FRAZA DE AZI // Irina NECHIT

irina nechitAm întredeschis ușa saraiului, lăsându-le să iasă una câte una, țâșneau din întuneric, cu capetele plecate, o rupeau la fugă, se împiedicau de pietre, oile noastre, oile noastre, alergau nebune prin curte, ne era totuna pe cine vom tăia, trebuia să începem odată și-odată, ultimul a rămas în sarai mielul gigantic, nu l-am ales noi, nu ne-am închipuit că tocmai el o să rămână dincolo, în întuneric, izbind ușa cu tinerele coarne, mielul acesta crescuse prea mare, supsese de la mai multe oi, mâncase iarbă din luncă, de pe malul râului și de pe buza prăpastiei, adulmecase mii de brândușe, zburdase prin râpi și văioage, tata îl mângâiase pe spinare, pe frunte, pe urechi, pe ochi, pe botul umed, acum mielul cu gene lungi albe zbiară dincolo de ușă, credeam că ne va împunge cu coarnele, ne va zdrobi cu copitele, dar el amuțește, ieșind cuminte prin deschizătură, îl trântim la pământ, îi retezăm beregata, ne bălăcim în sânge, îl atârnăm cu un cablu de creanga agudului, treaba e terminată, slavă Domnului, ducem șoldurile la spital, îi rugăm pe doctori să-l salveze pe tata, le dăm niște coaste vecinilor, poftim rudele la frigărui, fierbem capul, sugem creierii, înghițim ficatul, mâncăm, mâncăm, mâncăm, mâncăm noi și aruncăm lostopane de carne la câine, le lăsăm și pe muște să ospăteze, și pe viermi îi lăsăm să halească, toți au mâncat, toți s-au înfruptat, mielul gigantic o să behăie până le vom tăia și pe celelalte oi, noi nu avem timp, nu avem puteri să ne ocupăm de ele, nu ne pricepem, nu suntem în stare să îngrijim o turmă de oi, noi nu vom avea în vecii vecilor o turmă, tata a fost ultimul care a ținut un miel gigantic în brațe.