Foto: Atelier de mărţişoare în Norvegia

IranCu toții așteptăm primăvara, anotimpul florilor, prospețimii și reînvierii. După o iarnă cu multă zăpadă și întuneric, acest anotimp este îndeosebi iubit în Norvegia.

În acest an, familia Cazacu a găzduit atelierul de mărțișoare a moldovenilor. Copiii și părinții și-au dezvoltat creativitatea confecționând cu dibăcie și voie bună mărțișoare din hârtie, scoici, mărgele, creioane și ață. Unele femei au fost foarte îndemânatice la croșetat, trezind un interes și al bărbaților.

Mărțișoarele confecționate la atelier, precum și cele primite de la Biroul pentru Relații cu Diaspora au fost dăruite, povestind despre semnificația acestora, familiei, prietenilor, colegilor, elevilor, profesorilor, atât norvegienilor, cât și persoanelor originare din alte țări ca Turcia, Iran, Thailanda, astfel a fost răspândită frumoasa tradiție a Mărțișorului către alte țări.

Esenia C. Steckmest, președintele Asociației Moldovenilor din Norvegia, a relatat despre legenda Mărțișorului în cadrul unui seminar motivațional organizat pentru un centru cultural de tineret din Oslo. Tinerii au rămas surprinși de această tradiție, au prins mărțișoare la piept și au pozat cu entuziasm pentru publicul din Republica Moldova.