Fotografia ca mod de viaţă

VERNISAJ // Mihai Potârniche a inaugurat expoziţia personală „Acasă. Împăcare în culori”

Peisajele lui surprind momentele de graţie când lumina curge peste câmpii, lanuri, pajişti, văi, dealuri şi creste de munţi, arătându-ni-le în splendoarea lor genuină. Portretele lui nu au nimic decorativ, nu au nimic de ascuns, dimpotrivă, ne revelează adevărul despre oamenii fotografiaţi şi ne ajută să le vedem sufletul.

Tinereţe artistică la 60 de ani

Parcă punându-şi scopul de a-i scoate pe spectatori dintre pereţii caselor lor şi de a le pune în faţă frumuseţile nealterate ale naturii şi enigmele unor chipuri umane care ne vorbesc despre câte-n lună şi în stele, fără a scoate niciun cuvânt, Mihai Potârniche şi-a vernisat o expoziţie personală la Galeria „Constantin Brâncuşi”, cu prilejul celor 60 de ani proaspăt împliniţi.

Născut pe 4 ianuarie 1951 în Păhărniceni, Orhei, Mihai Potârniche a studiat la Colegiul de Viticultură şi Vinificaţie din Chişinău. Deşi autodidact în domeniul fotografiei, din perioada debutului în calitate de fotoreporter la ziarul raional „Munca paşnică” din Străşeni până în prezent a parcurs o traiectorie artistică impresionantă, obţinând premii la concursuri naţionale şi internaţionale.

A lansat 33 de expoziţii personale, a contribuit la editarea unor albume reprezentative pentru arta fotografică basarabeană. Membru al Uniunii Artiştilor Fotografi din Republica Moldova, Maestru în Artă, Mihai Potârniche exercită din 2009 funcţia de director al Departamentului Fotomoldpres al Agenţiei MOLDPRES.

Fotografii sau tablouri?

Expoziţia inaugurată la acest început de an, cu genericul „Acasă. Împăcare în culori”, reuneşte 77 de lucrări noi şi mai vechi, antologice, din palmaresul maestrului. Pentru prima dată în cariera sa, Mihai Potârniche a propus vizitatorilor fotografii pe pânză, un gen nou pentru domnia sa. Expuse într-o sală spaţioasă, cu mult aer între ele, lucrările pot fi confundate cu nişte tablouri, privitorul găsind linii, forme, culori, compoziţii şi subiecte reflectate într-un registru artistic inconfundabil şi recunoscând un stil – stilul maestrului Mihai Potârniche.

Imaginea a doi bătrâni care ne privesc tăcuţi şi infinit de răbdători din chenarul unui geam e considerată una din emblemele artei fotografice naţionale. Icoană a blândeţii, a iertării, a generozităţii sufleteşti, aceasta e şi fotografia preferată a maestrului, fiind o dovadă vie că „veşnicia s-a născut la sat”.

Expoziţia mai conţine fotografii realizate în Trebujeni, Butuceni, Orhei, Câşliţa-Prut şi Andruşul de Sus, Cahul, în Căpriana şi Codreanca, Străşeni, în Bardar, Ialoveni, Recea, Râşcani, Horodişte, Călăraşi, Gordineşti, Edineţ, Pelinia, Drochia, în Soroca, Chişinău, Cetatea Albă, Suceava şi în alte aşezări mitice ale spaţiului românesc, autorul acestora îmbinând pasiunea pentru fotografie cu cea pentru călătorii.

Gimnastică pentru ochi

Drumeţul şi artistul neobosit Mihai Potârniche, fidel eseului fotografic, are darul de a decupa din realitate imagini ce ne transmit respiraţia pământului, cerului, a apelor, pomilor, ierburilor şi a fiinţelor umane care au avut norocul de a nimeri în obiectivul aparatului său de fotografiat. Lucrările sale au fost expuse la Bucureşti, Iaşi, Oradea, Paris, Strasbourg, Varşovia, Nyiregyhaze (Ungaria), Kiev, dar cel mai mare impact îl au acasă. Acestea parcă te întreabă „ce faci pentru neamul şi pământul acesta” (remarca îi aparţine scriitorului Spiridon Vangheli).

Mihai Potârnice mărturiseşte că, din 1970, fotografia a devenit modul său de viaţă, de atunci el a „început a trăi şi a gândi prin fotografie”, iar satul rămâne în viziunea sa „promotorul veşniciei şi sacralităţii”. În momentul de faţă, artistul e prins într-un nou proiect – albumul de sinteză numit „Acasă”, ce va include fotografii din albumele anterioare, „Acasă. Amintiri” şi „Portretele pământului”. „Îl concep ca pe un poem despre Moldova, va fi ca un imn al neamului, dar în unele fotografii pun problema satelor pustii, îmbătrânite, din care au plecat tinerii”, a declarat pentru JURNAL Mihai Potârniche. Fotograful ne-a mai povestit că, pentru a se menţine în formă, pentru a-şi păstra privirea clară, în fiecare dimineaţă, face o gimnastică specială pentru ochi. De altfel, maestrul o recomandă tuturor jurnaliştilor şi celor care vor să aibă ochi ageri şi după ce devin sexagenari.

Irina Nechit

The following two tabs change content below.