Florile Învierii, florile Bucuriei

LUMINĂ DIN LUMINĂ // „Binecuvântează, Doamne, familia noastră şi păstrează în mine pacea Ta”

Cuplul Anelia şi Iurie Tăbârţă trăieşte într-o lume frumoasă, lumea icoanelor brodate, care le împodobeşte locuinţa lor caldă din Soroca. Se cunosc din copilărie. Au locuit peste o casă în satul Regina Maria, de unde li se trag rădăcinile. Primii fiori de dragoste i-au încercat în ziua când fata a ieşit la primul bal din viaţa sa – balul de absolvire a şcolii de opt ani. Atunci Iurie, care era cu patru ani mai mare decât Anelia, s-a numărat printre invitaţii de onoare ai absolventei. După aceea, Anelia şi-a continuat studiile la Colegiul Pedagogic din Orhei, iar Iurie lucra profesor de fizică şi matematică în satul Bădiceni.

În anul când Anelia a intrat la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, Iurie învăţa prin corespondenţă la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chişinău. Şi deoarece dragostea lor era deja în floare, Iurie şi-a urmat iubita la Bălţi, înscriindu-se în anul I la Facultatea de Fizică şi Matematică, secţia zi. În anul II, i-a spus: „Aş vrea să ne căsătorim cât mai curând, iubita mea!” „Şi eu”, a fost răspunsul. Şi s-au căsătorit. S-a întâmplat aceasta în februarie 1975.

De atunci au pornit pe calea bună a vieţii de familie şi au urmat-o cu înţelegere şi înţelepciune. Sunt un cuplu fericit, Dumnezeu le-a dat un băiat şi o fată – Corneliu şi Cornelia. Fata a venit pe lume când băiatul avea 14 ani. Acum, ambii copii sunt la Bucureşti, fiul are o afacere de succes, iar fiica e studentă la drept.

Brodatul, pasiunea întregii familii

Plini de bună-cuviinţă, soţii Tăbârţă au moştenit de la părinţi pasiunea pentru brodat – o îndeletnicire frumoasă pentru orele de răgaz pe care, la rândul lor, au transmis-o copiilor. Au brodat în cruciuliţă o mulţime de lucrări: căţeluşi, lebede, flori, peisaje. Se adunau cu toţii, înduioşaţi de plăcerea cusutului, la şezătorile familiei şi îi dădeau zor cu acul şi cu aţa câteva ore, vorbind despre cărţile citite, analizând diverse situaţii ce ţineau de educaţie, depănând amintiri.

Întreaga familie se reculegea în acele clipe. Dar anii au trecut şi copiii au zburat din cuibul fericit al casei. Dintre toţi, Anelia a rămas să dea grai pasiunii în continuare, susţinută mereu de soţ. Prin 1993, când fiul îşi făcea studiile la un liceu din România, înaintea Paştelui, Dumnezeu i-a scos în cale o doamnă din judeţul Călăraşi care i-a devenit prietenă de suflet. Doamna i-a arătat mai multe goblenuri. Fascinată de tot ce vedea, Anelia a spus: „Aş vrea şi eu să deprind această artă”.

De la broderia în cruciuliţă la goblen

Femeia i-a tălmăcit din bob în bob amorul, i-a dăruit o pânză cu desen şi a îndemnat-o să încerce. „Nimic nu este peste puterile omului. Principalul e să-ţi doreşti ceva foarte mult. Încearcă, şi când o să revii pe la noi, să-mi arăţi ce ai făcut”, i-a spus meşteriţa. Anelia nu avea răbdare să ajungă mai repede acasă şi să încerce. A fost poate cel mai greu examen din viaţa ei. A cusut, a desfăcut, şi, în cele din urmă, a reuşit. Când s-a dus şi i-a arătat lucrarea prietenei, aceea i-a zis: „Foarte bine. O să brodezi”. Acesta a fost primul pas. Tot atunci fiul i-a dăruit pânza „Carul cu boi” de Grigorescu, o lucrare deosebit de complicată în care se cer îmbinate foarte multe culori.

Mama i-a mulţumit şi, cu o anumită doză de neîncredere, i-a zis: „Cornel, dar e prea complicat! Eu sunt abia la început”. „Ştiu. Ţi-am dăruit această lucrare ca să depui efort”. Foarte drăguţ, băiatul i-a mai cumpărat şi o revistă cu modele, pe care apoi a abonat-o. De la o zi la alta, Anelia simţea cum acest gen de broderie i se dădea tot mai uşor. A reuşit să combine armonios culorile. „Carul cu boi” i-a dat şi mai mult curaj.

