Cealaltă Basarabie // Fotbalul, al doilea elan

Călătoria lungă și anevoioasă a lui Marian Sacacol, de la Ungheni la Paris

Echipa franceză de fotbal pentru amputați. Marian Sacacol, primul din stânga, rândul de jos

Marian Sacacol din Măcărești, Ungheni, a ajuns să evolueze pentru echipa Franței de fotbal pentru amputați. Ca să ajungă în Hexagon a trebuit să străbată o cale lungă și anevoioasă, care a trecut prin Rusia și Transnistria, și toate dificultățile vieții precare din Moldova. Oamenii ca Marian sunt foarte motivaţi pentru că au puterea să se gândească doar la lucrurile bune.  

Marian Sacacol s-a născut într-un sat de pe malul Prutului, Măcărești. Este un tip scund, foarte iute, cu trăsături ale feței care emană multă hotărâre și perseverență. Pasiunea pentru sport îl urmărește pretutindeni, indiferent de starea materială și condiția fizică. După absolvirea școlii din Măcărești, a mers la Institutul Național de Educație Fizică și Sport.

Îl întâlneam în timpul anilor de studenție alergând prin parc sau la Biblioteca Națională din Chișinău. O perioadă a dispărut, nu am știut nimic despre el.

O întâmplare a făcut să îl reîntâlnesc pe Marian în 2002, într-o stație de troleibuz din sectorul Râșcani, Chișinău. Mi s-a părut foarte deprimat, avea deja riduri, deși trecuse puțin de 20 de ani. „Ilie, mi-a fost amputat un picior”, mi-a spus el, chiar dacă felul în care mergea nu dădea de bănuit acest lucru.

Până în momentul întâlnirii noastre, își găsise de lucru la Liceul Teoretic „Elena Alistar” din Chișinău. „În 2002, nu aveam niciun an lucrat, am avut un accident cu o motocicletă, înainte de 8 martie, la Măcărești. Medicii au fost obligați să îmi amputeze un picior. Aveam 22 de ani, nu eram încă însurat”, îmi amintește el acum.

Le este recunoscător tuturor

„A urmat perioada de după operație. Le sunt recunoscător celor care m-au susținut. Datorită acestui sprijin, am reușit să trec peste momentele grele”, povestește el despre perioada de după accident, evitând să îmi spună ce stare sufletească a trăit.

„M-au susținut colegii de la Liceul „Elena Alistar”. Am continuat să lucrez chiar de la 1 septembrie 2002”, adaugă el.

În același an, „la Centrul Republican Experimental Protezare din Chișinău l-am cunoscut pe Vasile Ciobanu, fost fotbalist, care mi-a vorbit despre Asociația de Fotbal a Invalizilor din Republica Moldova, în frunte cu președintele Mircea Cojocaru”, evocă Marian clipa care a dat un nou elan vieții sale.

„Am acceptat propunerea să particip la un turneu internațional organizat la Soci, Rusia. Au fost șase echipe. Am început să practic fotbalul în altă calitate”, subliniază el.

Între timp, deși nu comunicam, l-am observat participând la probe sportive organizate în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău. Erau probe pentru oameni sănătoși, dizabilitățile nu îl opreau să participe. Voința sa m-a convins atunci că este un om foarte puternic.

„Am depășit această dificultate prin motivație, altfel nu poți să treci. Viața nu se termină în momentele grele, trebuie să mergi mai departe”, rostește el aceste vorbe de formă, însă ritmul lent al discursului său îi deconspiră emoțiile.

 

Experiența din Rusia

Fotbalul i-a relansat viața. A participat la turnee în Kiev, Nijni Novgorod, Ijevsk, Moscova. A evoluat pentru o echipă din Ijevsk la Cupa Președintelui Federației Ruse.

Dar problemele nu s-au terminat. Sărăcia din Moldova a pus capăt participării fotbaliștilor amputați la turneele internaționale.

„După ultima participare la Campionatul Europei, mulți jucători nu au mai vrut să reprezinte Moldova pentru entuziasm și voluntariat.”

În 2008, după ce s-a căsătorit, s-a mutat în alt oraș, la Bender. Acolo situația sa materială a devenit și mai precară. A șomat o perioadă, după care a lucrat tehnician la un centru foto. „Am mai acumulat experiență în domeniul fotografiei”, râde el.

Dar nu s-a lăsat în niciun caz de fotbal. A antrenat echipa de juniori a Școlii „Dinamo Bender”. „Am pregătit juniori, după aceea fete. Nu este nicio diferență, doar că fetele au trup și fiziologie diferită. În ultimii ani, se face foarte mult pentru promovarea acestui sport”, remarcă el.

