Flori de Cireş

Mulţumesc mult Luciei Cireş şi familiei sale pentru toate istorioarele, imaginile şi scrisorile pe care le-au păstrat, documente importante pentru memoria satului nostru de baştină, Ustia, Dubăsari.

Corul din Ustia, condus de Misha Pletos, 1936

Corul bisericesc din s. Ustia, condus de Mişa Pletos, fotografie datată din anul 1936. Această fotografie mi-a dat-o Maria Chirilov, femeia care îngrijeşte de mormântul preotului Cireş, cum a îngrijit şi mama ei, cântăreaţă în corul bisericesc din Ustia. Aceeaşi poză o are şi Lucia Cireş.

În căutarea de informaţii despre vechea biserică cu hramul „Sfântul Gheorghe” din satul meu natal Ustia, r. Dubăsari, am găsit-o pe nepoata ultimului paroh al acestui lăcaş (distrus de ruşi în anul 1960), Grigore Cireş, refugiată cu familia în România în anul 1944. Şi eu, şi Lucia Cireş ne-am bucurat mult de această întâlnire a noastră, fie ea şi virtuală, mi-a trimis o mulţime de fotografii, documente, scrisori care evocă soarta familiei sale, dar şi multe alte momente din viaţa satului nostru de baştină.

A fost o surpriză să descopăr că suntem rude mai îndepărtate cu Lucia Cireş şi că povestea tristă a familiei sale este şi parte din trecutul familiei mele, Urîtu, amintiri uitate de rudele din sat. Mi-am zis că, dacă ne-am regăsit noi două după atâţia ani, rude dintr-a treia generaţie, înseamnă că putem avea speranţă ca întreg neamul nostru românesc, despărţit de un hotar, să ne regăsim într-o bună zi în familia Mare Românească!

La Cireşi
Celor patru fii ai preotului Cireş le plăcea să meargă la bunici, la Corjova, satul de baştină al părinţilor lor Grigore şi Feodosia, care au ales să rămână în parohia de la Ustia, sat cu o aşezare deosebită. La Cireşi, unde toţi membrii familiei aveau darul cântecului, „gospodina scotea repede vin din beci, punea pe masă ce se găsea şi… davai guleai cu cântări de se stingea lampa şi cu multă voie bună.

Grigore, Feodosia si fiul Iuliu Cires, cca 1920

Grigore Cireş, Feodosia şi primul lor fiu, Iuliu, fotografie din anul 1920

În schimb, la bunica Feodosia acasă mereu era o treabă de făcut: ia dă la porci, ia adună puii, mai dă pe colo cu mătura, cât te mai hodineşti mai dezghioacă fasulele şi multe altele. Nu erau consideraţi musafiri, ci ajutoare la treabă. Cam aşa şi-a educat şi bunica cei patru băieţi şi aşa a încercat să mă formeze şi pe mine”, istoriseşte Lucia amintirile de familie, încărcate de peripeţii şi haz, singurele bogăţii care le-au mai rămas din Basarabia îndepărtată, fiindcă, după refugiu, familia Cireş a rămas fără nimic din ce au agonisit, iar la baştina despărţită de hotar, transformată în RSSM, au putut să revină târziu, doar cu „chemare”.
Părintele Cireş avea copii, pământuri şi gospodărie de care se îngrijea preoteasa Feodosia, el preocupându-se mai mult de biserică şi enoriaşi. Corul bisericesc închegat de preotul Cireş a rămas şi astăzi în memoria ustienilor.
În 1939, la 51 de ani, Grigore Cireş a decedat, cu puţin timp înainte ca peste sat şi familia lui să se abată molima roşie, comuniştii care aveau să deporteze gospodarii satului, să le şteargă identitatea şi să le spurce limba, să-i treacă prin foamete şi să le dărâme biserica.

Andrei Cires, in cimitirul de la Ustia, la crucea tatalui Grigore Gh. Cires

Andrei Cireş la mormântul tatălui său, Grigore Cireş, anul 1959. După 15 ani de refugiu, Andrei a reuşit să ajungă în Basarabia cu un grup de turişti. În spatele său se zăresc turlele bisericii vechi, unica fotografie unde a rămas imortalizată această biserică.

DSC_8738 nadejda roscovanu photography

Maria Chirilov, care îngrijeşte astăzi de mormântul preotului Cireş, a fost martoră la distrugerea bisericii. “Deşi a fost afectată de bombardamente în război, când a fost distrusă de comunişti, au tras de ea cu tractoarele aduse de la Dubăsari timp de o zi, atât de trainică s-a dovedit construcţia. Nu voia să cadă, dar ustienii au privit mâhniţi, fără să-şi apere locaşul sfânt cu furcile şi topoarele, aşa cum au procedat enoriaşii altor sate”, spune Maria. Îşi aminteşte că doar ea şi încă doi copii din sat au strigat să n-o distrugă, din cauza asta au fost încuiaţi în primărie. Tatăl unui băiat care a strigat la cei ce distrugeau biserica, a venit cu toporul la copilul lui şi l-a ameninţat să tacă, spune ea. După câteva valuri de deportări la care au fost martori, ustienii au învăţat să plece capul. Astăzi, biserica din sat se închină Bisericii de la Răsărit.

