Fudulia ca trăsătură naţională

Oameni respinşi aici fie de sistem, fie de mocirla din domeniul de activitate – ingineri, arhitecţi, medici, hairstylişti, scriitori etc., devin modele de integrare firească în spaţiul românesc

podul de flori.f.nadea roscovanu

11 iulie 2015. Reîntâlnirea românilor la Prut. Foto: Nadea Roşcovanu

Despre unirea R. Moldova cu România s-au scris şi s-au spus multe. Au scos pe gură atât de mulţi acest cuvânt încât atunci când i-am ascultat pe unii nu am mai vrut să auzim nici de ei şi nici de „unirea” lor. În cei peste 20 de ani de chinuri ale facerii Republicii Moldova, ca în timpul lui Hristos şi după el, au apărut pretinşi „profeţi”, care, în cele din urmă, şi-au arătat faţa hidoasă. Dar adevărul e unul şi oricât de mult l-ai evita, ajungi oricum la el.

Astfel, JURNAL de Chişinău a decis să vorbească altfel despre unire, nu prin texte patetice şi paşoptiste, ci prin oameni din stânga Prutului care au izbutit să se pună pe picioare în România. Eugen Crăciun din Budeşti, mun. Chişinău, de exemplu, a fost unul dintre tinerii în care a dat cu piciorul statul R. Moldova. După ce a absolvit Politehnica din Iaşi, fiind al treilea din promoţia sa, a venit la Chişinău cu ideea cultivată la alma mater să facă ceva pentru statul în care s-a născut, însă acesta l-a trimis ca muncitor pe şantier. Nu a suportat această umilinţă, s-a întors în România şi a acceptat cea mai bună ofertă pe care o avea în domeniul construcţiilor de drumuri. Acum este patronul unei societăţi de proiectări din Iași, nu a uitat de R. Moldova, este sigur că doar integrarea europeană o poate aduce la normalitate.

Astfel de oameni, respinşi aici fie de sistem, fie de mocirla din domeniul în care au vrut să se manifeste sau, mai corect, la care să pună umărul, au cele mai diferite profesii – ingineri, arhitecţi, medici, hairstylişti, scriitori…– sunt legaţi de profesionalism şi refuzul de a accepta umilinţa şi târgul.

„Fără nănăşism şi cumetrism”

Natalia Bejenar, originară din Chişinău, a reuşit să se afirme printre cei 5000 de arhitecţi din România, dintre care 3000 lucrează în Bucureşti. Se află acolo de 19 ani. Stabilită în capitala României, arhitecta a reuşit pas cu pas să se realizeze profesional şi să crească doi copii frumoşi. Vine de trei-patru ori pe an în R. Moldova la ocazii speciale de familie. O cheamă dorul de casă, rudele şi prietenii de liceu, alţi arhitecţi cu care ţine legătura. Şi-ar dori să se întoarcă în R. Moldova, dar nu cu totul. „Pentru că aici, în România, mă refer la mine şi la soţul meu, am reuşit doar prin forţe proprii, fără nănăşism şi cumetrism în stil moldovenesc, de aceea, orice deviere de la acest aspect în viitoarea experienţă cu instituţiile moldoveneşti ne-ar tulbura enorm viaţa personală”, a declarat Natalia pentru JURNAL.

„Noi nu mai avem ce vinde!”

Întrebată despre Unirea celor două maluri ale Prutului, ea a formulat o părere personală, care merită reţinută: „Dacă eu aş fi în R. Moldova, n-aş intra acum în curtea României! M-aş uita printre gard, aş urmări subiectele care mă dor şi i-aş ruga pe singurii care sunt în măsură să mă ajute să-mi împrumute: legea lor BUNĂ şi verificată prin rezultate ca s-o folosesc şi eu. Experţii lor să mă înveţe până îmi revin. Armata lor să mă apere temporar pentru că duşmanul va ajunge şi la ei, nu numai la mine. Şi numai după ce ne vom face curăţenie fiecare în ograda lui, ne vom recupera pământurile şi clădirile furate şi dăruite degeaba… Ne vom instrui bancherii şi gospodarii să aibă grijă de bunăstarea populaţiei care menţine PIB-ul, până populaţia va ieşi în piaţă la horă şi va uita de mitingurile din trecut. Atunci va fi momentul potrivit pentru Unire prin votul direct al populaţiei. Pentru că numai împreună vom putea ţine piept marilor provocări care, inevitabil, vor urma! Acum, dacă se va face Unirea, tare mi-i teamă că şacalii de aici se vor ascunde la călduţ în R. Moldova şi îi vor corupe pe corupţii uşor de măgulit, care sunt bine cunoscuţi pe planul natal. Noi nu mai avem ce vinde! Trebuie să recuperăm ce am pierdut la noi în curte, să-i găsim, să-i pedepsim ca să pună la loc”.

„Ce ne facem dacă Guvernul R. Moldova nu vrea binele cetățenilor săi”

O seamă de materiale publicate sub genericul „2018. Unirea Inteligentă”, având protagonişti diferiţi din punct de vedere geografic, social şi profesional, ne-au adus la constatarea unei trăsături endemice a noastră, a celor din stânga Prutului, FUDULIA. George Simion, liderul Platformei Unioniste „Acţiunea 2012”, a observat această aroganţă doar la politicienii moldoveni: „România este singura țară din UE care își asigură necesarul de gaze din producția internă. În domeniul energiei electrice, România are consum excedentar. Dar ce ne facem dacă Guvernul R. Moldova nu vrea binele cetățenilor săi?! Dacă politicienii moldoveni nu ar fi atât de fuduli, ar renunța la ambasade, consulate în toate ţările lumii. PIB-ul R. Moldova este de 6 mlrd. de dolari, în timp ce PIB-ul unui judeţ din România, de exemplu, al Prahovei, este de 7,5 mlrd de dolari. Doar că Prahova nu are de întreţinut parlament, ministere, ambasade și consulate”.

Însă nea Petrea Munteanu de la Măgdăceşti, Criuleni, cel care a croit harta României Mari pe poarta sa, are aceeaşi opinie şi despre ceilalţi: „Omul nostru e sărac şi fudul”. Ştim cu toţii că această asociere de cuvinte nu este proprie, naturală aş spune eu, pentru că fudulia e soră bună cu prostia, şi nu cu sărăcia. Aceasta este doar o consecinţă.