S-a întors la Ungheni

După trei ani petrecuți la Bender, din cauza stării deplorabile, s-a mutat la Ungheni. A fost angajat la Liceul „Mihai Eminescu” ca profesor de sport. În același timp, a lucrat metodist pentru predarea disciplinei educație fizică și sport la Direcția Educație Ungheni.

A continuat să antreneze fete la Școala de sport din Ungheni. „Aveam un program încărcat, salariul de la Direcție era modest și a trebuit să iau și ore la școală”, relatează el.

Marian evită să vorbească despre leafa precară de profesor în Moldova. „Nu este atât de mare ca să vorbim despre salariu”, spune el, pentru a schimba accentele pe părțile plăcute ale activității sale: „În această perioadă, am acumulat experiență, a fost bine, m-am simțit comod și mi-a plăcut foarte mult ceea ce am făcut”.

A lucrat la Ungheni până în 2016. A avut proiecte și stagii în afara Republicii Moldova. A fost coordonator al proiectului „Open Fun Football Schools”. Fotbalul a devenit pentru el a doua profesie.

Dar asta nu l-a oprit la Ungheni. Condițiile materiale instabile i-au tăiat din nou entuziasmul. A fost obligat să plece din nou, de data asta în afara Republicii Moldova.

„Creditele în Moldova sunt foarte apăsătoare. De exemplu, în Franța poți contracta un credit cu o dobândă de până la 3%, în timp ce în Moldova aceasta este de 15–16%. Am analizat și am constatat că nu îmi voi putea asigura familia”, explică Marian motivul plecării.

În vara lui 2016, și-a vizitat frații stabiliți în Franța. A revenit acasă la început de an școlar, dar gândul de a pleca nu l-a lăsat în pace: „Eram tot timpul obsedat de ideea asta”.

 

Obsedat de gândul de a pleca

Și-a luat concediu pe cont propriu și, în octombrie, a plecat în Hexagon. A învățat franceza, pentru a se integra în societatea franceză. Spune că i-a fost ușor cu limba franceză studiată la școala din Măcărești. A început să lucreze taximetrist, acum este angajat al unei întreprinderi de instalații.

Deși recunoaște că nu a simțit nicio discriminare în Moldova, datorită capacităţilor sale, spune că persoanele cu dizabilități se bucură în Franța de un sprijin important din partea statului.

„Întreprinderile sunt obligate să angajeze persoane cu dizabilități, există o societate care se ocupă de angajarea invalizilor, inclusiv din toată Europa. Acești oameni au locuri de parcare, pante, mânere de sprijin etc.

Odată ce și-a pus lucrurile la locul lor, i-a revenit gândul la fotbal. A căutat pe rețelele de socializare, a găsit Asociația fotbaliștilor amputați. A mers și a cerut voie să se antreneze.

După mai multe probe, a fost selectat în naționala Franței. A participat la Cupa Franței la Fotbal pentru persoane cu dizabilități și a obținut rezultate. „Am evoluat pentru două echipe, cu grad avansat și mai puțin avansat de dizabilitate și am ajuns în finală”, ne-a spus el.

Cum funcționează școala franceză

Cu toate astea, rămâne modest, subliniind că lotul Franței nu a avut o selecție largă, ca în Brazilia sau Polonia. „Franța intenționează să formeze abia acum un campionat intern ca în Polonia, Anglia, Franța, Turcia, unde jucătorii sunt legitimați, au salariu etc.”, precizează el.

A avut șapte meciuri pentru naționala acestui stat, alături de Marian evoluând doi străini din Senegal și Maroc.

Ar vrea să se întoarcă în Moldova la bătrânețe, probabil, până atunci este sigur că rămâne în țara care l-a adoptat: „Am de lucru, practic sportul, copiii mei merg la școală. Deci, acum nu pot nicidecum să mă întorc”.

Este impresionat de programul școlii franceze. „Elevii au foarte multe activități practice, multe ieșiri. Chiar în perioada vacanței în cadrul instituțiilor de învățământ funcționează diferite centre de activități. În plus, în fiecare miercuri, elevii nu au lecții, se ocupă de activitățile lor de artă, sport, cercuri diferite, fac ceea ce preferă ei”, observă el, evitând să vorbească despre problemele școlii din Moldova.

„Un tânăr specialist în Franța nu este atât de bine plătit. E greu și pentru ei, desigur, dar cel puțin își permit să plătească pentru chirie, pot să își construiască viața.”

The following two tabs change content below.
Ilie Gulca

Ilie Gulca

Ilie Gulca

Ultimele articole de Ilie Gulca (vezi toate)