Funcţionari de la primărie, audiaţi de CCCEC

Mai mulţi funcţionari de la Primăria capitalei vor fi audiaţi de către CCCEC în dosarul iniţiat pe marginea cazului de trafic de influenţă asupra unor funcţionari de la Primăria Chișinău și întreprinderea „Apă-Canal Chişinău”.

Potrivit şefului Direcţiei generale urmărire penală, Mihai Cojocaru, vor fi audiaţi acei funcţionari care au atribuţie directă sau indirectă la eliberarea certificatelor de urbanism şi autorizaţiilor în construcţii.

„Au fost reţinute patru persoane, Traian Sârbu, Iurie Filatov, Alexandru Diacenco şi Viorel Stoianov, care ar fi extorcat de la un investitor străin şi autohton 450 de mii de euro, în schimbul influenţării funcţionarilor pentru a fi încheiat un contract investiţional de construcţie pe un teren din strada Mircea cel Bătrân, cu suprafaţa de 8,5 ha, a unui complex locativ. După obţinerea contractului semnat şi a certificatului de urbanism, investitorul urma să transfere pe contul celor patru şi pe conturi ale unor companii off-shore 5 milioane de euro”, a declarat Mihai Cojocaru, în cadrul unei conferinţe de presă.

Terenul dat aparţine Primăriei Chişinău şi era dat în folosinţa întreprinderii „Apă-Canal Chişinău”.

Mihai Cojocaru a subliniat că în cadrul anchetei va fi stabilit dacă cei patru bărbaţi într-adevăr aveau influenţă asupra unor funcţionari de la Primărie sau au încercat să extorcheze bani de la investitor. Cojocaru a adăugat că în decurs de o lună vor fi stabilite circumstanţele infracţiunii şi trase la răspundere persoanele culpabile.

Cei patru bărbaţi sunt reţinuţi în calitate de bănuiţi la izolatorul Centrului Anticorupţie. Aceştia nu-şi recunosc vina.

Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, crede că în acest caz poate fi vorba de nişte reglări de conturi.

Persoanele care se fac vinovate de această infracţiune riscă de la 3 până la 7 ani de închisoare. (jurnal.md)

The following two tabs change content below.