Filat, supărat pe ANRE: „Am așteptat mult prea mult să-și facă meseria”

După scumpirile afișate miercuri la carburanți de către unele companii petroliere, premierul Vlad Filat a declarat că Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) trebuie să-și facă treaba nu doar prin comunicate de presă.

„ANRE trebuie să ofere în primul rând o reglementare  transparentă la capitolul formarea prețurilor la produsele petroliere. Am așteptat prea mult ca ANRE-ul să-și facă meseria. Dacă nu e în stare, o să-i ofer o analiză privind viciile acestei proceduri de calculare a prețurilor”, a declarat Filat.

 

Miercuri, directorul ANRE, Victor Parlicov, a declarat că scumpirile la carburanți anunţate de unii importatori sunt neîntemeiate deoarece, în ultimele zile, barilul de petrol s-a ieftinit la bursele internaţionale. Parlicov a menționat că petroliștii care au majorat prețurile fără a anunța agenția ar putea fi sancționați.

 

Mai mulţi operatori de pe piaţa produselor petroliere din Moldova, inclusiv compania „Rompetrol”, au scumpit miercuri benzina şi motorina cu 0,5 lei la benzinăriile pe care le deţin. Astfel, un litru de benzină Ai-95 costă 17,7 lei, iar motorina – 16,75 lei. Ultima scumpire s-a produs la sfârşitul lui august, tot cu 0,5 lei.