Fraţi români, dragi tineri!

Anunţăm lansarea Concursului „Moştenire”, ediţia a XIX-a, anul de studii 2011–2012. Conform tradiţiei, Concursul este destinat elevilor din clasele de liceu sau din şcolile echivalente din Republica Moldova şi Ucraina. Ca şi în ediţiile precedente, Concursul se va desfăşura în două secţiuni: 1. Istoria Românilor; 2. Istoria Literaturii Române;

Vor fi acordate următoarele premii: premiul I: în valoare de 200 de dolari pentru fiecare dintre cele două secţiuni; premiul II: în valoare de 150 de dolari pentru fiecare dintre cele două secţiuni; premiul III: în valoare de 100 de dolari pentru fiecare dintre cele două secţiuni; două menţiuni a câte 50 de dolari pentru fiecare dintre cele două secţiuni.

Continuitatea Concursului se datorează românilor de pretutindeni care, prin donaţiile lor, au permis desfăşurarea tuturor celor 18 ediţii. Ne îndreptăm gândurile noastre de recunoştinţă către toţi aceştia. În lista anexată, prezentăm numele donatorilor care au sprijinit ediţia a 18-a a Concursului ce a avut loc în luna mai curent la Chişinău.

În aceeaşi ordine de idei, vă informăm că, în susţinerea participanţilor la ediţia curentă, doamna Olga Iordănescu-Blănaru, originară din Focşani, actualmente domiciliată în Franţa, oferă deţinătorilor Premiului I (ambele compartimente) – câte o călătorie la Paris, pentru cinci zile.

Subiectele pentru ediţia a XIX-a a Concursului, stabilirea termenelor şi alte detalii vor fi făcute prin grija Comitetului organizatoric de la Chişinău.

Cu sentimente frăţeşti, Alianţa pentru Sprijinirea Basarabiei

Preşedinte de onoare Eugen HOLBAN

Preşedinte executiv Gheorghe FURDUI

Copreşedinte Valere CUJAS

Paris, Franţa, 22 decembrie

Notă: Lucrările pentru concurs se vor colecta la biblioteca „Ovidius” din Chişinău (str. Hânceşti nr.22). Adresa de e-mail: ovidius@hasdeu.md. Informaţii suplimentare puteţi găsi pe site-ul asociaţiei www.asb-paris.fr

Telefoane de contact:

Biblioteca „Ovidius”; tel.: 727194

Gheorghe Furdui, preşedintele ASB, Paris – 00 33 642219874,

e-mail : ghfurdui@live.fr
Alexandru Bostan, preşedintele Comitetului organizatoric de la Chişinău – 079700085; e-mail: sandu.bostan@gmail.com

 

Lista susţinătorilor ediţiei a 18-a a Concursului „Moştenire”:

Paris – Dorin Dusceac, Vitalie Vovc, Mariana Furdui, Vasile Laicovschi, Valeria Coseac, Grigore Cojocaru, Lucia Botan, Sergiu Guţu, Constantin Munteanu, Angela Bordeianu, Constantin Bordeianu, Victor Darii, Elena Darii, Gheorghe Mihai, Lilia Prepeliţa, Alexandre Andrei, Nicolae Bostan (Portugalia).

Asociaţiile pariziene: „Connexions Moldavie”, Comunitatea Ortodoxă „Ştefan cel Mare şi Sfânt”, Clubul Liberal din Paris, Toţi Români, Grupul de iniţiativă IMPACT, ICAM de Paris, Pro-Diaspora France şi Synergie Franco-Moldave.

Susţinători de onoare:

Chişinău – Liliana Palihovici, vicepreşedinta Parlamentului Republicii Moldova, Ion Ionaş, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, Valeriu Cosarciuc, personalitate remarcantă din viaţa politică, ex-viceprim-ministru al Republicii Moldova.

Paris – Valere Cujas (avocat în Baroul din Paris şi Bucuresti), Gheorghe Furdui (avocat în Baroul Chişinău), coordonatorul ediţiei a XVIII-a a Concursului „Moştenire”, Olga-Alexandrina  Blanaru-Iordanescu (pensionară).