Frica de imprevizibil

Cleopatra consideră că dragostea este liniştea pe care o întâlneşti în mijlocul furtunilor. Visul ei din copilărie era să călătorească, să vadă lumea. Deoarece locuia în preajma aeroportului, urmărea zilnic de la balcon zborul avioanelor. Privind la cer, îşi dorea foarte mult să zboare dincolo de nori, să se înalţe cât mai sus, să poată cuprinde cu ochii priveliştea pe care o oferă zborul.

Vrăjită de chemarea infinitului şi a nemărginirii, şi-a pus în gând să se facă stewardesă. Dar nu a reuşit la admitere, concurenţa pentru o astfel de profesie este foarte mare. A îmbrăţişat o altă meserie, cea de asistentă socială. În timpul studiilor, s-a implicat în mai multe proiecte sociale ale unei organizaţii neguvernamentale, care i-au oferit prilejul să viziteze mai multe ţări. Îşi simţea sufletul plin de recunoştinţă, ajutând copii şi maturi din familiile sărace.

Un bărbat din Ungaria se îndrăgostește de ea

Experienţele trăite în Ungaria, Polonia, Bulgaria, Olanda au făcut-o să înţeleagă că facea ceva pentru ea, pentru felul în care gândea şi se forma ca om, nu doar pentru oamenii cu nevoi speciale. În Ungaria s-a ataşat de Silvius, un bărbat în cărucior, consecinţa unui accident de maşină.

Atrăgător prin frumuseţea chipului şi inteligenţă, omul avea o bonomie cuceritoare. Au continuat să comunice şi să se cunoască mai bine pe internet. La un moment dat, bărbatul i-a declarat că s-a îndrăgostit de ea. Mai mult din milă şi compasiune, Cleopatra a continuat să se comporte drăguţ cu el, dând aripi şi curaj lui Silvius.

Acesta considera că fata i-a ieşit în cale cu tot ce a cerut sufletul său, cu pâinea şi sarea vieţii. La fiecare întrevedere pe Skype sau în mesajele trimise prin poşta electronică, îi amintea că se trezeşte şi adoarme cu ea în gând. Îi spunea că e dispus să aştepte o viaţă întreagă numai să o aibă în preajmă măcar câteva clipe, să îi poată mângâia părul şi să o acopere cu sărutări.

„Eşti totul pentru mine, eşti fiinţa care merită toată aşteptarea din lume, eşti motorul fericirii mele”, îi repeta el ca un refren.

Dar Cleopatra, cum vă spuneam, simţea doar milă şi compasiune pentru el, visând la bărbatul ei ideal să o poarte în braţe și să o răsfeţe. I-a spus foarte delicat că ei nu pot forma un cuplu şi ar fi bine să o uite. Silvius a rugat-o ca, măcar din vreme în vreme, să îi acorde puţin timp, pentru a-i răspunde la un mesaj sau pentru o întrevedere pe Skype. Cleopatra nu a spus nu.

Virgină până la 29 de ani

Avea 28 de ani, dar bărbatul ideal întârzia să apară. Locuia împreună cu părinţii săi din comoditate, dar şi din motive financiare. A avut un prieten în anii de liceu şi în primii ani de facultate pe care l-a iubit cu adevărat, era prima ei dragoste. Însă a părăsit-o pentru că nu a vrut să înceapă o relaţie sexuală cu el. Nu era pregătită.

Părinţii şi educaţia religioasă pe care o avea o făceau să chibzuiască mult. Şi mai exista o frică propriu-zisă de necunoscut, o timiditate şi o nesiguranţă interioară. Chiar dacă colegele din anturaj încercau să o influenţeze, a procedat cum a găsit ea de cuviinţă, cum a considerat că e corect, dăruindu-se în totalitate muncii sale.

Vasile a venit în viaţa ei la 29 de ani. Lucra în acelaşi domeniu. Era îngrijit, mirosea bine şi se îmbrăca cu gust. Se arăta atent cu ea, o făcea să râdă spunând tot felul de glume. Și Cleopatra şi-a zis: „El e cel pe care îl aştept de mult”.

