Fumatul pasiv afectează auzul

Persoanele expuse la fumul de ţigară se confruntă cu un risc sporit de a suferi din cauza unor deficienţe auditive, potrivit unui studiu publicat în revista „Tobacco Control”, citat de Mediafax. Din studiile anterioare reiese că persoanele care fumează riscă să sufere de deficienţe auditive.

Însă studiul făcut pe 3.000 de voluntari americani arată faptul că acest risc există şi pentru fumătorii pasivi. Cercetătorii de la Universitatea din Miami şi Universitatea Internaţională din Florida consideră că fumul de ţigară poate să întrerupă fluxul sangvin la nivelul capilarelor din ureche.

În acest fel, organul auditiv este privat de oxigen. Acest lucru duce la o acumulare de reziduuri nocive, care declanşează deficienţe auditive. Vătămarea urechii interne este diferită de cele cauzate de expunerea la zgomot sau de procesul de îmbătrânire.

Potrivit autorilor acestui studiu, fumatul pasiv creşte cu 33% riscul de pierdere a auzului în cazul tuturor frecvenţelor de sunet.