Fraza de azi

indexAutocarul funcționa impecabil, aproape că nu auzeam vuietul motorului, parcă zburam spre București, așezați în fotolii curățele, cei doi șoferi îmi inspirau și ei încredere, nu strigau la pasageri, nu ne-au obligat să urmărim un detectiv rusesc la televizor, cu infractori și copoi băutori de votcă, era liniște în salon, dar, nu știu de ce, nu am putut dormi toată noaptea și am văzut cu câtă siguranță conduc șoferii, mai întâi unul a stat la volan și vreo patru ore a mâncat semințe de bostan,

apoi celălalt a condus mașina până dimineață și a mâncat și el semințe de bostan scuipând cojile pe jos, ținând volanul când cu mâna dreaptă, când cu stânga, înapoi am decis să merg cu același autocar, însă drumul spre Chișinău e mai greu, mai hopuros, la un moment dat a început să picure de sus, pic-pic!, pic-pic!, afară nu ploua, dar înăuntru picura încet, apoi tot mai tare, călătorii spuneau că sistemul de încălzire e pe bază de „jidkosti”, mulți dintre ei s-au ridicat, lichidul curgea deasupra fotoliilor goale, numai șoferul nu putea să se scoale de pe locul său de la volan și a continuat să conducă autobuzul, colegul îi ținea o umbrelă deschisă deasupra capului, un om pusese o pătură sub șuvoiul tulbure, se făcuse frig, ne înfofolirăm cu hainele de rezervă, nu țipa nimeni, doar doi copii mici, lichidul a încetat să curgă exact când ajunseserăm la marginea Chișinăului, am ieșit cuminți, unul după altul, călcând pe iarba de acasă, peste care se așternea o brumă bogată, strălucitoare, ca în basme.