După câteva luni de plimbări prin oraş, Vasile i-a spus că statul cu părinţii nu e bun, că o ţine într-o dependenţă nesănătoasă de ei şi că ar fi bine să se mute să stea cu el. Cleopatra a acceptat cu toate că nu se simţea chiar în apele sale alături de el. Şi prima noapte dăruită lui a fost un eşec. Nici vorbă de senzaţii tari despre care îi povesteau prietenele.

Dar a trecut uşor peste asta şi a mers mai departe în speranţa că va ajunge să trăiască dragostea adevărată alături de acest bărbat. La scurtă vreme însă a conştientizat că, în afară de muncă şi prieteni, nu are ce să discute cu Vasile.

Iar când a mai descoperit că o minte, mai având o relaţie cu alta, şi-a dat seama că e mult mai singură decât atunci când trăia împreună cu părinţii şi comunica cu Silvius. I-au răsărit în minte cuvintele duhovnicului care i-a spus odată că cea mai amară singurătate o poţi trăi alături de un partener nepotrivit. Vasile nu era bărbatul ei ideal. S-a despărţit de el şi a plecat în Italia.

O dulce regăsire în dragoste

S-au pornit furtunile în suflet. Cât de mult a dorit să îl fericească pe bărbatul visurilor sale cu virginitatea sa, dar nu a fost să fie. Nu i l-a scos Dumnezeu în cale pe cel care trebuia să o facă fericită, să poată spune şi ea că iubeşte cu adevărat, că nu se gândeşte numai la fericirea ei, dar e fericită atunci când îl vede şi pe el fericit.

Rumegând tot felul de gânduri, ducea o luptă disperată cu lumea sa interioară. Se gândea cum ar putea să transforme o înfrângere în victorie, cum ar putea transforma în realitate senzaţia reconfortantă de a fi purtată în braţe de un tânăr frumos şi voinic.

Cu doza ei de optimism, şi-a pus credinţa şi sufletul în mâna lui Dumnezeu. În una din zile, după un an de şedere în Italia, avea să îl întâlnească pe Francesco, un tânăr italian, frumos şi voinic, născut într-o familie de muzicieni.

Romantic incurabil, tânărul a cucerit-o cu sensibilitatea lui, care avea să devină sursa ei de energie într-o ţară străină. O înţelege şi o sprijină în toate, ştie să o asculte atent şi să îi facă mereu complimente ca să o asigure că ea este pentru el tot ce îşi doreşte.

Îl iubeşte şi ea şi ar vrea să rămână cu el tot restul vieţii: „Ne-am întreţinut aproape un an până a ajunge la relaţii sexuale. Toate au venit frumos, aşa cum am visat. Mă ajută, mă ia în braţe chiar dacă sunt niţel supărată. E cel mai frumos gen de bărbat din câţi am întâlnit până acum”.

„Trăim ca într-o poveste. Am înţeles că am fost creată pentru el şi el pentru mine, lacrima mea de fericire se prelinge pe obrazul lui, iar a lui – pe obrazul meu. Dumnezeu mi l-a trimis tocmai în clipele în care sufletul era bântuit de furtună. Şi dacă m-aţi întreba acum ce e dragostea, v-aş răspunde că e liniştea pe care o întâlneşti în mijlocul furtunilor”.

P.S. Aceste cuvinte mi le spunea Ilinca cu aproape cinci ani în urmă. De atunci sentimentele au mai scăzut în intensitate. Dar Francesco continuă să îi umple sufletul cu pace, liniște și iubire. Ea, la rândul ei, se străduiește să îi arate mereu cât de important este el pentru ea și pentru micuța lor, Alexandrina. E împlinită, iubește ceea ce are, însă: „Uneori mi-e teamă ca această frumoasă poveste dintre noi să nu se termine. Mă rog zilnic Domnului să mă ajute să nu caut argumente pentru alte împliniri”, mi-a mărturisit Ilinca acum două luni, când ne-am revăzut.

The following two tabs change content below.
Nina Neculce

Nina Neculce

Nina Neculce

Ultimele articole de Nina Neculce (vezi toate)