Frumosul trăit prin iubire

FAMILIE // Cum o femeie şi-a redescoperit dragostea faţă de bărbat

Dinu a venit pe lume în familia ţăranilor Ileana şi Ion Codreanu, fiind al şaptelea copil. A crescut într-o căsuţă modestă mai mult de fraţii şi surorile mai mari decât de mama şi tata, care, cât era ziulica de mare, nu-şi mai strângeau picioarele, alergând ba la câmp, ba la ferma de vite unde munceau de se speteau. La şcoală a fost un elev cuminte, ascultător şi silitor la carte. Era poreclit Mendeleev pentru că poseda cunoştinţe trainice la chimie.

Nu ieşea din cuvântul părinţilor, era poreclit „Motanul” pentru că îi plăcea să smântânească ulcioarele cu lapte prins. Cea mai plăcută amintire din copilărie a rămas pentru el cina din zilele de vară, când se aşezau cu toţii la masă sub copacul din prag. Mama răsturna o mămăligă mare cât roata carului, iar tata depăna tot felul de amintiri.

În căutarea norocului

La absolvirea şcolii, familia era copleşită de greutăţi şi Dinu a plecat în căutarea norocului la Kaluga, Rusia. Plecarea de acasă l-a călit, i-a pus la încercare voinţa, caracterul, l-a mobilizat să simtă că greutăţile vieţii pot fi învinse. În acest oraş a făcut studiila UniversitateaTehnică, după care s-a angajat la o întreprindere farmaceutică. S-a arătat foarte interesat de munca lui şi, în scurt timp, a câştigat respectul colegilor.

Trebuie să vă spun că în acest oraş pământeanul nostru s-a îmbogăţit spiritual. A văzut pentru prima dată o altă lume, a admirat monumente, biserici, catedrale, casa-muzeu a lui Ţiolkovski, colecţia de artă a doctorului Nikanor Vasiliev din expoziţia permanentă a Muzeului de Arte.

Paralel cu munca la întreprindere, interesul pentru artă a devenit preponderent în viaţa lui. Duminica după ce mergea la slujbele de la biserică, vizita toate expoziţiile de artă ce se organizau periodic în oraş. Mergea neapărat să-şi mai desfete privirile cu tablourile din colecţia marelui iubitor de artă – doctorul Vasiliev.

La aceste expoziţii era nelipsită Anastasia, o studentă de la filologie care venea dintr-un sătuc din regiunea Moscova. La fel ca şi Dinu, era o împătimită de lumea frumosului. Şi atunci când aduna nişte bani, cumpăra câte un tablou ca să-şi facă viaţa mai frumoasă. Au făcut cunoştinţă în faţa portretului lui Nikanor Vasiliev, pictat de Karelin.

Vorbeau ambii despre modalităţile de realizare plastică a acestui portret. Vorbele le curgeau din gură ca apa din izvor. La despărţire au făcut schimb de telefoane, iar în duminica următoare s-au întâlnit din nou.

S-a rugat nouă zile la Sfânta Matrona

Anastasia nu locuia la cămin, avea o mătuşă cu o casă mare care o luase în gazdă. După o jumătate de an de la prima cunoştinţă, l-a invitat pe Dinu în ospeţie. Era o duminică de ianuarie cu un ger de crăpau pietrele. Păşind pragul casei, flăcăul a avut o mare satisfacţie când a văzut pe pereţi o mulţime de tablouri. În salon îi aştepta o masă de sărbătoare, era ziua de naştere a Nastei. Nu a fost informat despre aceasta şi, la început, s-a simţit incomod, dar după ce s-au încălzit cu o ţuică de casă, au dat frâu liber gândurilor şi sentimentelor.

Despre viaţa personală a prietenei sale Dinu nu ştia nimic. În acea duminică a aflat că, la 17 ani, Anastasia se îndrăgostise de profesorul de matematici cu care, peste un an, s-a căsătorit.

Dragoste şi ură, bucurie şi disperare, curaj şi teamă – toate s-au amestecat în timp de jumătate de an de viaţă în comun cu profesorul, până când, într-o zi, după ce a bătut-o măr, a izgonit-o din casă şi s-a însurat cu alta. În vremea ceea, pe Nastea o înspăimânta gândul că l-a pierdut.

La început i-a fost destul de greu. Ca s-o scoată din starea de depresie, mătuşa a invitat-o la ea şi a îndemnat-o să depună actele la facultatea de filologie. Pe parcursul a patru ani nu a tentat-o niciun băiat. Cea mai mare bucurie o trăia vizitând muzeele, galeriile de artă. Către sfârşitul anului IV, atât mama, cât şi mătuşa au prins a o îndemna tot mai insistent să pună ochiul pe vreun coleg ca să nu rămână fată bătrână. Iar fata le răspundea că încă nu a întâlnit omul cu care ar putea lega o familie.

