Florin Piersic, în război cu femeia cu care împarte casa

Piersic.Florin Foto

„O vecină de coşmar”, aşa a devenit pentru celebrul artist Florin Piersic femeia cu care împarte vila din Cluj-Napoca. După ce ani de zile s-a judecat cu aceasta pentru pivniţa casei, actorul are acum din nou neînţelegeri cu ea şi a „invitat-o” zilele trecute la tribunal, scrie click.ro.

Florin Piersic (79 de ani) sau „Mărgelatul”, cum i-a rămas porecla în urma celebrului rol din anii ‘80, deţine mai multe proprietăţi imobiliare. El preferă să locuiască, împreună cu soţia lui, Ana, într-un apartament spaţios, dintr-o vilă cochetă din Cluj, oraş în care s-a stabilit de mai bine de 15 ani. Asta deşi vecinii îi fac numai zile fripte. Ani de zile şi-a căutat dreptatea prin tribunal, ba cu vecina de la parter, ba cu cea de la etaj. Artistul a intrat în conflict cu cele două familii, Orăşan şi Deszo, după ce a vopsit exteriorul casei şi a pus ţiglă nouă, lucrări plătite integral de el. Florin Piersic nu s-a lăsat şi a reuşit, într-un final, să-şi determine vecinii să scoată şi ei bani din buzunar, pentru reparaţiile făcute.
Cu doamna de la ultimul etaj, Emilia Orăşan, s-a mai certat pe motiv că aceasta i-a limitat accesul în pod. Cu vecina de la parter, Ana Deszo, războiul este mult mai vechi. Din 2008, celebrul actor şi soţia sa s-au judecat cu femeia pe care au acuzat-o că a pus monopol pe pivniţa care era folosită ca spălătorie.

În cele din urmă, Florin Piersic a câştigat lupta, iar judecătorii au obligat-o pe Ana Deszo să le cedeze spaţiul respectiv, de aproximativ 8 mp. Aşa s-a aşternut liniştea în vila situată la numărul 5 al unei străduţe din cartierul Gruia, Cluj-Napoca. Însă, nu pentru mult timp. Vecina a reuşit să-i supere din nou pe soţii Piersic. Aşa se explică recenta cerere înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, în care Florin Piersic şi soţia sa, Ana, sunt reclamaţi, iar pârâta este nimeni alta decât vecina Ana Deszo. „Eu nu ştiu prea multe. Probabil, avocata noastră a iniţiat un nou proces. De ce să pierdem pivniţa noastră? Ea vrea să vândă apartamentul cu pivniţa noastră. Pivniţa e împărţită în jumătate. Este o furtună într-un pahar de apă, pentru că noi am câştigat, dar femeia aia nu e mulţumită”, a declarat ieri pentru Click!, Florin Piersic.