Fumisteria europeană

Pe lângă repartiţia mandatelor de deputat, rezultatele scrutinului parlamentar din 28 noiembrie 2010 au adus şi un răspuns la o întrebare care ne frământă de la 1991 încoace şi a fost o sursă a speculaţiilor politice de toate culorile şi finalităţile. Ne-am pomenit de facto cu rezultatele unui referendum naţional, desigur fără nicio valoare constituţională sau instituţională. Conform scrutinului, cel puţin 60% din populaţia Republicii Moldova au ales vectorul vestic al eternei dileme Vest-Est. Alegere deloc anodină şi care depăşeşte cadrul politicilor externe ale ţarii.

Avem, deci, o primă constantă: majoritatea populaţiei ţării îşi doreşte o integrare în Europa. Folosesc „Europa” şi nu sintagma „Uniunea Europeană” în mod expres. Decorticarea semantică a cuvântului „Europa” în înţelesul aceluiaşi alegător riscă să scoată la iveală seme noi, diferite de referentul cunoscut în Occident.

Numai IE peste tot

Avem şi a doua constantă: clasa politică îşi axează în consecinţă toată comunicarea în jurul acestui subiect, ţinând cont de dezideratul alegătorilor, asimilând însă Europa cu Uniunea Europeană (UE) (şi insistând asupra suprapunerii acestor două noţiuni). AIE1, AIE2, MAEIE etc., etc. Numai IE peste tot.

Toate bune până aici. Sunt şi eu adeptul IE-urilor la toate nivelurile. Dar…

Înainte de a înţelege dacă e posibilă o eventuală IE, ar trebui să înţelegem ce înseamnă UE şi dacă, eventual, ar fi un loc şi pentru o MDA acolo. Răspunsul meu este DA! Cu condiţia ca Moldova să poată oferi cetăţenilor europeni (în sens de „cetăţeni ai statelor UE”) locuri noi de muncă la un salariu decent, să vină cu o balanţă comercială pozitivă, să devină un stat donator în cadrul UE, să contribuie la securitatea frontierelor. Exact ce căutăm noi de la UE prin IE…

Bătrâna Doamnă nu o duce chiar bine ultimul timp. UE o duce şi mai rău. În afară de criza economică, erodarea nivelului de viaţă şi a sistemelor de asistenţă socială, problemele de identitate (da-da, au şi ei din astea), Europa s-a mai pricopsit şi cu o criză instituţională inextricabilă din cauza UE. A aduce vorba actualmente despre o eventuală extindere în culoarele UE echivalează cu stingerea focului cu paie.

Alegătorul francez nu doreşte ca Moldova să facă parte din UE

Să nu uităm nici de faptul că UE nu are în prezent o politică externă (şi nici internă, dacă tot veni vorba) unică, ci e doar un conglomerat de politici naţionale. Ceea ce decide UE depinde în mare măsură de ceea ce se decide la nivel naţional în fiecare stat-membru. Ultimele alegeri în Parlamentul European au demonstrat acest lucru: campania electorală (cel puţin în Franţa) a fost monopolizată de subiecte pur naţionale, cu încercări relativ stângace de a le extra-frontaliza. Politicienii europeni, la fel ca şi cei din Moldova, sunt mult mai interesaţi de a se menţine la putere decât de a apăra cauze măreţe de fraternitate şi democraţie în toată lumea. Vă asigur, alegătorul de rând francez nu doreşte ca Moldova să facă parte din UE! Şi nu o va dori nici mâine, nici poimâine… Politicul nu va risca să-l contrarieze şi să promoveze ideea extinderii, căci criza economică recentă a demonstrat cât de slab a devenit el, politicul, în comparaţie cu economicul şi a zdruncinat simţitor legitimitatea statelor şi instituţiilor politice din cauza incapacităţii lor de a evita colapsuri sociale.

Dacă mai adăugăm aici şi jocul „de-a influenţa” cu o Rusie din ce în ce mai puternică din cauza hidrocarburilor, devine clar că visul Moldovei la IE este sortit să rămână un vis. UE ne-a şi avertizat într-un mod foarte explicit: ne-a cantonat într-un ţarc pe nume „Partenariat Estic” – o reîncarnare a politicilor de vecinătate de acum câţiva ani. Dacă formularea de azi rămâne una evazivă (cel puţin, în trecut se spunea deschis că ţările incluse în asemenea planuri nu au vocaţia de a adera la UE) şi mai aveţi speranţe, priviţi componenţa „partenerilor”. Crede cineva într-un viitor european al Bielorusiei sau al Ucrainei?