Surprinzătoare pentru Dinu a fost şi o altă destăinuire. Până a se întâlni cu el, Nastea s-a rugat nouă zile la altarul Sfintei Matrona ca Sfânta să-i scoată în cale sufletul-pereche. Cu plâns năvalnic, a îngenuncheat în acest loc deosebit, în care s-au făcut atâtea rugăciuni şi s-au împlinit atâtea vise!

Peste o săptămână, minunea s-a săvârşit la muzeu. Când privirile li s-au întâlnit în faţa acelui tablou, Anastasia a realizat din prima secundă că bărbatul din faţa ei este un om bun şi onest, alături de care îşi vedea rostul în viaţă. Timp de jumătate de an au tot cutreierat sălile de artă cu ochii umezi de frumuseţe la vederea tablourilor semnate de pictori de valoare. De aici, din această duminică geroasă, frumosul trăit prin iubire şi-a desfăcut petalele din plin pentru amândoi.

Voiajul de nuntă, în Italia

Duminica următoare, după slujbă, Dinu şi-a invitat iubita în garsoniera lui. Casa strălucea de curăţenie. Bărbatul o întreţinea mai bine decât o femeie. Acest lucru a impresionat-o foarte tare pe Anastasia. Au răsfoit împreună albumul cu fotografii de pe care îi priveau blajin părinţii, fraţii şi surorile lui Dinu. Au vorbit cu inspiraţie despre multe lucruri, iar când Anastasia s-a ridicat să plece, Dinu a căzut în genunchi şi, apucând-o uşurel de mâini, i-a zis: „Poţi să stai aici până când ne căsătorim”. Fata a zâmbit fericită, s-a aplecat, l-a sărutat pe obraz şi i-a spus în şoaptă: „Să nu grăbim lucrurile!”. Şi nu le-au grăbit.

În acea iarnă au vizitat Ermitajul, cea mai valoroasă podoabă a oraşului Sankt Petersburg, iar vara, în vacanţă, au mers la Tallinn, Riga, Vilnius, Kaunas şi Erevan. Au avut şi aici aceeaşi descătuşare sufletească pe care ţi-o dau locurile de mare frumuseţe. În Muzeul de Artă din Erevan, Dinu i-a pus Anastasiei inelul de logodnă pe deget, iar în toamnă au ales să facă nunta în Moldova. Se întâmpla aceasta în 2001. Voiajul de nuntă l-au petrecut în Italia.La Romas-au atins de valorile artistice ale Renaşterii italiene, vizitând Muzeul Vaticanului. Au plâns şi s-au rugat în Capela Sixtină să le ocrotească Dumnezeu dragostea. Emoţii plăcute au trăit şila Milano, şi în Florenţa, şi, plini de armonie şi linişte, s-au întorsla Kaluga.

O căsnicie reuşită

În armonie şi linişte îşi trăiesc clipele de atunci. Au deja trei copii, cel mic fiind de trei ani, iar cel mare – de nouă ani. După ce i-au purtat prin muzeele şi galeriile de artă din Kaluga, i-au dus în vara ce a trecut în Muzeul „Tretiakov” din Moscova ca să se închine în faţa icoanei „Sfintei Treimi”, pictată cu mulţi ani în urmă de Rubliov.

Dorinţa de a vizita cât mai multe muzee, cât mai multe locuri s-a transformat într-o pasiune care a devenit o preocupare constantă ce îi îmbogăţeşte mereu spiritual. Dinu şi Anastasia vor să-i facă şi pe urmaşii lor să înţeleagă că atunci când priveşti adevărate capodopere simţi cum inima se umple de binele şi de frumosul pe care ţi le transmit aceste tablouri, rămâi încremenit în faţa acestor adevărate minuni create de mâinile omului. Şi Dinu şi Anastasia preferă să privească cu ochii inimii pânzele care simbolizează triumful iubirii eterne, portretele oamenilor valoroşi, imagini originale şi pline de poezie.

Au călătorit prin multe ţări, au văzut multe locuri frumoase, dar nu uită Dinu nici de locurile natale. În fiecare vară vine pe o săptămână–două să-şi vadă părinţii şi rudele. Atât copiii, cât şi soţia vorbesc limba română şi atunci când vin în Moldova comunică în limba noastră. Vin aici atraşi de un altfel de energie. „Există ceva viu aici care te atrage altfel decât alte locuri”, mi-a spus la final Dinu.

Nina NECULCE

The following two tabs change content below.