Frontul moldovenesc al războiului cu resovietizarea

În sfârşit, americanii au spus lucrurilor pe nume. Pretinsele uniuni vamale sau eurasiatice, avertizează secretarul de stat Hillary Clinton, sunt forme diferite ale aceluiaşi proiect revanşard rus de resovietizare a teritoriului defunctei URSS.

URSS nu va fi lăsată să renască din propria-i cenuşă

Haideţi să vorbim pe şleau. Politica, la modul general vorbind, e doldora de eufemisme. De un discurs politically correct (politic corect). Pentru a nu leza susceptibilităţile unor ucigă-i crucea care au ajuns să acapareze puteri imense, aceştia din urmă sunt menajaţi, exprimarea politică fiind burduşită de echivocuri şi de aşa-zisele paralelisme de sens.

În această situaţie, un maniac mereu însetat de sânge care a transformat ţara sa într-un uriaş GULAG era numit conducător al primului stat socialist din lume. Ceva mai târziu, un alt terorist psihopat care trăia într-un cort de beduin şi discuta cu omologii săi din alte state învârtind un pistol pe degete era alintat cu titlul de lider al revoluţiei libiene.

A trebuit să vină Ronald Reagan ca să spună adevărul verde în faţă, catalogând Uniunea Sovietică drept „imperiu al răului”. Aceste puseuri de sinceritate se întâmplă rareori. Din motive conjuncturiste sau dintr-o pudoare politică exacerbată, realitatea este muşamalizată, fiind ascunsă adesea îndărătul unui pretins limbaj diplomatic.

Cine nu ştia că Putin vrea să refacă într-o formă niţel cosmetizată URSS-ul de odinioară? Era la mintea tuturor că prin doctrina „sferelor de influenţă”, Kremlinul caută să-şi refacă dominaţia de altădată.

Şi SUA, şi UE încercau în principiu să se opună acestor tentaţii ruse, însă interesele sau constrângerile de moment îi obligau adesea să se ascundă după deget. Să facă un pas înainte şi doi înapoi.

Aşa a fost. Şi astfel de lucruri vor mai fi. Politica în esenţa sa este machiavelică. Dar numai până la un punct.

Există situaţii când nu se mai poate ceda fără riscul de a-ţi suprima propria identitate. SUA şi aliaţii lor occidentali nu se pot împăca astăzi cu restabilirea URSS, fie şi într-o formulă nouă.

Acest fapt ar însemna ca Statele Unite şi NATO să dea cu piciorul în victoria lor istorică repurtată în războiul rece. Să privească impasibil cum inamicul răpus acum două decenii renaşte din propria cenuşă. Să permită apariţia în Eurasia a unui nou colos antiatlantist, etatist, antidemocratic şi antiliberal.

Contra noii hegemonii a Moscovei

Au fost destule cazuri când Occidentul urmărea depăşit de situaţie nişte evenimente care lucrau împotriva lui. Când îi scăpau marile provocări ale adversarilor săi care îi puneau în primejdie existenţa.

În 1945, de exemplu, nici americanii, nici britanicii nu au înţeles într-o primă fază ce bloc ostil şi anticapitalist şi-a tras Stalin în Europa Centrală şi de Est. Churchill s-a dumerit până la urmă şi a ripostat prin speech-ul de la Fulton. Era însă prea târziu.

Privită din acest unghi, declaraţia de la Dublin a lui Hillary Clinton care a condamnat „expansionismul Kremlinului” pe plan extern şi „strângerea şurubului” în viaţa internă pare-se că a venit la ţanc. Promisiunea administraţiei Obama de a se opune hotărât tentativelor de resovietizare a spaţiului CSI a căzut ca un trăsnet, luându-i prin surprindere pe ruşi care au reacţionat anemic.

Cruciada americană împotriva fantomei URSS, la o privire mai atentă, nu a început, totuşi, nitam-nisam. Ea a fost prefaţată de noua politică a Berlinului faţă de Moscova care, de câtva timp, nu mai pare dispus să-i ierte lui Putin nici derapajele antidemocratice din ţară, nici şantajul energetic împotriva Europei, nici hărţuirea fostelor republici sovietice.

Acta est fabula!

Una peste alta, războiul declarat de SUA resovietizării schimbă întreaga paradigmă a relaţiilor Est-Vest. Pretinsele proiecte integraţioniste în spaţiul CSI lansate într-o veselie de Putin sunt de fapt declarate întruchiparea anexionismului şi revanşismului. Sau, dacă vreţi, o personificare a răului pe care SUA se obligă să-l contracareze.

În aceste condiţii, are loc separarea grâului de neghină. Nimeni nu va mai spune acum, fără să se dea de gol, că e slugă la ruşi, că se poate şi în Eurasia, şi în UE.

Nu doar în Est, ci şi în Vest există destule voci aflate în solda lui Putin care caută să justifice expansiunea Kremlinului în republicile ex-sovietice. Noua strategie americană le demască şi le descalifică, plasându-le automat de partea baricadei ruse.

Şi cum linia frontului în războiul împotriva resovietizării trece, bineînţeles, şi prin Republica Moldova, niciun politician de la Chişinău nu va mai avea confortul de a balansa, după cum a făcut-o până acum, cu fundul în două bărci deodată. Acta est fabula!

Aplaudaţi, piesa s-a terminat. Începe o altă reprezentare pe scena politică internaţională.

Petru BOGATU

The following two tabs change content below.