O altă mare enigmă rămân relaţiile noastre cu Alianţa Nord-Atlantică. Într-un mod foarte bizar conaţionalii noştri nu asociază UE şi NATO… Or, nicio ţară din fostul bloc sovietic nu a aderat la UE fără să adere la NATO. Această dihotomie pare să fie o regulă, cel puţin în ceea ce priveşte partea estică a Europei. Să nu uitam că, la origine, UE a fost creată ca o uniune economică pentru a evita conflicte de genul celor două războaie mondiale care au devastat Europa în sec. XX. Respectiv, dimensiunea securitară nu poate nicidecum fi neglijată… Politicienii moldoveni, însă, par a uita această latură a IE şi lasă media rusă, majoritară în spaţiul audio-vizualului din Moldova, să „trateze” acest subiect. Stranie abordare…

Mulţi politicieni din UE sunt ferm convinşi că Moldova va adera la România

Constatările de mai sus (1. UE nici nu ia în calcule o eventuală aderare a Moldovei 2. Noi nu dorim aderarea la NATO) contrastează enorm cu discursul oficial politic din ţară care, chiar şi dacă nu promite o IE în următorul an-doi, o prezintă ca o realitate quasi-palpabilă, ceea ce nu corespunde adevărului, eufemistic vorbind.

Nu cred că înalţii demnitari de stat nu sunt conştienţi de acest fapt. Dimpotrivă! Dar niciun politician nu se va încumeta astăzi să afirme că o IE în viitorul apropiat este imposibilă. Continuă, respectiv, să bată apa-n piuă… Nu că ar fi în zadar… Dacă e să continuăm pe acelaşi făgaş, poate că în următorii 25-30 de ani se va realiza această IE. Să dea Dumnezeu să mai existăm noi până atunci… Problema e alta: s-a cam subţiat răbdăul. Nu ajunge el nici pentru 10 ani…

De ce politicienii europeni (în sens de UE) sunt într-atât de încăpăţânaţi şi nemilostivi faţă de noi, europeni până-n măduva oaselor? Vezi mai sus de ce o fac la nivel de discurs: nu au altă soluţie. Şi totuşi…

În primăvara lui 2009, împreună cu alţi 3 prieteni de-ai mei, am obţinut o audienţă la un parlamentar francez (nu-i voi cita numele, din considerente pe care le veţi înţelege imediat) pentru a discuta despre evenimentele din aprilie. Vreau doar să spun că este o persoană care cunoaşte îndeaproape situaţia în Europa de Est şi face parte din grupuri parlamentare ce se ocupă de politica externă. Într-o discuţie mai mult cu caracter off-line, ne-a spus următoarele:

Primo: Franţa nu se va implica foarte mult în Europa de Est din cauza Rusiei, un partener „strategic”.

Secundo: UE nu va accepta noi membri în viitorul apropiat din cauza crizei profunde instituţionale şi pesimismului european generalizat.

Tertio: Moldova are un viitor european şi numai de ea depinde dacă va face parte din UE sau nu.

Paradoxal? Deloc! Mulţi politicieni din UE sunt ferm convinşi că Moldova va adera la România şi astfel, de facto, va intra în spaţiul UE. Închid însă uşa statului Republica Moldova. O soluţie care satisface toată lumea. UE nu va avea de gestionat un nou stat din p.d.v. instituţional. Alegătorul nu se va opune unei eventuale reunificări din simplul motiv că reunificarea (cea a Germaniei) este, dacă doriţi, un mit fondator al actualei Europe. Un simbol sacru inatacabil.

Concluziile vă las să le trageţi singuri, dragii mei cititori… Şi aştept comentariile Domniilor Voastre.

P.S.: Nici nu mă încumet să abordez problema Transnistriei… Metaforic vorbind, e un fel de întrerupător care, pentru moment, zădărniceşte absolut orice efort vizibil de IE sau, fie şi ipotetic, de aderare la NATO…

Vitalie Vovc

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău