Filumena urăște sărăcia, Domenico alege dragostea

Filum poza

Creatorii de teatru și spectatorii s-au simțit participanți ai unei sărbători comune pe 17 mai curent, când s-a jucat premiera piesei „Filumena Marturano sau divorț în stil italian” de Eduardo de Filippo, în regia lui Alexandru Vasilache, la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău.

Un text de maximă teatralitate a făcut posibilă declanșarea unor forțe artistice latente și a impulsionat căutarea unui limbaj care să atingă inima spectatorului, pe o cale directă, a trăirii, nu pe una ocolită, a metaforei scenice. Noua producție a fost concepută ca o revenire la procedee clasice, privite sub perspectivă modernă. Energetica montării provine din trecerile abrupte de la furie la tandrețe, de la frivolitate la sinceritate, de la defensivă la atac, de la umilință la distincție.

Obișnuiți să urmărim mai mult invențiile regizorale în montările lui Alexandru Vasilache, cel care primul, în teatrul autohton, a renunțat la decor, înlocuind mobilele inerte cu actori cât se poate de vii, în „Legături primejdioase” – „legături” de neuitat! – , suntem invitați, de această dată, să vedem un spectacol cu o regie discretă, lăsată intenționat în umbra prezențelor actoricești. Întreaga reprezentație se sprijină pe umerii actorilor, mai ales ai protagoniștilor Silvia Luca și Petru Hadârcă, inspirați cu-adevărat de rolurile lor și de posibilitatea de a-i arăta publicului cum se poate ieși dintr-un labirint sentimental, având drept ghid intuiția, emoția și, desigur, dragostea.

Revolta Filumenei

De fapt, în „Filumena…” pentru mine contează mai mult revolta eroinei, puterea de a-și asculta propria conștiință, de a se ridica deasupra păcatului, explozia unor sentimente care să nu excludă libertatea, fiind puse în lumină valorile familiei. Silvia Luca și Petru Hadârcă ni i-au readus pe Filumena și Domenico din lumea napolitană postbelică, o lume a pasiunii și a luptei pentru supraviețuire. Jocul actorilor ajunge la performanță în scenele decisive, iar consumul emotiv al figurilor principale e susținut de interpreții rolurilor secundare, profesioniști cu experiență – Petru Oistric (Alfredo), Lilia Bejan (Rosalia), Diana Decuseară (Diana), Valentin Zorilă (Avocatul Nocella), Doina Severin (Lucia), Iurie Focșa (Michelle), dar și tinere talente precum Igor Babiac (Umberto), Dumitru Stegărescu (Riccardo) și Mihai Zubcu (Chelnerul).

Speranța ca personaj principal

Cât despre decorul realizat de Iurie Matei, e mai degrabă ilustrativ, amintindu-ne de ambianța din casele unor oameni de afaceri basarabeni care își maschează lipsa de eleganță prin opulență. Scenografia e ca o ilustrată color a visurilor noastre de îmbogățire. Filumena urăște sărăcia fiindcă aceasta a obligat-o să se prostitueze, să trăiască pe post de sclavă sexuală în conacul lui Domenico. Ne dorim și noi din tot sufletul să scăpăm de sărăcie, așadar, spațiul scenic construit în această variantă a „Filumenei…” se potrivește visărilor noastre.

În plus, și dorul de mare ne face să privim cu ochi nostalgici peisajul pictat în fundal. Costumele, semnate de Lucia Covali, atrag prin linii și culori, au o alură retro, după cum e și moda vestimentară de azi.

Avem nevoie de povești în care, după multe încercări, îndoieli și zbateri vijelioase, învinge iubirea. Echipa Naționalului a reușit să creeze o astfel de poveste, la limita dintre comedie și dramă, credibilă, trepidantă, spusă cu patimă și aducând în sală suflul speranței.

The following two tabs change content below.