Fraza de azi // Irina Nechit

irina nechitCineva de la Ministerul Culturii mi-a mărturisit că e foarte greu să le organizezi funeralii oamenilor de cultură, de regulă aceștia n-au un capăt de ață, trebuie să le faci rost de îmbrăcăminte, să le cumperi costum sau rochie, fustă, bluză, lenjerie nouă, că nu-i poți pune în sicriu înveșmântați în zdrențele pe care le-au purtat în timpul vieții, să le cumperi și încălțăminte nouă, că ei nu pot porni în sandale rupte și pantofi scâlciați pe lumea cealaltă, și batic de mătase nou, și pălărie nouă să le iei, așa cum se cuvine în asemenea ocazii, și giulgiu alb, și pernă nouă în care să pui rumeguș proaspăt, noroc de SRL „Ritus” condus de domnul Jelezoglo, angajații acestei firme se ocupă de spălatul și îmbrăcatul decedaților, de păstrarea lor în frigidere speciale, eventual, și la morgă ți-i gătesc frumos și-i culcă în raclă, ținându-i la rece cât trebuie, dar serviciile nu sunt gratuite, cei de la ministerul de resort se dau peste cap să găsească banii necesari pentru coșciug, unul din placaj, mai ieftior, nu din lemn, prea luxos, apoi mai caută și bani pentru lumânări, pentru toiag, pentru coroane, chiar și pentru icoana de pe pieptul răposatului, mai e nevoie de colaci, șervete, cănuțe, adică de poduri și pomeni, plus cheltuielile pentru transport, pentru înmormântarea propriu-zisă, pentru masa de pomenire la care vor veni sute de artiști flămânzi, e ușor de zis că l-ai petrecut decent pe ultimul drum pe un om de cultură, în realitate este apăsător, dureros, dificil, mai ales că oamenii de cultură pier ca muștele, se sting unul după altul, nu poți ține ritmul atâtor ceremonii funerare, îi înțeleg pe funcționarii de la guvern care se zbat să dea un aspect civilizat înmormântărilor unor personalități din cultură, de aceea vin și eu cu o idee, și anume aceea de a amenaja un loc aparte pentru înhumarea corpurilor neînsuflețite ale oamenilor din sfera culturii, un fel de groapă comună unde să fie coborâte cadavrele respective (fără sicrie, vă rog, fără sicrie, e de-ajuns un cearșaf pentru fiecare artist), peste cadavre să se aștearnă straturi de var, totul să se întâmple în liniște și reculegere, pe marginea gropii comune să fie instalate nu doar cruci de fier, ci și sculpturi, tablouri, goblenuri, costume teatrale, instrumente muzicale, rafturi cu cărți, adică să stai să admiri operele defuncților după depunerea lor în locul odihnei de veci, fără speranța de-a fi chemat la praznic – câte mijloace va economisi guvernul când va anula praznicele! – scriu fraza aceasta și mă rog să n-o citească mama soacră de la Buda, să nu mă iei în serios, mamă, încerc și eu să fac haz de necaz, oamenii de cultură o duc bine în Moldova, soarele strălucește pe cer, îmi râde inima când văd copacii bogați în frunze și vlăstare, doar că m-a apucat inspirația de gât și, vrând-nevrând, am produs în Săptămâna Luminată o mostră de umor negru.