Icoanele, o revelaţie divină

Când a deschis revista cu modele, icoanele au atras-o cel mai mult şi a simţit că anume pe acestea trebuie să le facă. S-a gândit că e frumos să le brodeze mai întâi copiilor câte o icoană. I-a rugat să-şi aleagă modelul. Ambii au ales „Icoana Maicii Domnului cu Pruncul”. Cu Doamne ajută, Anelia s-a apucat de lucru. Îmi vorbeşte cu faţa plină de lumina bucuriei: „Am simţit din prima clipă acea putere care îmi dirija mâna. Am lucrat la ele foarte uşor şi cu mult drag. Apoi, m-am apucat de o altă icoană, „Ruga Maicii Domnului”.

Atât de mult am pătruns sensul acestei lucrări încât atunci când am ajuns să cos la ochi, aveam impresia că mâna mi se învârte singură în jurul ochiului. Am încercat o stare pe care nu o pot reda prin cuvinte. Când am terminat de brodat, acea lacrimă prelinsă pe obrazul Maicii Domnului s-a prelins şi pe obrazul meu. E icoana la care ţin foarte mult. Mă rog şi plâng în faţa ei pentru că Preacurata este mijlocitoarea mântuirii noastre, cu rugăciunile ei ne luminăm gândurile. Mă rog pentru casa mea, pentru copiii mei, pentru toată lumea.

Pentru că atunci când te rogi şi pentru prieteni, pentru oameni cunoscuţi şi necunoscuţi, Dumnezeu îţi trimite şi pentru ai tăi. De mai mulţi ani la rând, expun o parte din lucrările mele şi câteva ale fiicei în cadrul programului dedicat sărbătorilor pascale organizat la Colegiul Pedagogic, unde muncesc de o viaţă”. Anelia a brodat mai multe icoane frumoase ale Preasfintei Fecioare. Cântă în corul bisericii. Şi atunci când brodează, o face cu uitare de sine, se surprinde adesea cântând cântările atât de frumoase din biserică. Am întrebat-o dacă mai are de gând să coase icoane. „Cum să nu cos când Dumnezeu mi-a dat aşa dar şi îmi dă aşa mare binecuvântare? Chiar după Paşti, vreau să mă apuc de lucrarea Iubire divină!”

Admir lucrările ce îi împodobesc pereţii casei, în special icoanele. Sunt peste 20. O linişte dulce picură din fiecare. „Iubire şi credinţă” este o lucrare de o frumuseţe aparte din care se desprinde ideea că numai credinţa ne întăreşte, ne face puternici şi milostivi şi ne ajută să le facem pe toate în viaţă. „Binecuvântare” este o lucrare pentru casă, însoţită de următorul text: „Binecuvântează, Doamne, familia noastră şi păstrează în mine pacea Ta”.

O revelaţie divină încerci şi în faţa lucrărilor „Geneza”, „Îngeraşii”, „Chemarea lui Andrei şi Petru”, „Înger păzitor”, „Către Domnul”, „Blândul păstor”, „Magdalena în pocăinţă”, „Iisus Nazarineanul”, Înălţarea Domnului”, „Ruga lui Iisus pe Muntele Măslinelor”.

Cu nespusă bucurie, Anelia, văzându-mă că zăbovesc în faţa „Rugii lui Iisus pe Muntele Măslinilor”, mi-a spus: „Atunci când lucram la această icoană, vedeam în faţa ochilor Ierusalimul sfinţit de paşii lui Hristos, acolo unde s-a săvârşit Taina cea mare a mântuirii neamului omenesc. Am reconstituit în memorie clipă cu clipă mântuitoarele lui patimi, drumul Crucii, Răstignirea, Moartea şi Învierea. La final, cu lumina Învierii în inimă, am mulţumit Domnului că m-a învrednicit să realizez şi această lucrare. Vreau să vă spun că acul şi aţa mă ajută să-mi curăţ sufletul şi să-mi găsesc alinare, echilibru sufletesc, m-a ajutat să-mi îmbogăţesc cunoştinţele în domeniul artei icoanei”.

Paştele în casa fericitului cuplu

Citisem undeva că arta icoanei este o culme a artei. Icoana nu este un portret, ci o imagine care trebuie să reflecte sfinţenie. Uimitor de frumoase, icoanele Aneliei Tăbârţă storc lacrimi de bucurie şi de drag. Pentru a se încărca şi mai mult de lumina Sfinţeniei, ele au stat un an în altarul bisericii „Sfânta Cuvioasa Parascheva” din Soroca şi acum, în preajma Sfintei Sărbători de Paşti, ca nişte flori ale Învierii şi Bucuriei şi-au desfăcut petalele prin toată casa.

În această binecuvântată casă, care miroase a pască şi a cozonac, Duminică vor deveni toţi nişte flori ale Învierii pentru că lucrarea cea veşnică sălăşluieşte între părinţi şi copii prin aceste icoane, lucrarea Duhului Sfânt e prezentă în fiecare icoană spre slava lui Dumnezeu şi spre a noastră mântuire. Şi, adunaţi în jurul mesei cu ouă roşii şi cu pască, toţi membrii familiei vor da slavă lui Iisus şi îşi vor spune cu drag: „Hristos a Înviat!”.

Nina Neculce

 

The following two tabs change content below.