După moartea lui, preoteasa nu a avut timp să-şi jelească bărbatul. Cum băiatul cel mai mare era deja student, iar cel mic avea doar 13 ani, umbla val-vârtej ca să le asigure viitorul fiilor, fără ca să-i scutească pe aceştia de muncă. Parcă-i şi vezi pe ustieni trezindu-şi odraslele, după ceasul fraţilor Cireş: „Băieţii popii au şi trecut deja la deal!”
În 1940, când Basarabia a fost ocupată de ruşi, Iuliu, băiatul mai mare al preotului avea 24 de ani, Petunia, 19 ani, Jorj, 17 ani, iar Andrei, 13 ani. Tinereţea şi dragostea de viaţă a băieţilor i-a scăpat de deportarea din 1941, unde, erau primii pe liste.
„În timpul ocupației sovietice, veniseră funcționari ruşi în administrație. La komsomol era un tânăr din Transnistria. Cum tinerețea își cerea drepturile, acesta se împrietenise cu frații Cireș, pentru că știau să cânte (tata, la mai multe instrumente), iubeau dansul și făceau întruniri (vicirinci) cu tineretul din sat. Transnistreanul, cum avea acces la documentele oficiale, i-a avertizat pe ai mei, cu riscul asumat, că matușca, împreună cu băieții, sunt în capul listei cu cei ce trebuiau deportați. Și-au luat măsuri de prevedere, s-au ascuns, au plecat de acasă, nu știu prea bine unde și cum, dar… au scăpat!”, îmi povesteşte nepoata preotului, Lucia Cireş.

Familia mamei a fost deportată
Nu au scăpat de deportare însă mulţi alţi ustieni, unii dintre care nu s-au mai întors, au rămas să putrezească în pământul siberian. Printre cei deportaţi, şi familia lui Serafim Gatcina, celălalt bunic al Luciei Cireş.

IMG_0031bunicul Serafim Ilarion Gatcinax

Serafim Gatcina

Serafim Gatcina a fost om învăţat, a terminat mai multe şcoli, vorbea câteva limbi străine: rusa, franceza şi germana, a deţinut mai multe funcţii importante în administraţia satului, a fost membru al partidului ţărănist, director de bancă în sat şi la Rezina. A fost căsătorit cu o „modistă”, pe nume Ana, care în 1937 a murit. A avut cu ea trei fiice, Victoria – născută în anul 1925, Tatiana – în anul 1927 şi Lucia – născută în anul 1934. În 1940, s-a recăsătorit cu o ustiancă, Natalia Guvir, menţionează arestatul Serafim Gatcina, în „autobiografia” din dosarul deschis pe numele său de către NKVD. Motivul arestului lui Serafim Gatcina a fost „lupta activă împotriva mişcării revoluţionare”, pentru care a fost deportat la Ivdel, regiunea Sverdlov, apoi condamnat la moarte prin împuşcare, sentinţă executată la 19 noiembrie 1942.
Odată cu deportarea lui Serafim Gatcina, au fost deportaţi toţi membrii familiei acestuia care au fost găsiţi acasă: mama lui Serafim, Irina, în vârstă de 75 de ani (stră-bunica Luciei Cireş şi stră-stră-bunica mea, despre care nu am ştiut), mezina din prima lui căsătorie, Lucica, în vârstă de patru ani, soţia Natalia Guvir şi fiul lor de câteva luni. Surorile Vica şi Tatiana au scăpat de deportare, fiindcă în acel moment nu erau acasă. La puţin timp, fiul mai mare al preotului Grigore Cireş, Iuliu, care învăţa la Seminarul Teologic din Chişinău, a luat-o în căsătorie pe Tatiana, dezmierdată Cocuţa (în vârstă de 15 ani atunci), cea de-a doua fiică a prietenului său deportat, Serafim Gatcina, ca să o salveze de sărăcie. Lucia Cireş este fiica celor doi, a lui Iuliu Cireş şi a Tatianei-Cocuţa Gatcina.

Tot în pământurile de gheaţă siberiene avea să rămână şi mama lui Serafim, Irina, de 75 de ani. Copila de patru ani, rămasă în baracă în grija bunicii, s-a trezit într-o zi cu bătrâna moartă lângă ea.

Lucica (Lucia Cireş poartă numele acestei surori a mamei sale) a fost dusă la casa de copii. Ruşii, cum nu înţelegeau ce le spunea fata, i-au schimbat prenumele în Liuba.

Despre soarta familiei Cireş refugiată în România, dar şi despre soarta mezinei lui Serafim Gatcina, ajunsă la casa de copii, citiţi în următoarele ediţii ale ziarului „Jurnal de Chişinău”.

The following two tabs change content below.
Nadea Roşcovanu

Nadea Roşcovanu

Nadea Roşcovanu

Ultimele articole de Nadea Roşcovanu (vezi toate)