Finlanda, fără telefon şi internet

 

16 aprilie 2019, Sloveanca, raionul Sângerei. Dorel ne arată cum și unde caută „undele” ca să poată vorbi la telefon. „Da o babă, cum să urce?”, se întreabă bărbatul. Foto: Nadea Roșcovanu

Dacă se întâmplă să treceţi prin Sloveanca, un sat micuţ de oameni gospodari, cu multe case noi, cochete, să nu vă miraţi dacă vedeţi vreo bătrână boscorodind seara târziu pe vârful dealului, dacă vedeţi oameni urcaţi iarna în copaci, dacă vedeţi femei agitate făcând cercuri neînţelese în jurul caselor.  Oamenii nu au acces la servicii de calitate de telefonie fixă. Şi, colac peste pupăză, satul fiind amplasat între câteva dealuri, doar pe alocuri funcționează telefoanele mobile şi internetul. Astfel oamenii cu greu, încearcă „să prindă undele”, să poată schimba măcar câteva cuvinte cu cei dragi aflaţi peste hotare.

Aurelia Arapan, consilieră locală, ne informează că locuitorii din Sloveanca au avut iniţial telefoane şi acestea lucrau fără probleme. În 2002, oamenii au plătit câte circa 3.000 de lei şi au fost conectaţi la serviciile de telefonie fixă ale Moldtelecom-ului.

Drept mărturie, femeia ne arată câţiva stâlpi rămaşi fără sârme la marginea drumului. În 2005, compania le-a propus să treacă la alt sistem, şi anume la cel de radiotelefonie. Locuitorilor din  Sloveanca li s-a părut că sunt aparate mai avansate, le puteau lua cu ei afară, la cotele de pământ pe care le lucrau, şi au acceptat.

Începând cu 2008, telefoanele au început să le dea bătăi de cap, comunicarea prin telefon a devenit imposibilă. Angajaţii Moldtelecom-ului le-au mai schimbat câte un fir, câte o piuliţă, dar în ansamblu situaţia a rămas neschimbată.

Foto: Nadea Roșcovanu

Cu modemul în cană

Ecaterina Răileanu are o pensie de 1.200 de lei. A deconectat aparatul de doi ani. Cu toate acestea, bătrâna continuă să primească facturi şi să plătească lunar câte 12 lei (6 lei taxa lunară şi 6 lei taxa pentru înregistrarea apelurilor), în speranţa că, într-o zi, angajaţii Moldtelecom-ului îi vor reconecta la telefonia prin fir şi va putea vorbi cu rudele de peste hotare.

„A venit un nepot care se pricepe la toate celea. Mi-a învelit modemul în argint (staniol – n.a.), alţii îl bagă prin ceainice, căni. Căutăm şi pe la uşorul uşii, mai sus, mai jos, până prindem undele. Sunt diverse situaţii. Un loc bun e şi la ferestruică. Uite, aici, uneori prinde!”, ne relatează cu însufleţire o altă pensionară, Raisa Tronciu.

Locuitorii din sat au depus nenumărate plângeri în acest sens, dar problema a rămas nesoluţionată. Responsabilii de la Moldtelecom argumentează că ar avea nevoie de o nouă staţie tehnică, iar aceasta costă peste 2 milioane de lei, iar abonaţi sunt puţini, nu se adună nici 200 de persoane.

Au primit acelaşi răspuns și de la companiile de telefonie mobilă. Costul pentru instalarea unei antene noi e de milioane, iar numărul potenţialilor abonaţi este mic.

Astfel, cei din Sloveanca s-au pomenit ca pe o insulă, nu au telefonie, nu au acces la internet şi nici la televiziune prin cablu. Cei de pe vale, „din Finlanda”, o mahala de peste râpă, caută ca prin ceaţă la postul public de televiziune şi mai prind Canal 2. Dacă stai să le asculţi, în Finlanda din Sloveanca oamenii trăiesc ca în rai.

16 aprilie 2019, Sloveanca, raionul Sângerei. Doamna Troniciu. Foto: Nadea Roșcovanu

„Anafura mă-tii de telefon!”

Dorel Botnaru, tată a doi copii, lucrează de câţiva ani în Polonia. A venit acasă pentru o scurtă vacanţă de Paşti. Locuieşte în mahalaua de peste râpă. „De trei luni nu mi-am văzut soţia. O aud greu, dar dacă conectează camera nu o aud defel. De câte ori a fost suduită! I-am spus: «Pune, anafura mă-tii, telefonul cela aşa ori pune-l altfel». Îmi spune: «Da ce să mai fac, măi Dorel?! L-am suit şi în copac, dar tot nu prinde»”.

