Fraza de azi // Irina Nechit

irina nechit

Merge la grădiniță fiindcă îi place să se joace cu colegii, nu le zice „copii”, ci doar „colegi”, grupa mică se numește „Spicușor”, Teodora pronunța înainte „Spicușol”, acum a învățat să spună un „r” clar, rostogolitor, povestindu-ne despre isprăvile lui Tigrrran, Timurrr și Kadîrrr, despre David Chirrrtoacă, foarte neastâmpărat, un pic bătăuș, dar deștept, ne mai vorbește de gemenele Marrria și Nectarrria, care nu seamănă deloc una cu alta, Marrria e mai năntuță, iar Nectarrria e mai josuță și strigă mai tare decât soră-sa, mai e în grupă o fată blonduță, Irrrene, și o colegă molcuță, cuminte, Victorrria, și un Alexandrrru, și încă un Alexandrrru, și un Gabi, și un Gabrrriel, e interesant să te joci și cu Fabian, cu Daniel, cu Daniela, cu enigmatica Milena și cu gingașa Ilinca, îl poți ruga pe Stelică cel cu ochi albaștri și gene lungi să-ți aducă o căldărușă pe care s-o umpli cu nisip, apoi doamna Carrrolina și domnișoarrra Elena aștern pe iarbă o pătură și-i cheamă pe toți la citit, la învățat poezii, a zburat atât de repede un an, au rămas în urmă rinite repetate, o adenoidită, o anghină cu puroi, una fără, o amigdalită, o varrricelă și multe virrroze, suportate greu (cel mai înfricoşător cuvânt pentru ea și pentru noi era până nu demult „zeblă”, transformat de curând în „febrrră”), cu reveniri victorioase la grădiniță, de mâine Teodora cu „colegii” trec din grupa mică în cea medie, care are desenată pe ușă o ciocârlie, așadar, s-a terminat perioada „Spicușorrr”, începe etapa „Ciocârrrlia”.                   

                                                                   

 

 

 

 

 

 

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)