Fraza de azi

irina nechitSă stai la geam, într-o capitală, alta decât aceea de pe Bâc, să vezi ca în palmă cupole de biserici, antene, cabluri, turnuri, blocuri, acoperișuri albe, să te întrebi dacă va mai ninge și în loc de răspuns să apară pe cerul vinețiu rânduri de ciori și după ele, într-o ordine haotică, alte escadrile de păsări, stolul să zboare deasupra orașului un minut, două, trei, să ai senzația că timpul s-a oprit în loc și că deasupra ta atârnă o Cale Lactee neagră, curgătoare, ciorile să plutească spre câmpiile de la orizont, să te roadă curiozitatea – de unde au venit? unde se duc? le e teamă ori sunt cuprinse de beția zborului? unde s-au ascuns când peste locurile acestea a căzut în rafale, mult prea devreme, prima zăpadă? cine a dat semnalul să se adune cu sutele, cu miile și să se ridice în aer? comunică între ele când zboară sau fiecare își urmează propria traiectorie?, – să aștepți până se termină mareea de ciori, să urmărești păsările de cărbune ce încheie procesiunea croncănitoare, să-ți iei într-un fel rămas bun de la ele, pentru ca mai târziu să afli că cel mai mare număr de ciori trăiesc în zona capitalei de pe Dâmbovița și că schimbarea condițiilor meteo le determină să migreze.

Irina Nechit

The following two tabs change content below.
Irina Nechit

Irina Nechit

Irina Nechit

Ultimele articole de Irina Nechit (vezi toate)