„Foştii mei elevi doresc să le învăţ copiii”

central2EDUCAŢIE// Nina Leon-Stoica: „Mă doare faptul că cei mai slabi absolvenţi de la Bac merg la facultăţi pedagogice”

Învăţătoarea Nina Leon-Stoica este printre cei mai solicitaţi dascăli ai Liceului Teoretic român-francez „Gh. Asachi” din Chişinău şi un exemplu de a preda pentru mulţi învăţători din republică care asistă la lecţiile sale. În cele peste trei decenii de activitate, a instruit zeci de copii, care azi îşi fac studiile, lucrează în ţară şi peste hotare. Învăţătoarea vede partea pozitivă în orice lucru făcut de copii, chiar dacă greşesc. „Atunci când copii sunt gălăgioşi, le spun că m-au supărat şi sunt tristă. Îi fac să se gândească la faptele lor”.

S-a născut într-o familie numeroasă, din nouă copii, ea fiind a şaptea. Toţi cei nouă copii ai lui Gheorghe şi Ana Stoica din localitatea Cociulia, Cantemir, au studii superioare în diferite domenii.  Nina Leon-Stoica a ajuns să fie învăţător la clasele primare la sugestia primei sale învăţătoare. „După ce am absolvit şcoala, nu ştiam unde să merg la studii. Am venit acasă la ea, Dumnezeu să-i dea sănătate căci trăieşte şi azi. Mi-a spus că o profesie mai bună pentru mine nu este decât cea de învăţător. Eram printre cei mai buni în clasă la învăţătură”, îşi aminteşte protagonista noastră.

Pe urmele dascălilor săi

A făcut studiile la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi pe care a absolvit-o în anul 1982 cu menţiune. A ajuns să lucreze la Liceul Teoretic român-francez „Gh. Asachi”, unde a făcut şi primul stagiu. Tot aici a impresionat-o şi învăţătoarea de clasele primare la care a făcut stagiul, Margareta Negură, graţie căreia s-a decis să rămână în învăţământ pentru totdeauna.

Are peste trei decenii de activitate didactică. Spune că nu a numărat niciodată câţi discipoli a avut, dar ştie că elevii din prima sa promoţie au acum vârsta de 38 de ani. „Am ajuns să învăţ un copil a cărui mamă este elevă din prima mea promoţie. M-a căutat fosta elevă şi mi-a spus că vrea să-i învăţ şi fiica. Mi-au dat lacrimile…”, mărturiseşte cu mândrie dascălul.

„Am noroc că Dumnezeu mi-a dat doi copii buni”

Este de părerea că a fi învăţător şi a avea o familie cu relaţii armonioase este un lucru greu,  aproape imposibil, „pentru că şcoala te absoarbe. Pentru casă nu-ţi rămâne timp, deoarece mă dedic complet muncii. Am noroc că Dumnezeu mi-a dat doi copii buni. Singuri s-au autoeducat. Mă vedeau pe mine mereu citind, citeau şi ei. În felul acesta, au crescut pe lângă mine în această şcoală. Le spuneam că ei sunt oglinda mea şi cred că m-au înţeles.

Dăruirea de sine în profesie, înţelepciunea şi modul de a-i învăţa pe copii cititul, scrisul şi alte activităţi îi face pe mulţi părinţi să o dorească drept prim dascăl pentru copiii lor. Astfel, în ultimul deceniu, adună sub aripa sa câte 40 de copii. „Este dificil să lucrezi cu mulţi copii, pentru că nu reuşesc să-i întreb pe fiecare la ore şi micuţii se supără”. Astfel, învăţătoarea recurge uneori şi la pauze mai mari ca să-i împace pe discipolii săi.

Numele ei îl poţi vedea pe unele fişe de matematică, română pentru elevii claselor primare, pentru că a participat la elaborarea mai multor caiete suplimentare la matematică, limba română unde materialul este structurat şi redat aşa cum văd învăţătorii de clasele primare de la liceul unde activează. „Am cercetat în special subiectul abordarea interdisciplinară a curriculumului. Mi-a plăcut şi la acest subiect am alcătuit cu colega mea Veronica Ene nişte suporturi la arta plastică, interpretate anume interdisciplinar. Ne-a reuşit”, relatează cu satisfacţie dascălul.

Generaţiile de ieri şi de azi

Învăţătoarea nu vede diferenţă dintre generaţiile de copii de acum şi cei de altădată.” Totdeauna copiii rămân copii. Acum sunt mai agitaţi un pic căci au mai multe surse de informaţie, dar sunt la fel de capabili şi deştepţi. Îmi place să-i laud pe micuţi, să-i stimulez. Le spun şi părinţilor că în orice lucru făcut de copilul lor să vadă latura pozitivă, chiar dacă greşeşte. Atunci când copiii sunt gălăgioşi, le spun că m-au supărat şi sunt tristă. Îi fac să se gândească la faptele lor”, explică dascălul unul din şiretlicurile sale implementate în procesul educativ.

„Cât sunt de fericită!”

Discipolii săi sunt meseriaşi, lucrători bancari, învăţători. „Anul trecut, mai mult de 50% din elevii mei au mers în Franţa la studii. Avem mulţi copii buni şi asta mă mobilizează în lucru şi mai mult. Îmi pare rău că nu am o listă cu foştii mei elevi”, conchide învăţătoarea.

Spune că orice zi a sa începe cu gândul „Cât sunt de fericită!”, dar se termină cu oboseală. „Mai ales că săptămâna trecută am avut vreo 15 asistenţi din toată republica la lecţiile de matematică şi română. Un schimb de experienţă”, spune ea. Crede că un învăţător este foarte bun numai atunci când învaţă zilnic şi iubeşte ceea ce face. „Nu aş putea face altceva în viaţă, decât să învăţ copiii”.

„Mă doare faptul că cei mai slabi absolvenţi de la Bac merg la facultăţi pedagogice. Este clar că n-o să progreseze societatea noastră dacă vor merge lucrurile în felul acesta. Trebuie de schimbat ceva. Nu trebuie înmatriculaţi atâţia studenţi la buget dacă nu se întorc în şcoală. E nevoie să existe un mecanism, ca acel elev care a absolvit pedagogia să se întoarcă obligatoriu în şcoală”.

Victoria Popa 

 

The following two tabs change content below.