„Haideţi pe vârful dealului, acolo parcă mai prinde uneori”, ne îndeamnă bărbatul să trecem peste un podiş găurit care leagă cele două maluri ale râpei, pe care l-au reparat împreună cu vecinul. Aflăm că, deseori, în drum spre şcoală, copiii lunecă aici şi cad. E periculos, în special, când plouă ori când se topeşte zăpada. Primăria însă nu are bani pentru o punte de legătură mai trainică.

Promisiunile însă curg gârlă în campaniile electorale! Înainte de 24 februarie au fost vizitaţi de un grup de PDM-işti în frunte cu Gheorghe Braşovschi, primar de Sângerei. Ascultându-le păsul legat de telefoane, acesta a scos un carneţel, a făcut însemnări şi le-a promis solemn că „ia situaţia la control”.

Peste două zile, pe 16 februarie, le-a telefonat un angajat al Moldtelecom Sângerei, care s-a interesat „vreţi telefonie prin fir, venim azi să o instalăm”. „A fost o bătaie de joc a acestora. I-am aşteptat, dar nu au mai venit nici până în prezent”.

Aurelia Arapan formează numărul de pe care li s-a telefonat. A răspuns o voce de bărbat care se prezintă ca angajat al Moldtelecom Sângerei. Dar, aflând cine îl sună, a închis telefonul fără a mai discuta cu oamenii.

„Cum au ei oare obrazul să trimită facturi unor pensionari, din moment ce văd că aceştia nu vorbesc la telefon de ani de zile?! În mod normal, ar trebui să le apară întrebări, să facă o comisie, să vină specialiştii să vadă problemele cu care ne confruntăm. Am depus plângeri de câteva ori. Ne-am adresat la preşedintele de raion. Acum cei de la Moldtelecom au pază la intrare şi nici nu ne permit să urcăm la şeful lor. Dar plătim onest, ar putea să discute civilizat cu noi”, ne spune consiliera.

„Eu sunt mai tânăr, mă urc când pe gard, când într-un copac. Pentru pensionari e mai greu. Nu înţeleg, de ce ne-au luat numerele de telefonie fixă de care ne foloseam până în 2005, doar am plătit pentru conectare. Acum umblăm pe coclauri când avem nevoie să apelăm ambulanţa ori poliţia”, intervine Dorel.

Acesta mai menţionează că radiotelefoanele nu le lucrează atunci când au nevoie. Dar dacă nu plătesc la timp facturile, telefoanele încep ca prin minune să zbârnâie şi o voce cristalină de robot îi anunţă pe „stimaţii clienţi” ai Moldtelecom-ului să achite pentru facturi, altfel riscă amenzi.

„Făceţi-ne legătura cu copiii!”

Doamna Vieru din Sloveanca ne spune că ambii copii îi sunt peste hotare. Fiica sa e în Italia. „Acum o săptămână m-am întors din Torino. Acolo are un monitor mare, s-a conectat şi am vorbit cu fiul. O minune! În timp ce vorbea cu mine, făcea mâncare la bucătărie”.

La despărţire, oamenii din Sloveanca ne-au rugat: „Spuneţi-le celor de la Chişinău să ne ajute. Nu avem legătură cu copiii și nici nepoţii nu prea vor să vină. Dacă nu ai internet şi ei nu pot comunica cu prietenii lor, îi atragi cu greu în sat”.

Solicitată de JURNAL de Chişinău, ofiţerul de presă al „Moldtelecom” SA, Irina Vicol, a solicitat să depunem o cerere pentru a ne oferi o reacţie din partea instituţiei, ceea ce am şi făcut. Vom reveni cu răspunsul acesteia în una dintre ediţiile viitoare ale ziarului.

JURNAL de Chişinău va monitoriza acest caz. Până atunci, puţinii oameni care au mai rămas în Sloveanca, la care ajung magazinele lui Şor, promisiunile politicienilor în campanii electorale, nu şi condiţiile de viaţă mai bune oferite de civilizaţie, caută „undele” să-şi felicite soţii, copiii, nepoţii, alungaţi de sărăcie de acasă.

Remitenţele lor nu ajung nici cât pentru un podiş din câteva bârne pe care primăria l-ar putea construi pentru copiii din Finlanda care şi ei caută „unde” „să-l prindă” pe tata din Polonia ori pe mama din Italia.

The following two tabs change content below.