Fraza de azi

indexTânărul taxator avea o brăţară împletită din ațe colorate, purta un fel de șorț vișiniu și pantaloni scurți, cu litere multicolore, la o hurducătură și-a pierdut echilibrul, banii i-au lunecat din mână, au zburat pe jos, s-au împrăștiat lângă una dintre uși, curentul îi sufla pe sub picioarele călătorilor, ei și?, nimeni nu se grăbea să reacționeze, pasagerii își cuceriseră cu greu câte un mic spațiu în troleibuz și nu se clinteau din loc, mai ales cei de pe scaune stăteau liniștiți, unii își lungeau totuși gâturile să vadă cum strânge taxatorul bancnotele unsuroase, una câte una, cu mișcări lente, parcă voit încetinite, ne apropiam de stația Ciuflea, ușa s-a deschis, au intrat câțiva tipi transpirați, au călcat peste bani, atunci o femeie s-a aplecat și a început să culeagă hârtiuțele gălbui de un leu, clătinându-se, cu picioarele depărtate, păstrându-și poziția de marinar pe navă în vreme de furtună, adunase un pumn de bani, la propriu, îi dădu taxatorului, roșie la față, îmbrăcată în rochie bordo, așteptam ca băiatul să-i mulțumească, însă n-am auzit să rostească vreun cuvânt, pur și simplu alegea bancnotele după culori și le aranja într-o anumită ordine.

The following two tabs change content below.