Fraza de azi

indexPatru suflete se apropiau de noi, apăruseră ca din senin la capătul aleii, formau un grup compact înaintând cu pași mărunți, cu fețe serioase, femeia din mijloc părea mai degrabă o școlăriță, mlădioasă și bronzată, puțin aplecată peste chipul fiului, împingea căruciorul vorbind cu cele două fetițe agățate de brațele ei, le îndrepta pălărioarele, se uita chiorâș la una din roți care scârțâia mai tare decât celelalte, băiețelul începu să dea din picioare, căruciorul o luă în zigzag, micul portbagaj încărcat cu pungi și haine se zgâlțâi la trecerea peste o groapă din asfalt, bebelușul prinse a striga, își tot bălăngănea picioarele prin aer, săndăluțele îi căzuseră pe jos, o fetiță le-a ridicat, alta a cerut apă, mama și-a luat copilul din cărucior și el s-a oprit brusc din plâns, ambele mânuțe îi erau bandajate, parcă avea mănuși albe de box, prin tifon răzbătuseră pete cafenii, probabil de iod, o surioară îi puse chipiul pe cap, alta privi cu atenție o copilă blondă ce se juca pe alee și-i zise mamei: „uite ce rochiță frumoasă are!”, femeia îi răspunse apăsat: „și rochița ta e frumoasă!”, își aburcă băiatul pe șold, le zise fiicelor să se apuce de cărucior și porniră grăbite mai departe.

Irina Nechit

The following two tabs change content below.
Irina Nechit

Irina Nechit

Irina Nechit

Ultimele articole de Irina Nechit (vezi toate)