hânceşti. Cristian, împreună cu fratele său mai mic, sunt de şapte ani la acest internat, cu toate că au şi mamă şi tată. Părinţii lor s-au despărţit, apoi au urmat diferite probleme, mama lor a plecat peste hotare, iar tatăl celor doi pur şi simplu a renunţat la ei. Copiii sunt vizitaţi şi ţin legătura cu o mătuşă din partea mamei şi cu unul dintre bunei care a rămas în viaţă. Cei doi fraţi învaţă şi locuiesc la internat şi visează la un viitor mai bun. “La internat e bine, însă ne lipseşte ceva, oricât s-ar strădui profesorii, educatorii, nu vor putea să înlocuiască căldura părintească. Eu îmi doresc foarte mult să învăţ la vreun colegiu sau universitate, să am o profesie, ca să pot să-mi ajut fratele şi să nu repet greşeala părinţilor noştri. Mă bucur foarte mult când cineva organizează pentru noi, copiii de la internate, concerte, spectacole, astfel avem şi noi posibilitatea să cunoaştem cultura şi arta frumosului. La noi la internat avem diferite cercuri de dans, teatru, poezie, avem chiar şi un cerc de balet, unde doritorii învaţă a dansa. Sunt recunoscător Fundaţiei Orange pentru acest spectacol şi pentru cel din luna octombrie, şi ne-am dori foarte mult ca, pe viitor, Fundatia Orange să organizeze pentru noi şi un spectacol de muzică uşoară la Palatul Naţional”, ne spune cu emoţii Cristian Zagorneanu.

“Încercăm să le alinăm sufletele şi să le oferim toată căldura de care au nevoie”

Aliona Cojocaru este educator superior la Şcoala de tip internat din satul Cărpineni, raionul Hânceşti. De 25 de ani de când lucrează în această instituţie, împreună cu colegii săi, încearcă să le aline sufletele acestor copii bătuţi de soartă şi să le ofere toată căldura de care au nevoie şi de care sunt lipsiţi. “Lucrez de 25 de ani în această şcoală, acum avem 126 de copii veniţi din familii cu diferite probleme. Încercăm să aplanăm toate problemele care apar în viaţa lor şi să-i apropiem de familie. Ne străduim ca toţi copiii din şcoala noastră să se simtă ca în familie, avem formate grupe din câte patru persoane, care au grijă de copii. Suntem recunoscători Fundatiei Orange, care se gândeşte şi la aceşti copii şi le oferă un pic de bucurie. Este deja al doilea spectacol pe care îl vedem, primul a fost în luna octombrie, este vorba despre un spectacol de balet, unde am fost cu un grup de copii cu vârste mai mici. La acest spectacol am venit cu un grup de copii cu vârste cuprinse între 12-16 ani, deoarece este vorba despre o poveste de dragoste. Copiii sunt încântaţi de asemenea spectacole, mai ales că ei cunosc ce înseamnă baletul, deoarece noi avem în şcoală copii cu dizabilităţi care dansează balet”, ne spune doamna educatoare Aliona Cojocaru.

“Opera şi baletul – mai aproape de copiii defavorizaţi”

Teatrul Naţional de Operă şi Balet şi Fundaţia Orange Moldova au lansat un parteneriat strategic pentru promovarea valorilor cultural-artistice ale societăţii, care este susţinut de Ministerul Culturii al Republicii Moldova. În cadrul parteneriatului, cu aportul artistic al echipei Teatrului Naţional de Operă şi Balet şi cu suportul financiar integral al Fundaţiei Orange Moldova, a fost implementat proiectul “Opera şi baletul – mai aproape de copiii defavorizaţi”. La aceste spectacole sunt prezente circa 2.400 de persoane, adică copii, părinţi şi educatori din şcolile-internat din Străşeni, Făleşti, Tighina, Soroca, Hânceşti, Chişinău şi alte localităţi din ţară.

“Prin mijloace artistice, contribuim la dezvoltarea armonioasă a tinerei generaţii”

Ne-am propus să contribuim la familiarizarea copiilor defavorizaţi cu valorile culturale autohtone şi educarea lor prin mijloace artistice, astfel contribuind la dezvoltarea armonioasă a tinerei generaţii. Opera şi baletul sunt genuri de artă foarte puţin populare în rândul tinerilor defavorizaţi din Republica Moldova deoarece, cu regret, majoritatea dintre aceştia nu au mers niciodată la teatru, nu au asistat niciodată la prezentarea unei piese de balet sau a unei opere. De aceea, prin intermediul acestui proiect, ne propunem să integrăm copiii din şcolile-internat în circuitul cultural autohton şi de a se familiariza cu aceste genuri de artă: opera şi baletul”, ne spune Liudmila Climoc, director general Orange Moldova, membru al Consiliului Fundaţiei Orange Moldova.

„Dragostea, dreptatea, adevărul, prietenia sunt cele mai importante valori care rezistă în timp”

“Astăzi mă bucur foarte mult că teatrul nostru şi-a redeschis larg uşile pentru o nouă etapă. Este vorba despre un proiect pe care îl desfăşurăm alături de Fundaţia Orange şi cu Asociaţia Culturală Vatra. Mă bucur foarte mult că copiii care au venit au posibilitatea să vadă unul dintre cele mai importante spectacole din trecutul liric universal “Elixirul dragostei”. Această splendidă capodoperă sperăm să dea posibilitatea copiilor să creadă cu adevărat în aceste sentimente adevărate, precum dragostea, dreptatea, adevărul, prietenia sunt cele mai importante valori care rezistă în timp. Ne bucurăm că anume acest spectacol a fost ales ca surpriză pentru aceşti copii, deoarece este o premieră a stagiunii teatrale de operă şi balet”, ne spune Valeria Şeicanu, directorul general al Teatrului Naţional de Operă şi Balet.

“Elixirul dragostei” este într-adevăr un elixir destinat celor mai trişti ca noi”

“Astăzi este o sărbătoare mare pentru copiii care vor privi acest spectacol foarte frumos. Este o surpriză de Crăciun pentru copiii cu dizabilităţi, copiii din internate, de la societatea de invalizi, societatea orbilor, o lume de copii care au venit să se înfrupte din frumos, căci numai frumosul ne va ajuta în toate domeniile. Proiectul social al Fundaţiei Orange Moldova face lucruri extraordinar de frumoase, deoarece prin asemenea proiecte vom deveni mai buni cu cei din jur. Acest eveniment cultural nu este întâmplător pentru că spectacolul muzical “Elixirul dragostei” este într-adevăr un elixir destinat  celor mai trişti ca noi”, ne spune directorul societăţii culturale Vatra, Vlad Negruzzi.

Carolina Chirilescu

The following two tabs change content below.